Pâinea…

Un lucru bun este ca pâinea, iar un om bun este „pâinea lui Dumnezeu…”. A mânca pâine este a te hrăni, a frânge pâinea este a împărtăşi, iar celui care priimeşte îi revine Bucurie ca, deopotrivă, şi ţie.

Acolo unde mănânci pâinea bună devine acasă. Numai acasă poţi mânca pâinea bună. Bucuria pâinii este bunătatea ca şi toate darurile ei.

Mamele sânt cele care fac pâine.

Bunătatea pâinii nu stă în aburul şi dulceaţa ei ci în firea ei, în faptul de a fi pâine, dar Hristos n-a voit să răspundă ispitirii şi facă din pietre pâine deşi, mai târziu, a făcut din orice… pâine… El fiind Pâinea din cer pogorâtă…

Pâinea, gramatical poate fi – fără a cere multă îngăduinţă – şi substantiv şi adjectiv dar şi Verb…

A conjuga, zic eu, verbul Pâine în toate timpurile şi modurile, înseamnă, îmi pare mie,: a trăi toate bucuriile fărâmiturile, firmiturile şi câte mai sânt…

Iar dacă mamele sânt cele care fac pâine înseamnă că pentru ca aceasta să fie bună: lacrămile să fie curate şi limpezi ca şi surâsul simplu…

Mai rămâne ca foamea celui care-o mănâncă să fie trudită…

ionuţ lăpădat, marţi, decembrie, 2, mmviii, Sibiu.