Dragobetele - sarbatoarea dragostei la români

În calendarul popular românesc apare ca şi sărbătoare a iubirii, similară sărbătorii de împrumut, Sfântul Valentin, Dragobetele. Pe vremuri, 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog şi păsările îşi caută cuiburi. Oamenii, în special tinerii trebuiau să participe şi ei la bucuria naturii, sărbătorind astfel, Dragobetele (Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Divinitate mitologică similară lui Eros, zeul iubirii în mitologia greacă sau lui Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei. Acesta reprezintă, în opoziţie cu baba Dochia, principiul pozitiv, fiind purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transformat Dragobetele în protectorul iubirii. De Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în acesta zi. Tot în această zi se fac legăminte de prietenie. Obiceiul cere ca tinerii să schimbe vorbe de dragoste pentru a le merge bine şi a fi iubiţi tot anul. Dacă timpul este favorabil, fetele şi băieţii se adună în cete şi merg în pădure pentru a culege ghiocei, viorele şi tămâioare. Florile sunt folosite pentru farmece şi descântece în timpul anului sau sunt făcute buchete şi date pe apă Tradiţia spune că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună. La prânz, fetele încep să coboare spre sat în fugă, aceasta goană fiind numită "zburătorit". Fiecare băiat urmăreşte fata care îi place. Dacă flăcăul este iute de picior şi fetei îi place respectivul urmăritor, atunci are loc o sărutare în văzul tuturor. Sărutul reprezintă logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile. De multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate. Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmplă în această zi, deoarece astfel puteau afla la ce nunţi vor merge toamna. După-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie că are pereche, sau nu, dansează, cântă şi se simte bine, întrucât se spune că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoana de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Femeile obişnuiesc să atingă un bărbat din alt sat, ca să fie drăgăstoase tot anul. Din zăpada netopită până la Dragobete (se spunea că e "născută din surâsul zânelor"), fetele şi nevestele îşi fac rezerve de apă cu care se spală în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. "Dragobetele sărută fetele!" – se mai aude parcă şi acum, ca un ecou , îndemnul la dragoste, prin satele noastre româneşti… (Daniela Muntean)