Un produs Blogger.

luni, iunie 01, 2009

Fierăria din Fundu Moldovei, judeţul Suceava – Vernisaj la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

bucovina 027L a sfârşitul lui august 2008 o echipă de la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului a demontat şi adus la Sibiu fierăria din localitatea bucovineană Fundu Moldovei, fierărie ce vine să îmbogăţească patrimoniul muzeului. Este a treia fierărie din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA”, după cele de la Măneşti (judeţul Dâmboviţa) şi Poiana Teiului (judeţul Neamţ)

Fierăria lui Ioan Burduhos deservea localităţile de pe o raza de aproximativ 25-30 de kilometri: Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Pojorâta, Sadova, Breaza, Valea Putnei, Câmpulung;

Produsele realizate erau necesare la menţinerea mijloacelor de transport, a mijloacelor de încălzit şi de preparare a hranei întro stare bună de funcţionare. Se lucrau: potcoave de boi, piese pentru car, şine de sanie, scoabe, cuie de gard, reparaţii la plitele sobelor. Atunci când clientul o cerea se puteau face piese de anumite forme şi/sau mărimi pentru întrebuinţări deosebite.

Construcţia a fost realizată de către proprietar cu ajutor din sat în anul 1959 (după cum ne spune şi inscripţia de pe cuptor) şi a funcţionat până la sfârşitul lui 2004. Unelte au fost cumpărate de-a lungul anilor de la târguri (în special din Câmpulung). Fierăria lucra tot timpul anului, perioadele mai aglomerate erau toamna (schimbatul potcoavelor pentru zăpadă, aplicarea şinelor la sănii) şi primăvara (schimbarea potcoavelor, reparaţii la piesele de fier ale carelor). Comenzile ocazionale, de dimensiuni mari, reprezentau o sursă importantă de venit. Lângă construcţia fierăriei se află un dispozitiv („stative”) pentru potcovit boii.

Construcţia este monocelulară (6 X 4 m) cu pereţii din bârne de brad cioplite încheiate în „cheutoare” coadă de rândunică, cu acoperişul realizat din căpriori cu învelitoare din draniţă din brad de 80 cm lungime.

Duminică, 7 iunie 2009 la ora 12, va avea loc vernisajul fierăriei bucovinene în prezenţa familiei fierarului, dar şia prietenilor şi colaboratorilor muzeului.

Muzeograf:

Streza Marius-Florin

Posteaza un comentariu

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP