Incoerenţe?...

ninge Singur în Dumbravă,

peste-un lac cu valuri stinse…

şi aleile sânt ninse,

şi a dorului otravă…

de pe-o linişte grăbită,

plac-un gând pe-o creangă mare,

nu-i căzută în ispită,

doar fântâna-i cu căldare…

scoate din trecut isvoare

şi pe lâna încâlcită,

ca pe-un trup de piatr-o doare…

Ea-i cu paşii de lumină,

ci c-ar vrea o dungă nouă,

prinsă ca cu fir de rouă

la ţesutul din grădină…

dar ea nu-i de felul vremii,

vrea fuioarele avremii,

vrea şi raiul crengilor,

şi scărele către dor,

să le toarcă în fereastră,

când Dumbrava-i ca sihastră…

vremea ninsului se-ntoarce,

şi ce dor frumos le toarce…

liniştea-i la fel, grăbită,

el şi ea au câte-o scuză,

poartă la frig câte-o bluză,

tot din lână presucită…

 

ionuţ lăpădat, nov., 26, miercuri, mmviii, Dumbrava.