Remiza din Colun (Porumbacu de Jos)

Printre monumentele vernisate recent în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se află şi remiza de pompieri din Colun, comuna Porumbacu de Jos.

Până la apariţia unor asemenea construcţii în satele din jurul Sibiului, incendiile erau o calamitate obişnuită, distrugând casele de lemn cu acoperişuri din paie sau şită, deseori cuprinzând, de la casă la casă, câte o uliţă întreagă şi chiar tot sat. Pentru a preîntâmpina asemenea situaţii, la începutul secolului XX şi mai ales după primul război mondial, au apărut remizele de pompieri, construcţii care adăposteau instalaţiile şi uneltele cu care pompierii localnici stingeau focul. În interiorul remizei se găseau tulumbele, sacalele, furtunurile, precum şi uneltele necesare acestor operaţiuni de salvare a avutului oamenilor şi al satului. 

Remiza din Colun este o donaţie făcută de comuna Porumbacu, prin intermediul primăriei, ea reprezentând în muzeu, după transfer şi reconstrucţie, un edificiu social-public de o mare utilitate în viaţa comunităţii. Aceasta se adaugă unei alte remize provenită din  Cacova (Fântânele) transferată cu câţiva ani în urmă. Spre deosebire de cea din Cacova, remiza din Colun are un turnuleţ folosit pentru vânturarea furtunurilor.

Valeriu Deleanu

Fierăria din Fundu Moldovei, judeţul Suceava

La sfârşitul lui august 2008 o echipă de la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului a demontat şi adus la Sibiu fierăria din localitatea bucovineană Fundu Moldovei, fierărie ce vine să îmbogăţească patrimoniul muzeului. Este a treia fierărie din Muzeul „ASTRA”, după cele de la Măneşti (judeţul Dâmboviţa) şi Poiana Teiului (judeţul Neamţ)

Fierăria lui Ioan Burduhos deservea localităţile de pe o raza de aproximativ 25-30 de kilometri: Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Pojorâta, Sadova, Breaza, Valea Putnei, Câmpulung. Produsele realizate erau necesare la menţinerea mijloacelor de transport, a mijloacelor de încălzit şi de preparare a hranei într-o stare bună de funcţionare. Se lucrau: potcoave de boi, piese pentru car, şine de sanie, scoabe, cuie de gard, reparaţii la plitele sobelor. Atunci când clientul o cerea, se puteau face piese de anumite forme şi/sau mărimi pentru întrebuinţări deosebite.

Construcţia a fost realizată de către proprietar cu ajutor din sat în anul 1959 (după cum ne spune şi inscripţia de pe cuptor) şi a funcţionat până la sfârşitul lui 2004. Uneltele sunt cumpărate de-a lungul anilor de la târguri (în special din Câmpulung). Fierăria lucra tot timpul anului, perioadele mai aglomerate erau toamna (schimbatul potcoavelor pentru zăpadă, aplicarea şinelor la sănii) şi primăvara (schimbarea potcoavelor, reparaţii la piesele de fier ale carelor). Comenzile ocazionale, de dimensiuni mari, reprezentau o sursă importantă de venit. Lângă construcţia fierăriei se află un dispozitiv („stative”) pentru potcovit boii.

Construcţia este monocelulară (6 X 4 m) cu pereţii din bârne de brad cioplite încheiate în „cheutoare” coadă de rândunică, cu acoperişul realizat din căpriori cu învelitoare din draniţă din brad de 80 cm lungime.

Muzeograf:

Streza Marius-Florin

Noutăţi la Muzeul din Dumbravă - Gospodăria de prelucrare a pietrei din comuna Cupşeni, judeţul Maramureş

Meşteşugul prelucrării pietrei s-a practicat în ţara noastră încă din cele mai vechi timpuri, fiind asociat mai ales cu arhitectura traditională (elemente constructive pentru case, fântâni, porţi) şi industria morăritului (pietre de moară). Prin diversitatea produselor sale însă, el se regăseşte într-o arie mult mai largă a civilizaţiei materiale (obiecte de uz gospodăresc – râşnite, pive manuale, tocile, gresii) şi spirituale (obiecte legate de cult – mese de altar, lespezi, cruci de mormânt, troiţe).

Practicat exclusiv în aşezările submontane şi de deal, pietrăritul a fost determinat în continuitatea şi intensitatea lui, de necesitatea acoperirii unor permanente cerinţe comunitare, favorizat fiind de prezenţa materiei prime – piatra, în varietăţile accesibile tehnicilor şi tehnologiilor simple: tufuri şi spume vulcanice, calcare, gresii. Sunt binecunoscute centrele specializate în prelucrarea pietrei – Albeşti (Argeş), Ciroşoaia (Bacău), Peşteana (Gorj) sau Ciceu (Cluj) a căror producţie a acoperit necesităţile unor mari arii teritoriale.

Fără a avea amploarea din centrele amintite, pietrăritul din zona Lăpuş releva inedite aspecte de civilizaţie materială; intensitatea la care a fost practicat nu a condus la specializarea unor centre, el fiind asociat (complementar) ocupaţiilor de baza din zonă: agicultura, creşterea animalelor, pomicultura. Meşterii pietrari satisfăceau nevoile unei pieţe ce cuprindea Lăpuşul, Chioarul şi o parte din Maramureş.

Pietrăritul a fost practicat în Lapuş în două centre, situate la poalele conului vulcanic Şatra (1041m): Cupşeni şi Izvoarele (Bloaja). Cu un instrumentar restrâns, rudimentar, pietrarii lăpuşeni au lucrat, pe bază de comenzi ferme, cvasitotalitatea produselor de piatră cunoscute: pietre de temelie, scări la casă, stâlpi de porţi şi garduri, ghizduri şi vălaie de fântână, mese de biserică şi curte, lespezi şi cruci de mormânt, pietre de moară şi râşnită, pietre de tocilă şi gresii. Deşi marea majoritate a produselor au fost lucrate din raţiuni strict utilitare, acestea prezintă şi valenţe estetice, îmbinând masivitatea, monumentalitatea cu proporţiile ales găsite și un decorativism simplu cu fineţea execuţiei.

Gospodăria – atelier de pietrar din Cupşeni este compusă din casa ”Filip Marin” (Cupşeni) şi şura ”Buda Vasile” (Ungureni) la care s-au adăugat ulterior şi alte anexe în care, alăturat pietrăritului, să fie ilustrate ocupaţiile comune. Achiziţionarea, transferul şi reconstrucţia ei în cadrul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului înseamnă demararea organizării grupei tematice de prezentare a prelucrării pietrei, prevăzută în Proiectul tematic al muzeului, dar şi salvarea unui monument de arhitectură tradiţională.

Lucrările de reconstrucţie au început la sfârşitul acestei veri prin realizarea temeliei de piatră a casei, iar până la sfârşitul anului ne dorim ridicarea casei. Pe lângă casă, şura, cele două coteţe şi fântâna cu ghizd de piatră, de mari dimensiuni, vin să completeze, în mod fericit, gospodăria lăpuşană. Vernisajul va avea loc, cel mai probabil, pe parcursul anului 2008.

Florin Streza, muzeograf

Cahle transilvănene – în Piața Huet, nr. 12

      Vă invităm, în această toamnă, să vizitaţi expoziţia „Cahle transilvănene. Secolele XV – XIX” din Piaţa Huet nr. 12 la subsol, unde aveţi ocazia de a vedea cele mai reprezentative cahle (plăci de sobă) din  Transilvania. În cadrul expoziţiei, cahlele sunt prezentate cronologic, ţinându-se seama de tehnicile de lucru folosite la realizarea lor, începând cu cele din secolul al XV-lea, nesmălţuite cu reprezentări biblice, mitice, animale fantastice, până la cele din secolul al XIX-lea, smălţuite cu verde şi pictate policrom cu albastru de cobalt, verde, galben şi brun.

      Derivand din germanul “Kachel “ termenul cahla (popular “cahala”) semnifica placa paralelipipedica de lut ars, smaltuita sau nesmaltuita, cu care se zidesc peretii cuptorului sobei, pentru pastrarea caldurii. Placile ceramice, avand aspect decorativ prin culoare si motive artistice imprimate, au aparut, cu milenii in urma, in Mesopotamia si Arabia, de unde s-au difuzat in Bizant, folosindu-se la decorarea peretilor interiori si exteriori ai palatelor, moscheelor si bisericilor.

      In prima sala sunt expuse cahlele nesmaltuite, de la cele tubulare (sec.al XIV-lea), la cele tip foaie (sec. XV-XVI) si cele cu rama (sec. XVII-XVIII), precum si tipare de cahle din lemn si ipsos (cele mai recente). Extrasele din documentele breslei olarilor sibieni si din cartea de calatorie a unei calfe din Bistrita demonstreaza amploarea pe care a avut-o acest mestesug si cadrul social, politic si economic creat pentru desfasurarea si dezvoltarea lui. Grafica reconstituie o tipologie a cahlelor si a sobelor, ce va fi completata pe tot parcursul expozitiei de reconstituiri si reproduceri grafice ale tipurilor de sobe utilizate in castele, palate si curti ale grofilor.

      In a doua sala sunt prezentate cahlele micasate, solutie tehnica ingenioasa folosita pentru decorare, in conditiile in care smaltul era foarte scump si, astfel, inaccesibil pentru multi olari. Efectele decorative obtinute sunt deosebite, pe masura simplitatii tehnicii; fragmentele de mica se presarau in tipar, dupa care se indesa lutul.

      In cadrul expoziției sunt reconstituite 3 sobe, una saseasca din Drauseni, jud Brasov, datata 1891, una romaneasca din jud. Bihor si una secuiasca din jud Harghita.

 

Muzeul de etnografie săsească ”Emil Sigerus”

Satul Sălăjean

Păstrarea tradiţiei vii-acesta este motto-ul şi imboldul ce stă la baza proiectului: „Satul sălăjean. Resursă. Iniţiativă. Acţiune. Dezvoltare.” Anul acesta, evenimentul s-a aflat la a doua ediţie, desfăşurându-se duminică 7 septembrie 2008, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Zalău, între orele 14 şi 20.

În cadrul programului s-a pus accent atât pe prezenţa meşterilor din judeţul Sălaj care au venit să îşi expună rezultatul muncii lor de peste an, cât şi pe prezentarea specificului satelor din judeţ, care au participat cu standuri în care s-au reconstituit interioare tradiţionale, s-au preparat şi s-au servit mâncăruri specifice satului respectiv. În cadrul programului artistic, formaţiile folclorice ale Sălajului au prezentat cântece, jocuri şi datini ale locului. 

Meşteşugarii invitaţi şi-au expus produsele şi au realizat demonstraţii practice de sculptură, prelucrarea fierului, au împletit coşuri, au ţesut, au modelat lut sau au pictat icoane. Numele acestor purtători ai tradiţiei sunt: Teglaş Petru (împletirea coşurilor de răchită sau salcie), Katona Iuliu (sculptură în lemn), Mureşan Augustin (împletirea şi coaserea pălăriilor de paie şi talaj), Matei Lajos (olărit), Nagy Eva (prelucrarea materialelor naturale-decoraţiuni), Criste Florica (tesături şi cusături tradiţionale, podoabe din mărgele), Ana Pop (pictură icoane pe sticlă), Pop Ileana Graţiana (ţesături tradiţionale), Orţan Olga (pictură icoane pe lemn, sticlă sau pânză), Niste Lina Livia (pictură icoane pe lemn), Stoica Anton (fierărit, produse artizanale din fier), Simon Mariana (cusături tradiţionale, pictură naivă).

Imaginea care s-a creat în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Zalău a fost una a satului românesc autentic, un sat în care meşterii asigură toate produsele necesare traiului; un sat în care-din ospitalitate- gospodinele pregătesc cele mai alese mâncăruri pentru cei care le trec pragul; dar şi un sat surprins duminica la horă, cu cântec şi voie bună.

Muzeograf: Văcariu Mihaela

Zilele europene ale patrimoniului

Complexul Naţional Muzeal ”ASTRA” a marcat, în 20 septembrie, Zilele Europene ale Patrimoniului.

În anul 2008 tema acestei zile internaţionale, desfăşurată în contextul unui interes special şi al lansării unui program prioritar de către Preşedinţia României, prin Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit, pentru siturile istorice şi naturale a fost: „Dialogul Intercultural, factor de stimulare a protejării patrimoniului cultural”. Programul instituţiei noastre pentru ziua de 20 septembrie a cuprins vernisarea unor noi monumente reconstruite în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului care, deloc întâmplător, acoperă prin profilul, stilistica monumentelor şi originea istorică a modelelor promovate, exact tematica dialogului intercultural la nivelul istoriei civilizaţiei din spaţiul României.

În anul 2008, patrimoniul muzeului nostru s-a îmbogăţit cu 8 monumente, care sunt expresia stilistică şi tipologică a unor schimburi şi interferenţe culturale între patrimoniul autohton, cu valorile culturale aparţinând Europei Centrale şi Balcanilor. Astfel, în Grupa mineritului, a fost reconstituită o casă de miner marmurar din Alunu (Jud. Hunedoara), având un profil arhetipal: casă monocelulară, din bârne rotunde de brad, cu prispă deschisă pe toată latura lungă a faţadei, şi cămară „îngropată” în capătul prispei. Acoperişul este în patru ape, din şiţă de brad.

În Sectorul viticol, a fost reconstruită o casă tip culă, aparţinând, timp de patru generaţii, unei familii de preoţi, din Vlădeşti (judeţul Vâlcea). Inspirată din culele balcanice, Casa din Vlădeşti are parterul zidit din bolovani (piatră de râu), cu o grosime de 60 cm, şi prevăzută pe trei laturi, cu trei „ochiuri” de „ferestre” cu fantă (deschidere) de numai câţiva cm, având în grosimea zidului, în profunzimea zidului secţiuni troncpiramidale, pentru tragerea cu arme de foc în toate direcţiile.

La etaj, locuinţa are două încăperi, prima cu funcţia de bucătărie, cu pardoseala de argilă şi camera de odihnă, pavată cu cărămidă. Foişorul, decorat cu stâlpi sculptaţi, are accesul atât din casă, cât şi din exterior, „pe o scară” zidită din piatră, fiind, şi el, pavat cu cărămidă. Acoperişul casei este cel tradiţional românesc, în patru ape cu învelitoarea de şiţă.

În Sectorul pomicol a fost transferată, la sfârşitul lunii august, o gospodărie de pomicultor din Bălăneşti (jud. Gorj), casa fiind un exponate mare valoare (înregistrată ca monument istoric, încă din 1954). Edificată pe două nivele, din bârne masive de stejar, casa are, la parter, pivniţele de vin, prispa deschisă fiind decorată cu trei stâlpi sculptaţi din daltă iar, la etaj cele trei încăperi (plan atipic) sunt prevăzute, la faţade cu o prispă deschisă decorate prin traforare, de o mare valoare estetică.

În Sectorul Agriculturii a fost reconstruită o casă în stil baroc austriac adusă din Sărata, Sibiu, prin donaţia familiei Esca, din Porumbacu de Jos (părinţii Adreei Esca).

Un alt monument transferat în vara acestui an, este casa de crescător de vite, din satul Şimon (comuna Bran), repartizată în Grupa păstoritulu,. Semnificaţie cu totul aparte: casa de tip sală, cu prispa deschisă pe toată lungimea faţadei principale (12 m). Frontoanele în stil baroc ale casei, ilustrează pătrunderea, în zona pastorală a Branului, a arhitecturii baroce de influenţă austriacă la începutul secolului al XIX-lea.

În cadrul patrimoniului tehnic, muzeul s-a îmbogăţit cu o remiză de pompieri (adusă din Colun - Sibiu), cu o fântână cu hecnă (din Dumbrăveşti - Prahova), cu un teasc de in din Cristian (judeţul Braşov) şi un teasc pomicol din Veseud (J. Sibiu).

Toate aceste monumente de arhitectură şi tehnică populară îmbogăţesc patrimoniul muzeului sibian, salvând, în acelaşi timp, mai multe monumente de arhitectură şi tehnică populară, de mare valoare şi reprezentative pentru zonele din care provin, ameninţate cu dispariţia.

