Un produs Blogger.

miercuri, septembrie 23, 2009

La MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL - Expoziţia de icoane pictate pe sticlă „ICOANA, SIMBOL AL ORTODOXIEI”

În spaţiul ospitalier, modern şi elegant al Sălii Polivalente a Muzeului Naţional Brukenthal (Casa Albastră, Piaţa Mare, nr. 5), va fi vernisată în data de 24 septembrie 2009, orele 13.00, expoziţia „Icoana, simbol al ortodoxiei”, organizată de Muzeul Naţional Brukenthal în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”.
Mărturie a credinţei creştin-ortodoxe din miezul Transilvaniei ultimelor trei secole, icoana pe sticlă ocupă un loc aparte în istoria artei româneşti, situându-se la răscrucea drumurilor picturii bizantine, a influenţelor artei central-europene şi a desenului naiv anonim al ţăranului transilvănean.
Definindu-se ca expresie a cuvântului lui Dumnezeu, icoana este adevărată punte între pământ şi cer, o cale deschisă către misterul divin, iar transparenţa semantică a icoanei are darul de a înlesni dialogul cu invizibilul, întâlnirea dintre om şi Dumnezeu. Frumuseţea icoanei nu constă doar în talentul cu care iconarul realizează formele şi aşterne culorile, ci mai ales în frumuseţea simţirii şi a credinţei sale pe care reuşeşte să le exprime, precum şi a puterii de a conduce spre Dumnezeu gândul celui ce priveşte icoana. Astfel, icoana nu este doar pictată, căci procesul de realizare al acesteia era însoţit adesea de rugăciune şi penitenţă şi, la facerea icoanei, alături de mâna omului, lucrează efectiv şi „mâna” energiilor divine încreate.
Expoziţia „Icoana, simbol al ortodoxiei” îşi propune să sensibilizeze şi să emoţioneze privitorul, să-l scoată din cotidianul anost făcând să-i vibreze cele mai fine corzi sufleteşti prin valoarea icoanei ca operă de artă, prin forţa ei de a crea un spaţiu intim de trăire spirituală. Chiar aflate în muzeu (nu în biserică, al cărei atribut sunt având un rol bine determinat în cadrul ritualului) icoanele nu sunt „muzeificate”, căci ele, prin mesajul escatologic şi vocaţia profetică aparţin unui timp viitor, unui timp ultim. Cu harul lor, icoanele creează în jur o aură de sfinţenie şi linişte, o stare de bine, afirmându-şi dubla lor funcţie de simbol, de văl al misterului pe care îl generează şi adânceşte, şi de cale de depăşire a acestuia. Atitudinea subiectivă a fiecăruia, va face vizitatorul să le privească ca „obiecte de cult”, sau ca „simboluri religioase”, sau poate doar ca „valori de artă”. Deşi nu ne vom închina în faţa unei icoane dintr-o expoziţie, valoarea artistică ne va înălţa spiritual, iar mesajul scenelor religioase va provoca (chiar dacă nu la fel ca într-un spaţiu sacru), gânduri de curăţenie sufletească şi sentimente de aleasă pioşenie care tind să transceadă timpul şi spaţiul. Chiar dacă pe o cale diferită, descoperită la sfârşitul drumului, în alt context, icoana ne va conduce tot într-un loc al frumuseţii, al curăţeniei, al omeniei şi al Dumnezeirii, al adevărului interior / exterior, particular / universal, impunându-şi dimensiunea transcendentă. Căci aşa cum spunea artistul Sorin Dumitrescu, în domeniul imaginii, icoana reprezintă cuvântul ultim şi, „fiind altceva decât capodopera, ea este reperul absolut al capodoperelor”.
Într-un concept curatorial coerent şi cristalin, elaborat în armonioasa colaborare dintre specialiştii celor două muzee, expoziţia oferă întâlnirea cu icoane pe sticlă din colecţia Complexului Naţional Muzeal „Astra”, care reprezintă câteva dintre centrele cele mai faimoase ale picturii pe sticlă: Nicula, Ţara Făgăraşului / Ţara Oltului, Şcheii Braşovului, Valea Sebeşului. Printre exponate se vor afla icoane semnate de Savu Moga din Arpaşu de Sus, Matei Purcariu Ţîmforea din Cârţişoara, Pavel Zamfir Zugravu din Laz, Ioan Pop de Făgăraş, dar şi lucrări pictate de iconari anonimi.
Dr. Iulia Mesea

marți, septembrie 22, 2009

„DIN CREAŢIA ARTIZANALĂ A POPOARELOR LUMII” LA MUZEUL MUNICIPAL MEDIAŞ


Continuând seria colaborărilor cu Muzeul Municipal din Mediaş, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, departament al Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”, va itinera expoziţia „Din creaţia artizanală a popoarelor lumii” în perioada septembrie - octombrie 2009, la Mediaş.
Expoziţia reuneşte o serie de aproximativ 71 de obiecte reprezentative pentru Muzeul „Franz Binder”,acestea făcând parte din colecţiile „noi” ale muzeului sibian, intrate în patrimoniul propriu după anul 1990.
Creaţiile artizanale provin din Asia, Africa şi America, aducând în faţa publicului piese la care predomină funcţia decorativă şi care vor fi expuse după criteriul categorial – materia primă de prelucrat şi tehnicile de prelucrare.
Expoziţia va avea vernisajul în data de vineri 25 septembrie, orele 13.00 la sediul Muzeului Municipal Mediaş din strada Mihai Viteazu Nr. 46 şi acolo sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi să descopere „bijuteriile” creaţiei artizanale din diferitele regiuni ale lumii.
Raluca Buşie
Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”

luni, septembrie 21, 2009

Expozitie itinerata la Muzeul Militar National "Ferdinand I" din Bucuresti


Expoziţia Personalităţi române afirmate în plan mondial în secolul al XIX-lea: Hilarie (Bucur) Mitrea (1842-1904) din Răşinarii Sibiului – medic, naturalist şi etnograf, organizată la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Sibiu în lunile iulie şi august, va fi itinerată la Bucureşti, la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, unde va fi prezentată în perioada 24 septembrie – 23 octombrie 2009.
Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”, prin departamentul Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” a dedicat această expoziţie memoriei lui Hilarie (Bucur) Mitrea, excelent medic militar, pasionat colecţionar în domeniul faunistic şi etnografic, donator important de piese muzeale. Originar din Răşinari, el este primul român despre care există o atestare scrisă că, în calitate de medic de bord, a ajuns în Australia. Tot ca medic a petrecut zece luni în Mexic, apoi 25 de ani în Indonezia. Contribuţiile sale muzeologice, prin donaţiile de piese făcute actualului Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, rămân şi în prezent de valoare maximă.
Pentru itinerarea la Bucureşti a acestei expoziţii Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” a colaborat strâns cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din capitală. Ca şi la Sibiu, realizarea obiectivelor expoziţiei implică multitudinea de factori instituţionali care au participat, şi la Sibiu, în calitate de parteneri : Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Bucureşti, , Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Direcţia Judeţeană Mureş a Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, Ambasada Statelor Unite Mexicane în România, Centrul Interetnic „Transilvania” – Revista „Transilvania” Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Primăria Comunei Răşinari, jud. Sibiu. Lor li s-au alăturat pasionaţi ai domeniului precum doamna Aurelia Veronica Filimon, colecţionar din Târgu Mureş, col (r) Dumitru Stavarache, membru al Comisiei Române de Istorie Militară şi urmaşi ai lui Hilarie (Bucur) Mitrea.
Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Sibiu

vineri, septembrie 18, 2009

Toamna îşi etalează splendoarea în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului!


Brânduşele au acoperit poienile, iar frunzele arămii aştern covoare la picioarele tuturor celor cărora le este dor de imaginea liniştită a satului românesc etern.
O privire atentă descoperă culorile toamnei – de la violetul brânduşelor, la roşul şi arămiul frunzelor – frumos alese în toate ţesăturile, care împodobesc casele Dumbrăvii. Culori şi motive tradiţionale au fost surprinse şi imortalizate de mâinile pricepute şi harnice ale femeilor, ce şi-au îmfrumuseţat costumul de sărbătoare, dar şi ştergarele, aşezate cu multă sfială. la icoană, scoarţele ce acoperă pereţii, covoarele ţesute, aşezate pe pat .
Armonia este deplină, înăuntru şi afară domnesc culorile calde, îmbietoare, dătătoare de bună dispoziţie, calm, regăsire.
Văcariu Mihaela
Muzeograf

joi, septembrie 17, 2009

Ce mai putem face pentru a avea un copil sănătos?


