Un produs Blogger.

marți, mai 26, 2009

Expoziția Inima de copil in mana noastra

afis_Inimadecopil Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” vă invită, începând de vineri, 29 mai 2009, în sala de expoziţie de la parterul Casei Artelor pentru a vizita EXPOZIŢIA CU VÂNZARE “INIMA DE COPIL ÎN MÂNA NOASTRĂ” organizată sub patronajul Departamentului Creatorilor Populari cu Dizabilităţi al Asociaţiei Naţionale a Creatorilor Populari din România. Veţi fi cu siguranţă încântaţi de cele expuse - colaje, pictură pe sticla şi lemn, piese ceramice, broderie - pe care vă invităm cu deosebită căldură să le achiziţionaţi. Prin contribuţia Dumneavoastră veţi ajuta un suflet de artist să îşi împlinească visul.

Creaţiile acestor meşteri în devenire, cu dizabilităţi (elevi şi adulţi), din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 si 2 din Sibiu şi din Turnu Roşu, precum şi ale celor din cadrul Centrului cu profil ocupaţional “Wilhelmina” aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Oradea, jud. Bihor, au fost realizate în cadrul atelierelor de creaţie, de terapie ocupaţională şi de dezvoltare a deprinderilor, aptitudinilor de muncă, creativităţii şi simţului artistic.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 29 mai 2009, orele 13,00 în Casa Hermes (Piaţa Mică, nr 11), fiind urmat de spectacolul de dansuri populare, oferit de elevii Centrului Special pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu. (Arsenie-Andre Mihaela)

Posteaza un comentariu

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP