Dumbrava Sibiului a devenit, cu adevărat, prin ampla şi intensa operaţiune culturală, începută sub cele mai bune auspicii, cu geniu şi cu o uriaşă deschidere sociologică şi antropologică (nu doar numai expozitiv etnografică) de Cornel Irimie, în anul 1962,un „loc al miracolelor”.
Aici a fost desăvârşită, în ultimii douăzeci de ani, nu doar numai o colecţie uimitoare de monumente şi sisteme tehnice care caracterizează universul civilizaţiei populare preindustriale din România, cea mai bogată şi diversă din întreaga lume, de o importanţă documentar-istorică şi etnologică pentru care UNESCO a instituit, în anul 2006, „Premiul UNESCO pentru patrimoniul tehnic preindustrial – acesta fiind fondul patrimonial esenţial al instituţiei noastre, ce-i conferă unicitate, pe plan mondial; nu numai cea mai valoroasă colecţie de gospodării şi monumente de arhitectură populară, care ilustrează, ca nici un alt muzeu din România, întreg sistemul ocupaţional (şi ca atare, şi instrumental) al poporului român şi naţionalităţilor conlocuitoare, ci în sfârşit, cel mai complet structurat sistem de manifestări cultural-artistice dedicate valorificării patrimoniului cultural material, intitulat „Tezaure Umane Vii” (după sintagma UNESCO, din anul 1989, consolidată în anii 1999 şi 2003).
Dar, mai presus de toate, aici avem reconstituită, cu o minuţiozitate şi fidelitate impresionante, identitatea etnoculturală a mai tuturor ţărilor româneşti şi într-o cuprindere de sinteză, a României însăşi: Ţara Ardealului (cu Ţara Oltului, Ţara Bârsei, a Mărginimii Sibiului, a Văii Hârtibaciului şi Podişului Secaşelor, Ţara Moţilor şi cea a Zărandului şi ceva mai la nord; Ţara Maramureşului, a Lăpuşului, şi a Oaşului şi a Bihorului, iar spre vest, a Banatului (de munte şi de câmpie), cu „ţările” Amlăjului şi Caraşului. La est, Ţara Moldovei (cu Ţara Bucovinei cu Ţara Moldovei de Jos), Ţara Vrancei (care leagă cele două Ţări Româneşti, surori), Ţara Dobrogei, iar spre vest, Ţara Munteniei (cu Buzăul, Prahova şi Bărăganul), în sfârşit, Ţara Olteniei (cu Vâlcea şi Gorjul).
Am închis cercul, în mod voit, cu Ţara Olteniei, căci acesta este „vedeta” anului 2009, în sensul că de aici s-au achiziţionat şi transferat în anul trecut, urmând să se reconstruiască, în acest an, cele mai multe monumente de arhitectură şi tehnică populară. Între acestea, le notăm pe cele mai importante: gospodăria de pomicultor din Vlădeşti (cu o superbă casă tip culă, datată din anul 1833, pe o grindă a foişorului), o monumentală gospodărie de viticultor din Bălăneşti (casa fiind un monument istoric clasat încă din 1954), două pivniţe din Pişteştii din Deal (una acoperită cu şiţă şi alta cu vreji de viţă de vie), datând de la sf. sec. XVIII şi începutul sec. XIX, colecţie încununată cu Biserica din lemn, din Comăneşti, satul Suta, iconostasul din zid, detaşată de corpul bisericii, iar prispa deschisă, cu stâlpi sculptaţi, situată pe latura scurtă a bisericii, iar clopotniţa având o construcţie proprie şi cu o pictură murală, în stil tempera, de excepţională valoare.
Integrând toate aceste noi monumente într-un areal central al Muzeului în vecinătatea altor unităţi muzeale, aduse în anii anteriori din Oltenia, precum: moara cu 3 ciuturi din Arcani, povarna cu roată hidraulică elevatoare, din Sârbeşti, crama cu etaj din Polovragi şi crama viticolă din Bălăneşti, prin proiectul desăvârşit odată cu aducerea noilor monumente, s-a „ctitorit” (aşa a vrut Bunul Dumnezeu, căci până anul trecut, noi nu am avut premeditarea unei asemenea „construcţii” culturale), un adevărat sat în miniatură al Olteniei, având ca un „axis mundi”, bijuteria de biserică gorjeană, salvată după un incendiu care i-a distrus acoperişul i-a afectat o parte din pereţi şi mobilierul interior (suntem datori a mulţumi, şi aici, Înalt Prea Sfinţiei Sale Irineu, Mitropolitul Olteniei pentru binecuvântarea dată întru salvarea şi restaurarea acestui valoros monument al arhitecturii din lemn ecleziastic al Gorjului, cât şi arhitectului Cămui, care ne-a consiliat în alegerea şi pregătirea documentaţiei de transfer.
