Team-Buildinguri în Muzeul în aer liber
În perioada 1-7 iunie vor fi organizate două team-buildinguri în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu participarea a peste 200 de persoane. Va fi realizat un program complex, care include atât elemente de divertisment, cât și ateliere cu aplicații practice, pe teme de viață și cultură tradițională.
Primul team-building îl va avea ca invitat special pe Florin Busuioc, care își va asuma rolul de animator. Participanții vor efectua cățărări, întreceri cu bărcile, joc de popice, tras cu arcul etc. Vor fi realizate ateliere de tuns oi, vor fi simulate scene de viață tradițională (cărat de apă, potcovit de cai, tăiat de lemne, vor fi verificate găinile ouătoare). Vor fi organizate ateliere de olărit coordonate de meșteri populari din Horezu. Un alt atelier va avea în vedere realizarea de machete funcționale ale unor mori din Muzeul în aer liber.
Muzeul ”ASTRA” a făcut o tradiție din organizarea unor astfel de manifestări, în 2007 și 2008. Team-buildingurile reprezintă modalități foarte bune de stimulare a creativității și de motivare a echipelor – angajați ai unor firme, patroni etc. -, fiind un mijloc de creștere a rezultatelor în muncă. (Eliza Penciu)
Trimiteți un comentariu