Tot în cadrul preocupărilor legate de salvarea şi promovarea patrimoniului, Muzeul ”Astra” s-a alăturat proiectului european de digitalizare a obiectelor muzeale, pentru care a demarat o acţiune de fişare a monumentelor, a tuturor monumentelor din muzeele în aer liber,încă de acum şapte ani. Împreună cu CIMEC- Bucureşti şi cu toate Muzeele în aer liber din România, vom încerca să finalizăm lucrarea de întocmire, mai întâi, a Repertoriului exhaustiv al monumentelor de tehnică populară din muzeele în aer liber din România. În acest context menţionăm lansarea Catalogului Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra” şi pregătirea CD-ului în limba franceză, Albumului de fotografii, al aceleaşi instituţii, în variantă electronică.

În ceea ce priveşte programul Patrimoniul în pericol, Muzeul ”Astra” a lansat, la Colocviul organizat de Mânăstirea Tismana, din iniţiativa Înalt Prea Sfinţiei Sale Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, un program naţional de salvare a bisericilor de lemn din România, primul obiectiv fiind întocmirea Repertoriului bisericilor din Gorj şi Vâlcea, apoi, din toată ţara.

Prof.dr.Corneliu Bucur

Târgul rromilor meşteşugari

Rudari, căldărari, argintari, lăutari, gabori, ciubotari, geambaşi, ursari, ciurari... Numitorul comun al tuturor acestor nume ne poartă cu gândul la o etnie cu tradiție în ţara noastră: rromii. Taxonomia acestei etnii este divizată pe categorii ocupaţionale, unele existente, altele dispărute și, în fine, o a treia categorie, a celor care au reușit o reorientare ocupaţională.

Dintre ocupaţiile dispărute le amintim pe cele specifice ciurarilor, geambaşilor (negustorii de cai), ciubotarilor, dezvoltarea industrială obligându-i pe toți spre o nouă calificare. Cei care au reușit să se reorienteze profesional sunt rudarii care, la începutul existenţei lor pe pământul românesc, culegeau aur din nisipul râurilor, etimologia cuvântului „ruda”, în slavă, simbolizând minereu. Astăzi, rudarii confecţionează obiecte de uz casnic precum linguri, corfe, tocătoare etc.

Dintre neamurile încă existente îl amintim pe cel al căldărarilor, care au ca principal material de lucru tabla de aramă, pe care o utilizează la confecţionarea căldărilor, tigăilor, oalelor, alambicurilor, sfeşnicelor etc. Acesta este neamul care a păstrat cel mai bine limba, portul, obiceiurile, tradiţiile, modul de viaţă romanes. Alte neamuri existente astăzi sunt: rromii de mătase, argintarii, lăutarii, gaborii, florarii, pe care îi putem întâlni atât în spaţiul urban, cât și în cel rural.

Încă de la apariţia lor în Ţara Românească, în anul 1385, rromii au fost asimilaţi populaţiei majoritare, timp de cinci secole fiind robi ai mănăstirilor, ai „coroanei” sau ai boierilor. Au fost un bun necesar pentru îndemânarea lor în diferite meşteşuguri. A fost nevoie de dibăcia lor, în mod special în arta fierăritului, românilor fiindu-le cât se poate de utile sapele, lopeţile şi alte unelte agricole confecţionate de ei.

Ca urmare a proiectului de muzeu dedicat culturii şi civilizaţiei rromilor, Complexul Naţional Muzeal ”Astra” vă invită, sâmbătă şi duminică, respectiv 20-21 septembrie a.c., între orele 10-19, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, să descoperiţi autenticitatea acestor meşteşugari din judeţul Sibiu şi din alte câteva judeţe la „Târgul Meşteşugarilor Rromi”.

Prin acest târg, Complexul Naţional Muzeal ”ASTRA” continuă campania de redescoperire a etniilor lângă care vieţuim de veacuri și pe care le cunoaştem încă prea puţin.

Oana Burcea

Măiestria batik-ului indonezian

Muzeul de Etnografie universală „Franz Binder” găzduieşte în lunile august şi septembrie ale acestui an o expoziţie de textile tradiţionale din Indonezia, realizate în tehnica tradiţională batik.

Piesele provin din colecţiile proprii, de la prietenii Muzeului dar şi din donaţia făcută de Ambasada Indoneziei în România cu prilejul acestei expoziţii.