Asociatia Baby Care Sibiu împreună cu Muzeul “Astra” organizează, duminică, 20 septembrie a.c, manifestarea instructive-educativă "Ce mai putem face pentru a avea un copil sanatos?". Evenimentul va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, ]ntre orele 11.00 – 14.00, la amfiteatrul de pe lac, iar cei cărora li se adresează sunt mămicile şi tăticii copilaşilor cu varsta cuprinsă între 0 şi 3 anişori.
Scopul acestei initiaţive este acela de a informa părinţii - mamele şi taţii - despre noutăţile apărute în alimentaţia sugarului (importanţa alăptării, utilizarea corectă a formulelor de lapte praf, diversificarea corectă a alimentaţiei la sugar, principii moderne de nutriţie pediatrică şi rolul alimentaţiei corecte în prevenirea apariţiei unor afecţiuni la sugar şi copil) şi vaccinările din primul an de viaţă (schema de vaccinare obligatorie a Ministerului Sănătăţii, vaccinuri noi, alternative moderne de vaccinare, rolul imunizarilor în prevenirea bolilor infecţioase în copilărie).
Programul evenimentului este următorul:
11,00 - 11,20 Alternative moderne în vaccinarea copiilor şi beneficiile lor11,20 - 11,40 Schema de vaccinare a sugarului (Vaccinarea sugarului) 11,50 - 12,10 Alimentaţia nou-născutului şi sugarului pana la 6 luni. 12,10 - 12,30 Nutriţie pentru o viaţă sănătoasă - Plan de alimentaţie pe Etape de Dezvoltare 12,30 - 12,50 Diversificarea alimentaţiei la sugar - noutăţi 12,50 - 14,00 Discuţii – Răspundem întrebărilor părinţilor – Consultaţii de specialitate oferite de doamna dr. Livia Ognean


Intrarea este gratuită, între orele 11,00 – 14,00, pentru părinţii şi copiii cu varsta cuprinsă între 0 şi 3 ani. Vă aşteptăm!
Eliza Penciu
Muzeul “ASTRA”

ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI LA MUZEUL DE ETNOGRAFIE ŞI ARTĂ POPULARĂ SĂSEASCĂ „EMIL SIGERUS”


În cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, Vă invită să vizitaţi expoziţia de bază „Cahle transilvănene. Secolele XV-XIX”, amenajată în subsolul clădirii monument istoric din Piaţa Huet, nr 12.
În cadrul expoziţiei, 326 de cahle sunt prezentate cronologic, ţinându-se seama de tehnicile de lucru folosite la realizarea lor, începând cu cele din secolul al XV-lea, nesmălţuite cu reprezentări biblice, mitice, animale fantastice, până la cele din secolul al XIX-lea, smălţuite cu verde şi pictate policrom cu albastru de cobalt, verde, galben şi brun.
Dacă în anul 2006, a fost editat cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice Catalogul colecţiei de cahle a Muzeului ASTRA, în acest an a apărut o nouă publicaţie Setul de vederi „Cahle transilvănene”, în care sunt prezentate, în condiţii grafice excepţionale, în limbile română, germană şi engleză 12 cahle, cele mai valoroase şi mai reprezentative din colecţie.
Noul afiş bilingv (român-german) şi reorganizarea expoziţiei, programată pentru anul viitor, vor schimba imaginea muzeului, situându-l la nivelul celor de talie europeană.
Aşadar, Vă aşteptăm să descoperiţi povestea cahlelor, după următorul program :
Miercuri-duminică, orele 10-18 (vara) şi 9-17 (iarna).
În perioada 18-27 septembrie 2009 accesul în expoziţie se va face prin Piaţa Mică, nr.11 (Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”).

Muzeograf,
Karla Roşca

Monumente ale patrimoniului cultural românesc în curs de restaurare la muzeul din Dumbrava Sibiului


În data de 19 septembrie 2009, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, publicul vizitator va avea oportunitatea de a vizita trei şantiere de reconstrucţie – restaurare. Astfel, se vor putea vizita şantierul de reconstrucţie al anexelor gospodăriei din Bălăneşti, jud. Gorj, cel al casei de “găitănar” din Scheii Braşovului şi cel al anexelor gospodăriei de marmurar din Alunu, jud. Hunedoara. Pe fiecare şantier se vor afla panouri de prezentare ale etapelor de reconstrucţie şi restaurare, precum şi ale tehnicilor de construcţie.

Ciprian Ştefan
MCPT „ASTRA”

miercuri, septembrie 16, 2009

Expoziţia Amintiri din călătorie


Din data de 21.09.2009 până în 18.10.2009, în sala de expoziţie a Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”, din CASA ARTELOR, situată în Piaţa Mică, 21, Sibiu, se va desfăşura expoziţia Amintiri din calatorie! De la material la digital. O retrospectiva a tipologiei DONAŢIILOR si DONATORILOR, care va fi realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, luni, 21 septembrie, la orele 19:30, va avea loc în Casa Artelor.
Expoziţia este o incursiune în timp şi spaţiu, pe urmele marilor exploratori aducând înaintea vizitatorului atât călătorul, spunându-i povestea prin culturile de care acesta a fost atras, cât şi obiectul devenit ulterior exponat în muzee. Ineditul propus publicului în această expoziţie de etnografie universală se constituie pe baza imaginilor 2D (printuri, multimedia) şi a reprezentărilor unor simboluri arhitectonice budiste concretizate prin reproducerile donate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – Centrul de Restaurare prin Tehnici Optoelectronice INOE- CERTO, partenerul la acest proiect, Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” (CNM “ASTRA”).
Contrastul intenţionat, prin alăturarea celor mai exemplificative piese, de natură materială din Colecţia de Etnografie Universala “Franz Binder”, de ultima donaţie de factură virtuală, are menirea de a sublinia valoarea informaţională.
Pornind de la această valoare, expoziţia urmăreşte să prezinte atât o nouă formă de donaţie, cât şi, informaţii riguroase şi importante despre civilizaţii bogate, dar atât de îndepărtate, obţinute ca urmare a unor campanii de cercetare ce utilizează cele mai avansate tehnici de cercetare. Astfel, vizitatorilor le este oferită, chiar la ei în oraş, o călătorie inedită în lumi mai puţin accesibile, dar deosebit de frumoase.
În afara faptului că ne aflăm în Anul internaţional al creativităţii şi inovaţiei, perioada propusă pentru realizarea expoziţiei, se încrucişează favorabil pe intervalul 21-25 septembrie cu evenimentul internaţional LACONA (Lasere în Conservarea Operelor de ARTĂ) - cel mai mare congres al aplicaţiilor fotonicii în restaurare-conservare, eveniment la care vor participa specialişti din cele mai prestigioase muzee din lume şi instituţii de renume (UNSCO, Getty, ICOMOS), reuniune organizată de INOE în colaborare cu CNM “ASTRA” la Sibiu. Astfel peste 300 de invitaţi şi participanţi preconizati: specialisti, investigatori, conservatori etc., vor avea şi ei acces la această expoziţie cu o tematică inedită şi credem de mare impact asupra publicului larg.


Andrea Bernath

Conservator

Muzeul „ASTRA”

A început construcţia Centrului ASTRA pentru patrimoniu


În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului au demarat, la începutul acestei luni, lucrările de construcţie ale Centrului ASTRA pentru patrimoniu - un total de 1878 mp de spaţiu multifunţional – depozite pentru colecţiile de patrimoniu, laboratoare de conservare şi restaurare, centru de resurse şi pregătire pentru conservatorii şi restauratorii din România.
Laboratoarele de conservare şi restaurare vor deservi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului acoperind domeniile de restaurare ceramică, textile, lemn policrom, piele, investigaţii chimice. Dotările laboratoarelor vor fi de ultimă generaţie, asigurând maximul de condiţii pentru gestionarea activităţii de conservare activă şi preventivă a colecţiilor, iar Centrul pentru Pregătirea Conservatorilor şi Restauratorilor oferă spaţii de documentare şi sală de conferinţe.
Construirea Centrului oferă şansa de a salva de la o potenţială degradare valorile de patrimoniu deţinute de Muzeul “ASTRA”, având în vedere că în prezent nu sunt asigurate condiţiile de depozitare şi conservare a acestora. Astfel, va exista o clădire construită la standarde internaţionale, cu eficienţă energetică maximă şi microclimat controlat.
Centrul este construit de firma Con-A din Sibiu, câştigătoarea licitaţiei de execuţie a lucrărilor, şi va fi finalizat, conform graficului, până la 31 august 2010. Proiectul este realizat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.

Adriana Avram
Coordonator Proiecte
CNM ASTRASibiu, Piata Mica nr. 11



0758 038 666



tel. 0269 216 741



fax. 0269 218 060



www.muzeulastra.ro

…Bucuria întru cuminţenie…a icoanelor pictate pe sticla - Expozitie de icoane pictate pe sticla "Icoana, simbol al ortodoxiei"




Expoziţia „Icoana, un simbol al ortodoxiei”, organizată de Muzeul Naţional Brukenthal în colaborare cu Muzeul ASTRA, la Sala polivalentă a Casei Albastre a Muzeului Naţional Brukenthal va fi vernisată în data de 24 Septembrie 2009, orele 13.00.
Frumuseţea icoanelor pictate pe sticlă, fragmente de mărturisire prin culoare, linie, semn, simbol, tradiţie şi, mai presus de toate, credinţă, cât şi relaţia intimă a pictorului-iconar cu lumea sfinţilor sunt doar câteva dintre ideile conductoare ale expoziţiei, a cărei deschidere o anunţăm.
În discursul expoziţional, se întrepătrunde, nu întâmplător şi relaţia apropiată dintre muzeograf sau omul de muzeu şi colecţia de icoane, pe care o „găteşte” înspre dezvăluire, cu bucurie, publicului-cititor şi iubitor de artă.
În sala de expoziţie, omul de muzeu este aruncat în povestea fiecărui obiect de patrimoniu, găsit sub un număr de inventar în depozitul unei colecţii.
Icoana pictată pe sticlă, trecând peste toate numerele de inventar, clasări, clasificări, depăşeşte valoarea de „tezaur” în lumea culturală sau a artelor, sau limitata descriere dintr-o fişă de evidenţă analitică, iese dintr-un laborator de restaurare sau din cadrul unei fotografii…, are o POVESTE a ei, dincolo de semnăturile de autor sau datări fericite.
Icoana este spaţiul fără de frontiere şi timpul de nemăsurat, ci înVeşnicit, în care găsim libertatea comunicării cu Dumnezeiescul Cer…
Imaginea, reprezentată de icoană, dezvăluie ochilor ce se deschid, lumea sfinţilor, Impărăţia Cerurilor…
Cuvântul Lui Dumnezeu se întrupează adeseori în imaginea sfinţită a icoanei…
Picturii icoanelor pe sticlă, născute în leagănul transilvănean, i s-a încredinţat un loc aparte în istoria artei, situându-se la răscrucea drumurilor picturii bizantine, a influenţelor artei central-europene, a desenului naiv anonim al ţăranului transilvănean, a pelerinului în căutarea liniştii singurătăţii, în zorii veacului al XVIII-lea, în plin secol XIX, între fragilitatea sticlei de glajă nepreţuite şi refugiul într-o intimitate spirituală.
Această mărturie a credinţei creştin-ortodoxe din miezul Transilvaniei ultimelor trei secole, aşadar icoana pictată pe sticlă este asemenea unei fântâni de spiritualitate românească, găsită de căutători la răscrucea drumurilor, în spaţiul şi timpul vremelnic al istoriei.
Publicul sibian este invitat să privească icoane vechi, unele purtând semnături cunoscute, altele fiind datate, dar toate păstrând frumuseţea şi seninul sufletesc al ţăranului român iconar.
Avem bucuria de a întâlni icoane pictate pe sticlă, aparţinând colecţiei Muzeului ASTRA , unele dintre ele semnate de Savu Moga din Arpaşu de Sus, Matei Purcariu Ţîmforea din Cârţişoara, Pavel Zamfir Zugravu din Laz, Ioan Pop de Făgăraş, sau altele pictate de iconari anonimi.
Centrele de pictură pe sticlă reprezentate în cadrul expoziţiei sunt Nicula, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului, Şcheii Braşovului, Valea Sebeşului.
Fiecare dintre noi este chemat să pătrundă în povestea fără de sfârşit a icoanei, această Fereastră spre Cer...


