Incoerenţe?...
ninge Singur în Dumbravă,
peste-un lac cu valuri stinse…
şi aleile sânt ninse,
şi a dorului otravă…
de pe-o linişte grăbită,
plac-un gând pe-o creangă mare,
nu-i căzută în ispită,
doar fântâna-i cu căldare…
scoate din trecut isvoare
şi pe lâna încâlcită,
ca pe-un trup de piatr-o doare…
Ea-i cu paşii de lumină,
ci c-ar vrea o dungă nouă,
prinsă ca cu fir de rouă
la ţesutul din grădină…
dar ea nu-i de felul vremii,
vrea fuioarele avremii,
vrea şi raiul crengilor,
şi scărele către dor,
să le toarcă în fereastră,
când Dumbrava-i ca sihastră…
vremea ninsului se-ntoarce,
şi ce dor frumos le toarce…
liniştea-i la fel, grăbită,
el şi ea au câte-o scuză,
poartă la frig câte-o bluză,
tot din lână presucită…
ionuţ lăpădat, nov., 26, miercuri, mmviii, Dumbrava.
Trimiteți un comentariu