Element caracteristic al culturii indoneziene, decorarea textilelor prin tehnica batik a atins un înalt grad de perfecţiune în centrul şi estul Javei, la Madura şi în sudul Sumatrei.

Termenul „batik”, derivat din cuvântul indonezian „tik” care înseamnă puncte, defineşte o metodă tradiţională de aplicare a culorilor pe textile. Procedeul constă, în prima fază, în desenarea motivelor pe suportul de lucru, fie că acesta este un material textil, lemn sau piele. Materialele textile se introduc în prealabil într-o pastă de orez, în vechime, astăzi un soi de apret, care ajută la fixarea mai bună a cerii. Apoi, cu ajutorul unui mic rezervor de forma unei cupe îngustate la gură şi cu unul sau mai multe „ciocuri”, se aplică ceara încinsă pe acele părţi din model care nu trebuie vopsite în prima culoare. După cufundarea materialului astfel prelucrat într-o primă baie de culoare, se acoperă modelul colorat şi se îndepărtează ceara de pe porţiunile care trebuie vopsite în cea de-a doua culoare, operaţiunea repetându-se în funcţie de numărul de culori. De obicei, succesiunea băilor de culoare este de la cea mai închisă către cea mai deschisă.

Expoziţia de la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” este organizată pe două direcţii principale. În primul rând, în sala mare de expoziţie, sunt etalate piese realizate în tehnică batik, pe diverse suporturi, în principal textil – eşarfe slendang din mătase si bumbac, fuste sarong, piese vestimentare de înfăşurat pentru femei kain panjang şi fustele marionetelor wayang golek, dar şi lemn – măşti wayang topeng utilizate pe teritoriul insulelor Java şi Bali în dansuri şi în ceremoniile funerare şi piele – marionete wayang kulit.

Cea de-a doua sală oferă vizitatorului posibilitatea de a cunoaşte modul şi fazele de lucru ale tehnicii batik, prin intermediul fotografiilor, instrumentelor, şi pieselor aflate încă într-o anumită etapă a realizării: ceara aplicată pe material, material cu ceară şi introdus în culoare etc.

Cu ocazia vernisajului, Ambasada Indoneziei în România a donat Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” o serie de piese realizate în tehnică batik, dintre care se disting: o hartă a României, reprezentând principalele regiuni istorice marcate prin diverse motive indoneziene, piese decorative şi de port – tehnică batik pe material textil, măşti wayang topeng şi cuţitaşe pentru deschis corespondenţa cu cap decorat în aceeaşi tehnică dar pe suport de lemn. Alături de acestea, Reprezentanţa diplomatică a mai oferit şi instrumente de aplicat ceara – canting şi o altă hartă a României, aflată în fază de lucru – ceară aplicată pe material, pentru a exemplifica modul de realizare al batik-ului.

Donaţia a fost oferită, simbolic, cu prilejul vernisajului expoziţiei, de către însărcinatul cu afaceri al Republicii Indonezia în România, doamna Ishlah Abdullah,

Pe lângă toate acestea, publicul prezent la vernisaj s-a putut bucura şi de un spectacol de dansuri tradiţionale din Java oferite de o trupă alcătuită din membri ai comunităţii indoneziene din România, de explozia de culori a costumelor şi decorurilor, de vibraţiile muzicii de fundal, dar şi de o demonstraţie de lucru a tehnicii batik, oferită de asemeni de unul dintre reprezentanţii ambasadei. Astfel, doritorii au putut mânui şi ei un canting, aplicând ceara pe diverse modele, au putut colora materialul şi deci, realiza propriul batik, ajungând să cunoască astfel încă unul dintre modurile de viaţă specifice popoarelor din alte colţuri ale lumii.

Alexandra Todoran

muzeograf

Participarea meșterilor români la Târgul Internațional al Meșteșugurilor Tradiționale de la Gabrovo (Bulgaria)

La invitaţia Complexul Arhitectural-Etnografic "Etar" din Gabrovo, Bulgaria, Complexul Naţional Muzeal "ASTRA" a participat la cea de-a 7-a ediţie a Târgului Internaţional al Meşteşugurilor Tradiţionale.

