NEDEIA DE SFÂNTUL ILIE
Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” Sibiu, sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Sibiu, organizează sâmbătă şi duminică, 19 - 20 iulie 2008 Nedeia de Sfântul Ilie, manifestare circumscrisă Programului „Tezaure umane vii” - Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor.
Calendarul creştin celebrează la 20 iulie pe Sfântul Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul, singurul Sfânt care a urcat la cer nu numai cu spiritul ci şi cu trupul. Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea regelui Ahab (căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela) începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de legea lui Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete. După vremea de foamete Ilie revine şi dovedeşte care este Dumnezeul Cel Adevărat. Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează. În timpul vieţii Ilie face minuni, iar în momentul final al vieţii pământeşti este ridicat la cer într-un car de foc.
În hagiografia populară legendele au ca temă amăgirea Sfântului Ilie de draci, care îl îndeamnă să-şi ucidă părinţii. Legendele româneşti îl prezintă ca un prea puternic, care are forţa să lupte şi să-şi ispăşească păcatele. Dumnezeu îi va da puterea de a deschide şi a închide cerul şi, de asemenea, îi dă puterea de a mânui un bici cu care să îi săgeteaze pe draci de „se cutremură pământul din ţâţâni”.
Mai mult temut decât iubit, Sântilie e ţinut nu numai de ziua lui ci şi de sărbătorile care îi preced – Ana-Foca (1-5 iulie), Pricopul (8 iulie), Panteliile (13-27 iulie), Ciurica (15 iulie), Circovii de vară (15 - 17 sau 16-18 iulie) – sau îl urmează – Ilie-Pălie (21 iulie; Ilie Pălie ar fi fost vizitiul lui Sântilie; se ţine tot pentru foc... dacă păzeşti sărbătoarea te păzeşti de foc...), Foca (22 iulie; de Foca în Maramureş se opresc din lucru în toate aceste trei zile).
Aceste sărbători formează un ciclu dedicat mai degrabă nu sfântului creştin cât zeului soarelui şi focului, venerat de strămoşii noştri – pentru a preîntâmpina diverse fenomene meteorologice. La aceste sărbători se desfăşurau ceremonii complexe dedicate soarelui care, deşi la această perioadă a anului se afla la o mare înălţime pe cer, intra în declin până la solstiţiul de iarnă. La Sântilie e miezul verii, dar şi mijlocul sezonului pastoral care începea la Sângiorz şi se termina la Sânmedru.
Nedeie (sl. nedělja – duminică, sărbătoare) este un „vechi obicei pastoral, specific unei regiuni muntoase, de întâlnire, petrecere şi târg la date fixe legate de calendarul vieţii pastorale”. Nedeile – se pare că au legături cu celebrarea unei sărbători precreştine, dedicate zeului focului şi al soarelui. Prima atestare documentară a unei nedei păstoreşti este din anul 1373.
În timp nedeile au asimilat şi alte funcţii: socio-economice – schimbul de produse, matrimoniale – hora şi „prima scoatere la horă a fetelor”, istorico-culturale reunind românii de pe versantele carpatice. Nedeile nu au ţinut cont de hotare, unele numindu-se chiar „târg de două ţări”. Locuri unde se desfăşurau nedeile sunt uşor de identificat şi după toponimie - Nedeia, Sântilia, Nedeiuţa. Indexul topografic al României menţionaează 100 de localităţi dintre care aproximativ 60 sunt din masivele Retezatu, Şureanu şi Parâng. George Vâlsan considera nedeile una dintre cele „mai interesante probleme de geografie umană a Carpaţilor”.
La Muzeul „ASTRA” nedeia de Sfântul Ilie va cuprinde un târg al meşterilor şi creatorilor populari din zona Sibiului.
Trimiteți un comentariu