Pornind de aici, pe firul apei (nu al Jiului, ci al Trinkbach-ului – în traducere din germană, „râul de băut”) vom vizita „cătunele” din aval al „satului oltenesc”, aşa cum se înşiră, pe cursul râurilor şi pe coama dealurilor, satele olteneşti, in situ. Vom merge, mai întâi, să măcinăm la moara cu 6 ciuturi din Găleşoaia, de pe apa Tismanei (un unicat pe plan mondial, renăscut la viaţă, în Dumbrava Sibiului prin reconstituirea integrală a sistemului hidrotehnic şi a celor 6 roţi (ciuturi) cu ingeniosul lor sistem de ridicare a axului vertical cu roata de apă (pentru ferecarea pietrelor sau pentru întreruperea admisiei), din interiorul morii, sistem nemaiîntâlnit la nici o moară din România.
Aşezat „din jos” de aceasta, dar într-o vecinătate providenţială, ne apare complexul de industrii hidraulice din Polovragi (o moară cu două ciuturi, două piue de sumani, un ferăstrău cu circular şi polizor, toate mânate de acelaşi curs de apă). Acesta este cel mai impresionant complex de industrii ţărăneşti din Muzeul nostru, amintind de celebrele complexe de industrii medievale, aduse în sud-estul Ardealului, în sec. XIII, de călugării cistercieni aşezaţi la Cârţa la 1202. 
Mai „de vale”, se ivesc cele două rânduri de gospodării – expresii ale genului constructor al ţăranului gorjean, din Stolojani şi Cărbuneşti, ilustrând fascinanta evoluţie structurală şi a elevaţiei, de la casa joasă cu crama în curte, la casa înaltă cu cramă integrată la parterul casei, la etaj având o prispă monumentală, ambele păstrând planimetria bicamerală străveche („la foc” şi „la sobă”) şi celebrele „vetre deschise”, cu coşurile de tiraj troncpiramidale („corlate”) şi cu întreg inventarul tradiţional, din care nu lipsesc mobilierul de rudari (mesele joase rotunde, cu scăunele rotunde cu trei picioare, lăzile de zestre) dar şi războiul de ţesut. Vecină cu ele, „peste drum”, este gospodăria de rogojinar din Văleni (de lângă Călui), cu întreg atelierul de ţesut rogojini, a cărui factură arhetipală confirmă străvechimea meşteşugului.
„De trecem podul” şi „urcăm dealul”, ajungem în „satul olarilor”. Aici găsind, deopotrivă, gospodăriile olarilor din satul Oboga de Jos, la intrarea principală în Muzeu, având chiar calitatea de monument simbol al Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra”, din satul Olari şi din oraşul Horezu, toate etalând printre cele mai arhaice cuptoare de ars oale (îngropate ori de suprafaţă) şi neîndoielnic, printre cele mai ilustre producţii de ceramică artistică smălţuită, din România).
„De cum cobori spre sat, în vale”, dai peste perechea de case (şi de gospodării( ale olarului de geniu din Găleşoaia, care a fost Vasile Roventa, cel ce-ţi ţinea, deasupra roţii de olar, „Doina” lui Eminescu, pe care o recitea „din gând”, „ca pe apă”, „de din zori şi până cu noaptea”, cum îşi amintesc urmaşii săi). Familia Haret, (nepoatele olarului) ne-a donat ambele gospodării, cea veche a părinţilor lor, datată din sex. XVIII; dar şi cea „nouă” ridicată de dânsul, după propriul proiect, după anul 1922, când, primind pământ de la Rege (pentru vitejia şi eroismul său în război), a devenit un om înstărit şi a schimbat, în totul, rânduiala întregii sale gospodării, întemeind una nouă, pentru copii săi, după cerinţele cele noi (casă cu 2 nivele, cu foişor la etajul, la care e accede pe o scară centrală monumentală, sub streaşină având o decoraţie cu trafor, o adevărată şi uimitoare dantelărie în lemn.
