Câte ceva despre sărbătoare…

Sărbătoarea şi drumul sărbătorii, sărbătoarea şi duhul sărbătorii, drumul în duhul sărbătorii şi duhul drumului sărbătorii… am scris câteva dintre combinaţiile care compun, fără îndoială că nu pe de-a întregul, imaginea sărbătorii…

Ce este, în fapt, sărbătoarea? Poate prilejul aducerii aminte sau amintirea în tocmai a unei întâmplări, inserţia cu rost, a divinului sau a neobişnuitului în cotidianul mult prea normal şi authentic mie… sau poate că sărbătoarea devine acel corn de timp în care se străvede o altă lumină ca şi un alt soi de umbră pe obiecte…, poate că de o sărbătoare anume le folosesc alte obiecte sau tot pe aceleaşi punându-le doar o lumină nouă…

Sărbătoarea îşi are şi drum ca orice verb care impune o trăire, pentru că sărbătoarea, dacă nu ar invita la trăire, n-ar fi Verb şi nici sărbătoare. De ce e sărbătoarea Verb? Pentru că Verb-ul invită la mişcare. Sărbătoarea mişcă, înspre om, un alt ceva, oprind, din obişnuinţa lui, cotidianul…

Şi astăzi poate fi sărbătoare, dar pentru ca astăzi să fie sărbătoare trebuie să fi ştiut mai de dinainte acest lucru, iar dacă nu s-a întâmlplat aşa voi şti de mâine încolo… Pentru că doar atunci, revenind la cotidian, văd că s-a fost întâmplat ceva neobişnuit.

Şi totuşi Sărbătoarea ţine de o obişnuită nevoie a omului de sărbătoare, cum şi viaţa omului poate fi o Sărbătoare, ca şi plânsul lui sau, pur şi simplu, privitul, dincolo de seară, al ceriului înstealt. Mai poate fi sărbătoare şi faptul legat de firul de iarbă şi gerul ca şi cumplirea, fără răspuns, a unui început de ziuă şi, implicit, săptămână, când toate părându-ţi-se vechi, se înnoiesc în aşteptarea unei, mai trăibile sărbători…

Drumul spre sărbătoare este sărbătoare şi el, iar sărbătoarea nu este un Loc ci un timp, o Vreme, într-un loc, ca viaţa pe Pământ. Numai Ceriul, marea râvnire a omului, este Locul şi timpul Sărbătorii... şi nu totdeauna Ceriul din cer…

Iar despre Duhul Sărbătorii, este, cred, ceea ce se obişnuieşte a se spune despre farmecul… un anume farmec…, pe care, după putinţă, fiecare om îl simte, în felul lui…

Până la sărbătoare, uneori, este un drum atât de scurt, cât ai înnoda eşarfa şi ai aşeza gulerul cămăşii… iar de la trăirea întâlnirii, în alt, Timp, cu faptul neobişnuit rămâne idea amintirii cu un fel de dor al reîntâmplării…, cu un fel de nostalgie… chaiar dacă, în traducere liberă, nostalgie înseamnă “dorul după durere”…

Am amestecat în rândurile de mai sus idei despre Sărbătoare şi cum, uneori, aceasta, poate apărea nouă oamenilor… trăitori în lume, Sub cer…

ionuţ lăpădat, nov., 24, mmviii, Sibiu.