BATIK.TEXTILE TRADIŢIONALE DIN INDONEZIA

În anul 2008 - anul European al Dialogului Intercultural- Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” oferă publicului o nouă expoziţie temporară, realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Indonezia în România :„Batik. Textile tradiţionale din Indonezia”.

Un element caracteristic al marii culturi indoneziene este fabricarea ţesăturilor de batik. Termenul„batik”, derivat din cuvântul indonezian „tik”, care înseamnă puncte, defineşte o metodă tradiţională de aplicare a culorilor pe textile. Acest procedeu a atins un înalt grad de perfecţiune în special în centrul şi estul Javei, precum şi la Madura şi în sudul Sumatrei.

Ţesăturile de batik servesc scopurilor vestimentare, atât în viaţa de toate zilele, cât şi în ocazii solemne. Bucata de pânză este purtată în chip de fustă sau sarong, ca şal acoperind sânii ori umărul (slendang), ori ca basma pe cap (kain kepala) etc. Alături de această întrebuinţare practică, ţesăturile de batic au şi o destinaţie rituală. Aşa, de pildă, în Java baticul este aşternut în chip de ofrandă pe mormintele principilor.

Acest procedeu este aplicat pentru prima dată în Java încă din epoca hindo- indoneziană, dar adevărata sa dezvoltare a început mai târziu, în jurul anului 1500.

Batik-ul este un procedeu de vopsire, în faze succesive (aplicaţii de ceară), pe bază de colorant rece. Materialul iniţial, o ţesătură fină de bumbac denumită mori, importată cândva din sudul Indiei, a fost înlocuită după 1815 de către bumbacurile din Europa, mai rar de mătase, importată şi ea.

Prima fază a procedeului constă în desenarea motivelor dorite pe o ţesătură albă, preparată în prealabil. Apoi, cu ajutorul unui mic rezervor cilindric, dotat cu unul sau mai multe ciocuri de aproximativ 1 mm (tjanting), se aplică ceara topită pe acele părţi ale ţesăturii care urmează să rămână albe după prima vopsire. Aplicarea cerii este o operaţiune executată de femei, în vreme ce vopsitul , într-o primă fază în albastru – indigo, este încredinţat unui bărbat. Acesta, după ce a terminat primul vopsit, trebuie să îndepărteze ceara uscată de pe locurile care urmează să fie vopsite în faza următoare. Zonele vopsite în albastru şi care urmează să rămână ca atare, sunt acoperite cu ceară, nu însă înainte ca ţesătura să fi fost din nou băgată în apret; după aceea, ea este cufundată într-o a doua baie colorată şi în sfârşit se îndepărtează ceara, operaţiunea repetându-se în funcţie de numărul culorilor ce urmează a fi aplicate.

Întrucât procedeul descris era de lungă durată (confecţionarea manuală a unei bucăţi de ţesătură necesită cel puţin 12 zile), după 1850 a fost introdus un alt procedeu, constând în aplicarea cerii cu ajutorul unui soi de tampon (tjap), asemănător matriţelor utilizate de vopsitorii europeni. Îndeletnicire cândva feminină, baticul s-a transformat astfel într-o industrie masculină, care însă nu a eliminat, complet producţia manuală.

Arta şi meşteşugurile Indoneziei, aflată la intersecţia drumurilor ce leagă Asia de Australia, au la bază tradiţii şi tehnici, care s-au păstrat din trecut, din antichitate chiar, sau care se constituie ca un rezultat al asimilărilor treptate şi variate venite din partea unor influenţe străine (India, China) de-a lungul timpului. Astfel, populaţiile locale au preluat din aria vechilor culturi acele elemente care corespundeau, dar şi înnoiau fondul deja existent, cu un puternic accent pe arta decorativă. Pe de altă parte, originalitatea şi diversitatea metodelor de lucru, a materialelor sau a ornamentelor se datorează şi naturii insulare a acestui stat, bariera naturală a mărilor şi oceanelor aducând cu sine o autonomie locală.

Alături de obiectele din colecţia indoneziană a Muzeului „Franz Binder”, în cadrul acestei expoziţii va fi expusă şi donaţia constând în piese batik din partea Ambasadei Republicii Indonezia la Bucureşti şi, cu acelaşi prilej, va fi lansat şi setul de vederi „Batik. Textile tradiţionale din Indonezia”. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 22 august 2008, ora 14.00, la Casa Hermes din Piaţa Mică Nr.11, sala de la subsol. Expoziția va putea fi vizitată până la începutul lunii octombrie.

Paradis pentru antropologi sau naturalişti, Indonezia este o inepuizabilă comoară şi constituie cel mai extraodinar ansamblu de popoare şi de frumuseţi naturale ce se poate închipui, fapt concentrat cel mai bine în motto-ul lor naţional: ”Unicitate în diversitate”.

RALUCA ZSUKOVSKI

Muzeul de Etnografie Universală

„Franz Binder”