Premiul Emya - aproape de Muzeul ”ASTRA”
Vizitele celor doi evaluatori străini din partea Forumului European al Muzeelor au reprezentat un nou prilej de evidențiere a valorii patrimoniului deținut de Complexul Național Muzeal ”ASTRA”, precum și a calității muncii depuse de colectivul de muzeografi, coordonat cu mare pricepere de către directorul general, prof. dr. Corneliu Bucur.
Menit să premieze muzeele care aplică o viziune novatoare asupra colecțiilor și care valorifică, în mod original, valorile de patrimoniu de interes local, național și internațional, Premiul Emya (Muzeul European al anului) este considerat un adevărat Oscar al domeniului muzeal. Candidatura Muzeului ”ASTRA” este justificată de rezultatele excepționale și de progresele realizate în ultimii ani, prin înființarea unor noi unități, prin ameliorarea expozițiilor de bază și prin inovații precum pavilionul Etno-Tehno Park, din Muzeul în aer liber. Fiind unul dintre muzeele cele mai dinamice din lume, Muzeul ”ASTRA” este, așadar, îndreptățit să spere la primirea acestei recompense, care nu ar reprezenta, de altfel, singura recunoaștere venită din
partea prestigiosului organism internațional. În 1993, în Portugalia, directorului general al Muzeului ”ASTRA” i-a fost decernată distincția personală Emya, momentul respectiv reprezentând, de altfel, cea mai recentă acordare a distincției (în total, distincția a fost acordată numai de cinci ori).
Însăși înscrierea într-o competiție de o asemenea anvergură reprezintă o ambiție uriașă. Astfel, anterior participării celor două muzee sibiene – Astra și Brukenthal – au mai fost înscrise puține muzee românești, iar premii au fost primite de către Muzeul Țăranului Român (Premiul ”Muzeul European al anului” - în 1996) și de către Muzeul Național Cotroceni (mențiune specială).
Într-o corespondență de săptămâna trecută, doamna Taja Vovk Cepic, primul evaluator sosit la Sibiu, a evidențiat eforturile conducerii și ale colectivului muzeului, care s-au străduit să ofere, într-un timp scurt, o imagine cât mai elocventă despre realizările muzeului sibian: ”Sunt de acord ca a fost păcat că nu am avut mai mult timp pentru un schimb de idei mai profund, dar vă asigur că am fost impresionată atât de realizarile si cunostintele dvs., cât și de amabilitatea colegilor, care au avut mare grijă, au fost foarte atenți cu mine și mi-au oferit atât de valoroase și multe informații.” De o receptare pozitivă s-a bucurat instituția sibiană și din partea domnului Wim van der Weiden (președintele Forumului European al Muzeelor), care a declarat: ”Muzeul ASTRA este un muzeu european. Combină caracteristici locale, regionale și naționale cu influențe din întreaga Europă. Conectează identitatea individuală cu mentalitatea (sau spiritul) european.”
Biroul de presă al C.N.M. ”ASTRA”
Trimiteți un comentariu