Ziua bibliotecarului român sărbătorită la biblioteca de etnologie "Cornel Irimie" din cadrul C.N.M. „ASTRA”
Ziua de 23 aprilie a devenit o zi de dublă sărbătoare: în această zi de profundă rezonanţă creştină prin sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost declarată, începând cu anul 1999 şi Ziua bibliotecarului român (ziua de 23 aprilie fiind deja declarată, la iniţiativa UNESCO, „Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor”).
Cu ocazia sărbătoririi acestei zile, personalul bibliotecii Centrului de Informare şi Documentare în Etnologie "Cornel Irimie", aparţinând Complexului Naţional Muzeal “ASTRA”, a adresat, prin intermediul mass-media, o invitaţie la bibliotecă pentru toţi cititorii interesaţi de modul în care se organizează biblioteca şi ce reprezintă profesia de bibliotecar în zilele noastre, prin oferirea acestor informaţii de către personalul de specialitate.
Răspunzând invitaţiei, două clase a III-a de la Şcoala nr. 4 din Sibiu, însoţite de învăţătoarele Mihaela Dragomir şi Balaban Anca, au vizitat biblioteca (depozitul şi sala de lectură) iar personalul de specialitate, format din bibliotecar Daniela Muntean şi Vasilief Mihaela, le-a oferit explicaţii despre: înregistrarea cărţilor, aranjarea acestora în raft, aranjarea fişelor de carte în cataloage, meseria de bibliotecar de-a lungul timpului şi primele cărţi tipărite în România. Elevilor li s-au prezentat, de asemenea, informaţii despre căutarea cărţilor electronice pe internet (digi books, cărţi on line), cu exemple, precum şi cărţile vorbite (audio books), din care au putut asculta o scurtă poveste pregătită pentru ei.
La terminarea vizitei, elevii au plecat cu cunoştinţe îmbogăţite despre ce înseamnă în ziua de azi biblioteca cât şi profesia de bibliotecar care, prin intermediul formelor clasice îmbinate cu noile tehnologii de prelucrare a datelor pe calculator, a cărţilor electronice şi vorbite, vin în întâmpinarea cititorilor pentru a le facilita cât mai mult accesul la carte, la informaţie. (Daniela Muntean, bibliotecar)
Trimiteți un comentariu