Anul acesta au participat la Târgul Internaţional al Meşteşugurilor, din partea României, Ileana Hotopilă din Ulma, judeţul Suceava – încondeiat ouă, Arpad Balint din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita – împletit fibre vegetale (pănuşi) şi Doina Nistor din Braşov – confecţionat piese de port popular, vestimentaţiei etno şi a păpuşii.

 

Meşteşugarii români au avut colegi de târg din toate colţurile lumii, la târgul organizat de colegii din Gabrovo participând, pe lângă meşterii bulgari, şi creatori tradiţionali din Japonia, Maroc, Rusia, Cehia şi republica Moldova.. Astfel, meşteşugarii noştri au avut ocazia să cunoască alte culturi şi alte produse tradiţionale din diferite colţuri ale lumii.

Pe parcursul celor trei zile de târg au avut loc demonstraţii dintre cele mai variate: de la olărit, ţesut, împletit fibre vegetale, încondeiat ouă, sculptură în lemn, confecţionat de păpuşi până la origami şi caligrafie.

Meşteşugarii români au făcut senzaţie în rândurile vizitatorilor bulgari, dar şi în rândurile meşterilor din celelalte țări. Creatorii noştri populari au oferit demonstraţii de îndemânare, creatorii bulgari venind la standul României pentru a reînvăţa meşteşuguri tradiţionale demult uitate în Bulgaria, precum încondeiatul ouălelor şi împletitul de fibre vegetale.

Prin participarea din acest an al meşterilor români la târgul organizat de colegii noştri din Bulgari s-a făcut un pas înainte spre idealul creării unei legături între tezaurele umane vii din întreaga lume. Astfel relaţia dintre cele două muzee şi a atins scopul principal: de a prezerva cultura tradiţională prin valorificarea meşteşugurilor artistice tradiţionale.

Muzeograf Simona Ghiorghieș

Muzeul Civilizaţiei Transilvane « ASTRA »

Week-end cu istroromâni, la Sibiu

În week-endul care tocmai a trecut s-au desfăşurat, la Sibiu, Zilele culturii istroromâne. Programul a avut patru repere importante: expoziţia realizată de către Dr. Ervino Curtis, preşedintele Asociaţiei culturale „Decebal” din Trieste şi pasionat cercetător al culturii şi al istoriei istroromânilor, un simpozion ştiinţific, vizionarea a două filme documentare despre istroromâni şi spectacolul oferit de către ansamblul Zvonciarii în centrul oraşului.

Vernisată vineri, începând cu ora 17,00, în sala de expoziţii a Primăriei Municipiului Sibiu, expoziţia este concepută ca un demers recuperator al istoriei istroromânilor. Începută în mod simbolic cu evocarea imaginii lui Decebal şi a războaielor acestuia cu Traian, expoziţia trece imediat de la etnogeneză la primele semne ale prezenţei istroromânilor în teritoriul croat pe care puţinii supravieţuitori ai acestei comunităţi îl mai ocupă şi astăzi. Extrasele din ziare şi cărţi vechi, fotografiile şi hărţile oferă celor interesaţi numeroase detalii despre o comunitate aparent fragilă, care a trecut printr-o migraţie ce prezintă încă multe semne de întrebare, izolându-se într-o zonă montană greu accesibilă şi cu resurse puţine. Costumul popular, identificat în numeroase imagini, păstrează urma trecerii lor prin lume, influenţele româneşti combinându-se armonios cu cele din zonele prin care au trecut. Au fost prezenţi reprezentanţi ai comunităţii locale, oameni de cultură din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai Ambasadei Croaţiei, ai minorităţii croate din România şi ai Ministerului Afacerilor Externe. Vernisajul a fost animat de interpretarea a două cântece istroromâne şi de mini-recitalul naistului Radu Nechifor.

Simpozionul de sâmbătă dimineaţa a avut o participare de elită, de la care nu au lipsit cei mai reputaţi cercetători ai fenomenului istroromân. Au fost prezentate lucrări pe teme de dialectologie, istorie şi etnografie de către importante personalităţi universitare precum prof. Emil Petru Raţiu, prof. Vasile Frăţilă sau prof. Richard Sârbu. Dr. Ervino Curtis a propus realizarea unui Abecedar istroromân, carte extrem de necesară, ţinând cont de faptul că vorbitorii dialectului nu îl folosesc şi în scris, iar tinerele generaţii îl vorbesc tot mai puţin. S-a vorbit şi despre programe cultural-turistice care să-i vizeze pe locuitorii celor două sate locuite încă majoritar de istroromâni – Zejane şi Suşneviţa -, de un centru cultural şi, la propunerea directorului general al Muzeului „ASTRA”, prof. dr. Corneliu Bucur, de înfrăţirea unor localităţi sibiene cu satele istroromânilor. Au fost abordate în trecere şi teme politice, precum declararea istroromânilor ca minoritate românească şi, drept rezultat al acesteia, susţinerea oficială constantă din partea statului român. S-a ajuns însă la concluzia că astfel de demersuri nu pot veni decât din interiorul comunităţii şi că, în lipsa lor, îi putem susţine în continuare pe fraţii noştri din Istria prin proiecte culturale.

Filmele documentare i-au transportat pe participanţi în satele istroromâne, în mijlocul celor care vorbesc „pa vloaşki” sau „pa jeianski” (termenii folosiţi în cele două sate pentru dialectul istroromân). Prezenţi în sală, reprezentanţii comunităţii istroromâne şi-au exprimat emoţia de a se regăsi în imagini proiectate, alături de consăteni de toate vârstele. Realizat în urmă cu zece ani, filmul italienilor Duccio Pugliese şi Mauro Tonini, Cici e Ciribiri, I Romeni dell'Istria, reprezintă o plimbare simbolică prin satele istroromâne, recreând în mod fidel atmosfera specifică locului. Sunt incluse scene muzicale, dialoguri cu sătenii şi o perspectivă ştiinţifică oferită de dr. Ervino Curtis. Filmul realizat de echipa C.N.M. „ASTRA” în urma vizitei din acest an, alternează imaginea actuală a comunităţii cu un istoric al acesteia, susţinut de fotografii şi de memoria vie a localnicilor. Sunt evidenţiate căldura şi amabilitatea istroromânilor, care i-au primit pe astrişti ca pe unii de-ai lor. Costumul, dansul şi cântecul istroromân sunt proiectate pe un peisaj montan impresionant, specific Istriei. Imaginile colectate de către cameramanul Claudiu Doncuţiu au fost îmbinate după un scenariu semnat de Elena Potoroacă (cea care a coordonat proiectul Istroromânii – consolidarea şi permanentizarea valorilor şi tradiţiilor), de istoricul Lucian Robu şi de muzeograful Ovidiu Baron, montajul fiind semnat de Gabriel Mirea.

Spectacolul Zvonciarilor (clopotarilor) a adunat sute de persoane în Piaţa Mare, în faţa Primăriei. Cântecele în istroromână au fost apreciate şi aplaudate îndelung, iar acompaniamentul la acordeon şi la ţindră a fost extrem de antrenant. Costumele dansatorilor au îmbinat sobrietatea (costumul masculin) cu o coloristică vie (costumul feminin). Cântecele şi dansurile alternau cu defilarea simbolică a zvonciarilor, conduşi de către inimosul Mauro Doricici. Clopotarii au purtat un costum specific carnavalurilor organizate în Istria, cu sute de fâşii multicolore, cu o blană de oaie de care sunt agăţate clopotele şi cu un coif în vârful căruia se află un simbol solar, transmiţând seninătatea, speranţa şi bucuria.

Muzeul „ASTRA” doreşte să menţină legăturile cu comunitatea istroromână, prin susţinerea înfrăţirii unor localităţi din cele două ţări, prin realizarea sau contribuţia la realizarea Abecedarului istroromân, printr-un volum de studii despre cultura istroromână (vor fi reunite comunicările prezentate în cadrul simpozionului de la Sibiu) şi prin contribuţia la realizarea unui centru cultural istroromân.

Ovidiu Baron

Zilele culturii istroromâne - Simpozionul de la Casa Artelor

Zilele culturii istroromâne - Vernisajul de la Primaria Sibiu

Zilele culturii istroromâne - Spectacol Zvonciari

Zilele culturii istroromâne - Dansuri si cântece istroromâne

Zilele culturii istroromâne - români şi istroromâni împreună

Zilele culturii istroromâne - Steagul zvonciarilor şi participanţi la eveniment