Un produs Blogger.

luni, septembrie 22, 2008

Zilele europene ale patrimoniului

Complexul Naţional Muzeal ”ASTRA” a marcat, în 20 septembrie, Zilele Europene ale Patrimoniului.

În anul 2008 tema acestei zile internaţionale, desfăşurată în contextul unui interes special şi al lansării unui program prioritar de către Preşedinţia României, prin Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit, pentru siturile istorice şi naturale a fost: „Dialogul Intercultural, factor de stimulare a protejării patrimoniului cultural”. Programul instituţiei noastre pentru ziua de 20 septembrie a cuprins vernisarea unor noi monumente reconstruite în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului care, deloc întâmplător, acoperă prin profilul, stilistica monumentelor şi originea istorică a modelelor promovate, exact tematica dialogului intercultural la nivelul istoriei civilizaţiei din spaţiul României.

fantana cu hecna

În anul 2008, patrimoniul muzeului nostru s-a îmbogăţit cu 8 monumente, care sunt expresia stilistică şi tipologică a unor schimburi şi interferenţe culturale între patrimoniul autohton, cu valorile culturale aparţinând Europei Centrale şi Balcanilor. Astfel, în Grupa mineritului, a fost reconstituită o casă de miner marmurar din Alunu (Jud. Hunedoara), având un profil arhetipal: casă monocelulară, din bârne rotunde de brad, cu prispă deschisă pe toată latura lungă a faţadei, şi cămară „îngropată” în capătul prispei. Acoperişul este în patru ape, din şiţă de brad.

În Sectorul viticol, a fost reconstruită o casă tip culă, aparţinând, timp de patru generaţii, unei familii de preoţi, din Vlădeşti (judeţul Vâlcea). Inspirată din culele balcanice, Casa din Vlădeşti are parterul zidit din bolovani (piatră de râu), cu o grosime de 60 cm, şi prevăzută pe trei laturi, cu trei „ochiuri” de „ferestre” cu fantă (deschidere) de numai câţiva cm, având în grosimea zidului, în profunzimea zidului secţiuni troncpiramidale, pentru tragerea cu arme de foc în toate direcţiile. P9150003

La etaj, locuinţa are două încăperi, prima cu funcţia de bucătărie, cu pardoseala de argilă şi camera de odihnă, pavată cu cărămidă. Foişorul, decorat cu stâlpi sculptaţi, are accesul atât din casă, cât şi din exterior, „pe o scară” zidită din piatră, fiind, şi el, pavat cu cărămidă. Acoperişul casei este cel tradiţional românesc, în patru ape cu învelitoarea de şiţă.

În Sectorul pomicol a fost transferată, la sfârşitul lunii august, o gospodărie de pomicultor din Bălăneşti (jud. Gorj), casa fiind un exponate mare valoare (înregistrată ca monument istoric, încă din 1954). Edificată pe două nivele, din bârne masive de stejar, casa are, la parter, pivniţele de vin, prispa deschisă fiind decorată cu trei stâlpi sculptaţi din daltă iar, la etaj cele trei încăperi (plan atipic) sunt prevăzute, la faţade cu o prispă deschisă decorate prin traforare, de o mare valoare estetică.

În Sectorul Agriculturii a fost reconstruită o casă în stil baroc austriac adusă din Sărata, Sibiu, prin donaţia familiei Esca, din Porumbacu de Jos (părinţii Adreei Esca).

Un alt monument transferat în vara acestui an, este casa de crescător de vite, din satul Şimon (comuna Bran), repartizată în Grupa păstoritulu,. Semnificaţie cu totul aparte: casa de tip sală, cu prispa deschisă pe toată lungimea faţadei principale (12 m). Frontoanele în stil baroc ale casei, ilustrează pătrunderea, în zona pastorală a Branului, a arhitecturii baroce de influenţă austriacă la începutul secolului al XIX-lea.

În cadrul patrimoniului tehnic, muzeul s-a îmbogăţit cu o remiză de pompieri (adusă din Colun - Sibiu), cu o fântână cu hecnă (din Dumbrăveşti - Prahova), cu un teasc de in din Cristian (judeţul Braşov) şi un teasc pomicol din Veseud (J. Sibiu).

Toate aceste monumente de arhitectură şi tehnică populară îmbogăţesc patrimoniul muzeului sibian, salvând, în acelaşi timp, mai multe monumente de arhitectură şi tehnică populară, de mare valoare şi reprezentative pentru zonele din care provin, ameninţate cu dispariţia.

Tot în cadrul preocupărilor legate de salvarea şi promovarea patrimoniului, Muzeul ”Astra” s-a alăturat proiectului european de digitalizare a obiectelor muzeale, pentru care a demarat o acţiune de fişare a monumentelor, a tuturor monumentelor din muzeele în aer liber,încă de acum şapte ani. Împreună cu CIMEC- Bucureşti şi cu toate Muzeele în aer liber din România, vom încerca să finalizăm lucrarea de întocmire, mai întâi, a Repertoriului exhaustiv al monumentelor de tehnică populară din muzeele în aer liber din România. În acest context menţionăm lansarea Catalogului Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra” şi pregătirea CD-ului în limba franceză, Albumului de fotografii, al aceleaşi instituţii, în variantă electronică.

În ceea ce priveşte programul Patrimoniul în pericol, Muzeul ”Astra” a lansat, la Colocviul organizat de Mânăstirea Tismana, din iniţiativa Înalt Prea Sfinţiei Sale Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, un program naţional de salvare a bisericilor de lemn din România, primul obiectiv fiind întocmirea Repertoriului bisericilor din Gorj şi Vâlcea, apoi, din toată ţara.

Prof.dr.Corneliu Bucur

Posteaza un comentariu

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP