Un produs Blogger.

marți, mai 12, 2009

Teascul de mere din Veseud, jud. Sibiu

Satul Veseud (comuna Slimnic, judeţul Sibiu) este o mică aşezare din Podişul Târnavelor, cu populaţie mixtă, românească şi săsească. Situat într-un bazinet pomiviticol, înconjurat de dealuri, izolat de căile de circulaţie, satul a păstrat până la mijlocul secolului XX, o economie autarhică, asigurându-şi cea mai mare parte a produselor din propria gospodărie. Pentru producerea oţetului se utiliza tescuirea merelor „pătule”, „Ionathan” şi „rotunde”, cu ajutorul teascului de lemn, caracteristic instrumentarului tehnic tradiţional confecţionat din lemn, adeseori masiv, pentru realizarea procesului tehnologic.

Un asemenea teasc, folosit pentru presarea merelor, zdrobite în prealabil, este cel prezentat în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA”. Alcătuit dintr-un şurub de lemn numit „fus”, care se rotea într-un „suport” având la capăt un piston pus în funcţiune manual, ce presa merele zdrobite într-o „corfă” din stinghii de lemn.

Mustul rezultat era adunat în şanţurile mesei de tescuire denumit generic „teasc” de unde se scurgea printr-un orificiu („scoc”), într-un vas de colectare. După recoltarea mustului acesta era pus la fermentare în vase de sticlă pentru a se obţine oţetul folosit în alimentaţia din gospodărie. În aceleaşi condiţii teascul putea fi folosit şi pentru presarea strugurilor.

Întregul dispozitiv era fixat în doi „stâlpi”, iar masa teascului era aşezată pe două tălpi, numite „picioare”.

Teascul era plasat, de obicei, în şură. Pe frontonul suportului teascului sunt incrustate iniţialele proprietarului „C.B.”, şi data confecţionării: anul 1941.

Teascul va fi inaugurat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în ziua de 18 mai, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor.

Valerie Deleanu

Muzeul „ASTRA”

Posteaza un comentariu

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP