Dragostile mărului…

Mărul a fost cel dintâi fruct oprit, iar florile mărului atât de frumoase că oamenii n-au lăsat acest obicei al lor nici iarna, trecând înflorirea mărului pe coamele de refren ale colindelor.

Merii înfloresc de Înviere, primăvara şi nicicând, ca iarna nu se spune despre această rânduială a firii lor.

Firea mărului ţine de o taină anume, botanic, mărul pe care-l mâncăm este o minciună ca fruct, dar despre mere se vorbeşte tot timpul.

Toamna este a merelor, primăvara a florilor de măr şi iarna este a amândurora. Merele devin darul pentru sublimitatea florilor, de astă dată, înflorite, în colind. Florile de măr sânt ale Cuvântului, iar merele ale Omului. Cuvântul şi Omul: o altă taină… Nici vara, chiar dacă este un anotimp de tranzit spre rodire, nu a rămas fără mere coapte…, pentru că nu putea să rămână…, astfel se coc merele văratice… Un măr, acelaşi, tăiat pe din două, semn poate fi pentru o dragoste nouă… dar Dragostea şi merele, pe acolo pe unde ferestrele sânt mici şi de lemn iar ramele icoanelor albastre şi hainele din lână alburie, duc către moarte, o altă moarte…

Dragostea şi cununia sânt ca drumul de la măr la fructele mărului, cum de multe ori prin satele româneşti la cununie se duce Mărul… o creangă de măr înfiptă într-o pâine, creangă de care sânt prinse trei mere şi altele… şi cununia se face tot ca o moarte a unui fel de viaţă pentru cei doi, cu fructele acestui măr, neoprite… iar moartea când vine şi petrecerea omului spre Dincolo potrivesc aşezarea unui măr tot ca la cununie…

De la fructul oprit până la seminţele celuilalt măr şi de la merele copiilor la moartea părinţilor, cum şi de la cununia celor tineri până la moartea unei dragoste a lor a rămas întindere de timp cât ar ţine un colind… Dacă, uneori viaţa lui Hristos se întinde pe un colind, între florile mărului, cu atât mai lesne a omului…

*

Destinul mărului curat,

îi să devină din flori dalbe,

ca să-l mănânci la tine-n sat,

când plete… le ai dalbe…

să mai aduni pe piatră rouă,

tăcere, rost şi rostuire,

să-i faci la dor cunună nouă,

şi la potecă rătăcire…

să ducă-n raiul verilor,

pe sub povestea merilor…

ionuţ lăpădat, nov., 27, joi, mmviii, Dumbrava.