„Sus, sus, în deal” (căci de acolo se intră în pădure), dominând întregul sat, apare gospodăria cu atelierul de trăistar (ţesător din păr de capră), din satul Musculeşti, cu casă joasă, pe „urşi groşi (de abia îi cuprinzi) şi gospodăria de mătăsari, adusă chiar din comuna Mătăsari, amândouă având înlăuntru toate uneltele şi instalaţiile trebuincioase pentru a forma şi apoi a ţese prima, părul de capră (în război vertical) şi cea de a doua cel de borangic (într-un mic război orizontal).
Ce-i mai lipseşte „satului nostru oltenesc” din Dumbrava Sibiului, spre a se putea trăi, în îndestulare, în el? Poate doar şcoala şi cârciuma (pe care, de ne-am învrednici a le afla, le vom şi aduce, în viitor).
Aici se gată povestea noastră despre cum a fost cu putinţă, cu vrere şi putere de la Dumnezeu, acum la „sfârşitul lumii”, să păstrăm acea lume a satului moşilor şi strămoşilor noştri, dispărută sau înnoită la ea „acasă” pe măsura programului social, economic şi cultural din întreaga ţară, strângând laolaltă şi refăcând, din „fărâmituri”, în mod sugestiv, această mândră Ţară a Olteniei, dimpreună cu toate „ţările” românilor, într-o singură Ţară mare a României, în cel mai mare şi mai frumos muzeu din toată Europa, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra” Sibiu.
Iară ţie, drumeţule, de ţi-o fi dor de „ăi bătrâni”, de casa părintească, de datinile strămoşeşti, de meşteşugurile şi obiceiurile de odinioară, pe care le păstrăm în sufletul sau în gândul nostru, peren, ori de sunetul boabelor ce cădeau măsurate din coşul de grăunţe în postăviţa morii, de ţi-o fi sete şi voieşti a bea o ulcică de ţuică de prună curată, ori o cupă de vin din ulcelele de lut, pătrate în crame ori în „pivniţe”, de ţi-o fi dor de o bucată coaptă sub ţăst, ori de o mămăligă fiartă în ceaun, pe vatră, nu pregeta să stăruieşti a porni şi a ajunge, aici, în muzeul din „Dumbrava cea minunată” a Sibiului, de astăzi şi a Olteniei, unde te poţi convinge şi singur, că satul tău de acasă şi-a găsit leagănul veşniciei sale aici în muzeul sibian, de faimă mondială.
Te aşteptăm cu bucuria şi ospitalitatea satului tradiţional românesc, ce-şi aşteaptă, cu sufletul plin, să-şi cuprindă pruncii risipiţi prin toată ţara, să-i întărească cu puterea anteică pe care o dobândim cu toţii, păşind cu talpa goală a piciorului pe prispa de pământ a casei natale, pe uliţele satului, în vadul morii, în mosul bisericii de lemn, în comunicare cu toate spiritele bune, protectoare ale celor ce veghează, de acolo de sus, asupra noastră, a celor „de jos”, de pe pământ.
În această primăvară, Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” a realizat o ofertă de vacanţă – vacanţa de primăvară (11 Aprilie – 20 Aprilie) pentru elevii şcolilor din diferite zone ale ţării. Oferta a fost conceputa sub forma unui pachet promoţional care cuprinde: cazarea la “Vila Diana”, vizitarea departamentelor Complexului Naţional Muzeal “ASTRA” (Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale”ASTRA”- Muzeul în aer liber, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul de Etnografie săsească “Emil Sigerus”, Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, Studioul “ASTRA film”, Galeriile de Artă). Preţul acestui pachet promoţional este de 30 lei/elev/noapte, în cazul în care grupul de elevi solicită cazarea pentru o singură noapte, unul dintre însoţitori beneficiind de cazare gratuită. Pentru grupurile care stau două sau mai multe nopţi, preţul pachetului promoţional este de 20 de lei/elev/noapte, unul dintre însoţitori beneficiind, de asemenea, de cazare gratuită. Un alt pachet este adresat grupurilor de copii care, pe lângă cazare şi vizitarea departamentelor Complexului Naţional Muzeal, doresc să desfăşoare activităţi educaţionale la Etno- Tehno-Parc (ateliere de pictură pe sticlă, ateliere de lectură, ateliere de creaţie-confecţionarea păpuşilor etc.) sau activităţi ludice-jocuri tradiţionale, accesul la instalaţiile tradiţionale care se găsesc aici, preţul unui astfel de pachet fiind (incluzându-se aici cazarea şi vizitarea departamentelor ) de 40 de lei /elev/noapte.
Postări
