Merele…

Oare ce li se întâmplă, când se tac, cuvintelor? Sau numerelor când nu se calculează?... Alteori mă întreb dacă rostul cuvintelor este, în adevăr, rostirea, sau a numerelor calculul. Ieri mă gândeam că au fost şi sânt oameni care n-au scris, în viaţa lor, nici un cuvânt, nici, chiar, pe propriul lor nume… Poate atunci când se tac, cuvintele, se gândesc, sau sânt gândite… şi, într-un anume mers, înspre înfăptuirea lor, răstimpul este umplut de tăcere… iar numerele, într-o matematică progresie, îşi caută definirea pentru a mărturisi, în strânsura lor, o diversă realitate…

Femeia avea mâinile durute de frigul lui noiembrie şi, în piaţa oraşului, vindea mere. Mere coapte. Era îmbrăcată bine, iar frigul îi scotea, din ochi, lacrimi, care curgeau, într-o anume neregulă, pe chip. Chipul căpăta o lumină anume la vederea unui posibil client. Nu era materialistă, cum nici merele. Merele nu ţin de material o spun chiar şi filosofiile. Merele ţin de altă lume…

Merele femeii ţineau cumva traiul ei. Merele îi aduceau pâinea şi crengile merilor din care erau culese puteau înflori în orice Primăvară…

Fiecare măr avea o formă şi fiecare era gătit să poarte firea unui cuvânt din rândul adjectivelor categoriale… Bun, copt, roşu, moale, tare, dulce, acru…, consistent…

Toate merele se strângeau sub numele unui număr neştiut nici de femeie, nici de cumpărător… câtă vreme ele nu se vindeau la bucată ci la kilogram…, chiar dacă, în satul ei, acasă, femeia nu a cules kilograme ci mere…

Din firea lucrurilor, într-o dimineaţă, în piaţă, poţi înţelege cum în jurul unei tarabe cu mere, în chipul firii unei femei, proprietară, în regresie, a lor, poţi înţelege despre tăcerea cuvintelor şi a numerelor, fiecare tăcere în drum, progresiv, spre o rostire anume…

Care din ele?

ionuţlăpădat, nov., joi, 20, mmviii