Ada Maria Popa
Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”

miercuri, septembrie 09, 2009

Lansare de carte: Geanina Ionescu, ”Icoane pe lemn și sticlă din principalele colecții sibiene”

Lansare_Geanina_Ionescu

Autoarea lucrării, ce vede acum lumina tiparului este absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, fiind, în acelaşi timp, un sensibil şi prolific artist, cu numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, talentul său fiind pus în slujba conservării şi restaurării tezaurului artistic românesc, atât de bogat şi prea puţin cunoscut.

Având un contact nemijlocit cu opera de artă, Alina Geanina Ionescu, în calitate de restaurator de icoane pe lemn şi sticlă la Complexul Naţional Muzeal „Astra” din Sibiu, a avut privilegiul să cunoască în detaliu numeroase opere de o remarcabilă frumuseţe şi valoare artistică.

Activitatea de cercetare şi restaurare a picturii de icoane, desfăşurată timp de mai mulţi ani, a fost încununată de laurii unui doctorat la Universitatea sibiană, dizertaţia fiind finalizată sub competenta îndrumare a distinsului Prof. univ dr. Thomas Nägler.

Sibiul este deţinătorul unui patrimoniu artistic impresionant, marile muzee conservând în patrimoniul lor valoroase icoane pictate pe lemn şi pe sticlă. Autoarea ne prezintă Colecţiile de Icoane de la Complexul Naţional Muzeal „Astra” (Colecţia „Obiecte de Cult”, Colecţia „Cornel Irimie”, Colecţia „Telea - Bologa”, Colecţia Muzeului în Aer Liber), Colecţia Muzeului Naţional Brukenthal (icoane sec. XVIII-XIX) şi Colecţia Arhiepiscopiei Sibiului (icoane pe lemn şi sticlă din sec. XVIII-XIX). Cercetarea picturii de icoane are o importanţă deosebită pentru specialişti, dar şi pentru iubitorii de frumos, lucrarea având meritul de a publica un mare număr de opere inedite, sau prea puţin cunoscute.

Icoanele pictate pe lemn sau cele pe sticlă provin din centrele de pictură din Transilvania, dar şi din regiunile extracarpatice. Sunt prezenţi cu lucrări în colecţiile sibiene pictorii de la Răşinari sau din Şcheii Braşovului, cei din Mărginimea Sibiului şi din regiunile centrale ale Transilvaniei, din părţile Clujului, ale Bistriţei şi Sălajului, din Ţara Bârsei, din Făgăraş şi Hunedoara.

Dacă restauratorul şi cercetătorul a redactat textul, despre care autoarea spune cu modestie că va constitui o premisă pentru cercetarea ulterioară, artistul Alina Geanina Ionescu s-a îngrijit de grafica cărţii, de tehnoredactare, de așezarea în pagină a imaginilor, realizând un elegant volum ce ne învață să ne prețuim trecutul artistic.



Acad. MARIUS PORUMB, Cluj-Napoca, iunie 2009

Restauratorii CNM ASTRA - Sibiu - prezenţi la Sesiunea internaţională MATCONS 2009, Craiova

Foto1 În perioada 15 – 19.09.2009 se va desfăşura Salonul şi Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, organizată de Muzeul Olteniei şi ICOM România MATCONS 2009. La această acţiune vor participa 14 conservatori şi restauratori ai Departamentului de Conservare şi Restaurare din CNM ASTRA, Sibiu. Alături de ei vor fi invitaţi şi specialişti din străinătate. Prin intermediul acestei întâlniri se doreşte un bogat schimb de experienţă şi un bun prilej pentru deschiderea unor noi orizonturi de colaborare.

Delegaţia condusă de D-l. Dir. Gen. Valeriu Olaru va participa la Salonul de restaurare cu un număr de 26 obiecte atent selectate de experţii Muzeului din Craiova, cuprinzând toate categoriile de suporturi existente în colecţiile Complexului. Alături de aceste obiecte conservatorii şi restauratorii vor participa şi cu susţinerea unor comunicări privind studii recente în domeniul materialelor suport, studii ale materialelor utilizate în conservare – restaurare, studii de caz, conservarea colecţiilor etnografice precum şi restaurarea obiectelor din colecţiile CNM ASTRA.

Salonul şi Sesiunea de comunicări MATCONS 2009 va cuprinde şi o excursie documentară care se va încheia în data de 19.09.2009.

Vom reveni cu impresiile acumulate de către conservatorii şi restauratorii departamentului la întoarcerea în Sibiu, a precizat şef Serviciu restaurare obiecte muzeale Fogarascher Sorin.

Biroul de Presă al C.N.M. ASTRA

Participarea Muzeului ASTRA la Târgul Internaţional al Meşteşugurilor Tradiţionale din Gabrovo, Bulgaria

P1010135 Simona Ghiorghieş, muzeograf M.C.T. « ASTRA », a participat la ce-a de-a 8-a ediţie a Târgului Internaţional al Meşteşugurilor Tradiţionale din Gabrovo, Bulgaria, desfăşurat în perioada 3 - 7 septembrie 2009. Manifestarea a fost organizată de Ministerul Culturii din Bulgaria, Consiliul Local Gabrovo şi Muzeul ETAR.

La invitaţia Complexului Arhitectural-Etnografic « Etar » din Gabrovo, Complexul Naţional Muzeal «ASTRA« a participat la această manifestare cu trei creatori populari din România, colaboratori vechi ai instituţiei noastre: Lucia Todoran din Salva, judeţul Bistriţa Năsăud, – port popular, Mihai Nagy din Chendu Mare, judeţul Mureş – împletit fibre vegetale (pănuşi) şi Vasile Ene – prelucrare lemn.

Meşteşugarii români au avut colegi de târg din toate colţurile lumii, la târgul organizat de colegii din Gabrovo participând pe lângă meşterii bulgari şi creatori tradiţionali din Japonia, Maroc, Ucraina, Lituania, Grecia, Portugalia, Spania, Polonia. Din Japonia au fost prezenţi doi tineri ce făceau voluntariat în Bulgaria pentru a prezenta publicului arta origami şi scrierea japoneză. Marocul a fost reprezentat la târg de dr. Chafique Soubai care a adus produse confecţionate de meşterii marocani. Ucraina a fost reprezentată de meşteri ce prelucrau lemnul, iar Lituania a prezentat publicului bulgar cum se împletesc brâiele lor tradiţionale, cum se fac « mânecarele » , dar si cum se încondeiază ouale. Grecia P1010132 a adus cu ea vinuri tradiţionale şi un meşter ce făcea demonstraţii de împletit coşuri din salcie. Portugalia a fost reprezentată de un confecţioner de chitări portugheze, iar reprezentaţii Spaniei ne-au adus la cunoştinţă cum sunt legate cărţile şi cum este produsă mierea.

În zilele de târg, aproximativ 80 de creatori populari din Bulgaria s-au întrecut în meşteşug şi au făcut schimb de experienţă cu cei prezenţi din alte ţări. Astfel, meşteşugarii noştri au avut ocazia să cunoască alte culturi şi produse tradiţionale din diferite colţuri ale lumii.

Pe parcursul celor trei zile de târg au avut loc demonstraţii dintre cele mai variate : olărit, ţesut, împletit, împletit fibre vegetale, încondeiat ouă, sculptură în lemn, confecţionat de păpuşi şi până la origami şi caligrafie.

Exponenţi de seamă ai zonei din care provin, ei transmit cu dăruire şi pricepere meşteşugul dobândit de la predecesorii lor, devenind deja o obişnuinţă să îşi reprezinte cu mândrie atât zona cât şi ţara, la astfel de manifestări internaţionale, prin meşteşugul pe care îl slujesc de ani de zile.

1 Atmosfera a fost completată şi de spectacolele susţinute zilnic de ansambluri folclorice din ţară şi străinătate, Grupul folcloric din Kumrovec venind tocmai din Croaţia. De asemenea la toate acestea s-a adăugat activitatea desfăşurată în atelierele meşteşugăreşti reconstituite în cadrul muzeului. Aici creatorii populari bulgari închiriază spaţiul atelierului pe o perioadă de trei ani de zile şi îşi desfăşoară activitatea aici, comercializându-şi produsele direct din atelier.

În fiecare an în cadrul târgului are loc şi un concurs între cei mai iscusiţi meşteri. Anul acesta s-au întrecut în meşteşug cei care confecţionează cuţite, ei trebuind să reproducă o piesă de colecţie din patrimoniul muzeului şi apoi să vină si cu inovaţia confecţionând un cuţit în maniera proprie. Câştigătorul marelui premiu oferit de Ministerul Culturii a fost recompensat cu trofeul târgului, un clopot de argint, un premiu în bani şi cu dreptul de a organiza o expoziţie personală în următorul sezon turistic. S-a mai oferit premiul I de Consiliul Local, dar şi un premiu I oferit de Muzeul ETAR. Şi ceilalţi concurenţi au primit premii, inclusiv în bani, în cadrul ceremoniei de închidere a târgului, urmată de o cină festivă la care au participat toţi meşterii invitaţi precum şi primarul localităţii şi un reprezentant al Ministerului Culturii.

Meşteşugarii români au făcut senzaţie în rândurile vizitatorilor bulgari, dar şi în rândurile meşterilor. Creatorii noştri populari au oferit demonstraţii de îndemânare şi măiestrie, creatorii bulgari venind la standul României pentru a vedea cum se sculpteză lemnul şi se confecţionează podoabele noastre tradiţionale. Astfel standul României a fost vizitat de turişti şi meşteri de asemenea pentru a învăţa tehnicile noastre tradiţionale.

Prin participarea din acest an al meşterilor români la târgul organizat de colegii noştri din Bulgari s-a făcut un pas înainte spre idealul creării unei legături între tezaurele umane vii din întreaga lume. Astfel relaţia dintre cele două muzee şi a atins scopul : de a prezerva cultura tradiţională prin valorificarea meşteşugurilor artistice tradiţionale.

Târgul Internaţional al Meşteşugurilor a fost însoţit de o sesiune de comunicări la care am prezentat lucrarea « The Transylvanian Fair : Past, Present and Future » în care am incercat să surprind evoluţia târgului în burgul sibian de-a lungul istoriei din evul mediu şi până în zilele noastre.

Simona Ghiorghieş

luni, septembrie 07, 2009

Expoziția Găleșoaia: Lumea veche vs. Lumea nouă – un vernisaj atipic

 Galesoaia4 Expoziția ”Găleșoaia: lumea veche vs. Lumea nouă” s-a bucurat de prezența a 23 de foști locuitori ai satului, martori ai istoriei recente a zonei. A fost o întâlnire emoționantă, desfășurată după un ritual atipic, care le-a dat oamenilor posibilitatea de a-și exprima deschis sentimentele, dezvoltând astfel povestea derulată prin imagini, prin reproducerea unor secvențe ale memoriei oamenilor locului și prin numeroasele obiecte transferate, de-a lungul timpului, din Găleșoaia și din împrejurimi. Scopul expoziției este tocmai acela de a trezi reacții, de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă semnificațiile unui proces de destrămare a unei comunități și importanța salvării celor mai reprezentative elemente de cultură tradițională ale acesteia. Cazul Găleșoaiei este, din acest punct de vedere, unul fericit, deoarece Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului păstrează trei monumente extrem de importante: Moara cu șase ciuturi Galesoaia1 (cea mai mare moară de pe vechiul curs al râului Tismana) și cele două gospodării de olar de la Găleșoaia (o casă veche de peste un secol și alta mai nouă, cu etaj, ambele cu toate anexele specifice unei gospodării din zonă).

Vechii locuitori ai Găleșoaiei și-au amintit scene din trecut, din vremea în care satul lor era considerat un adevărat paradis. Buni cunoscători ai tradițiilor locului, oaspeții au parcurs cu atenție toate piesele din expoziție, având numeroase reacții care au dat și mai mult sens demersului realizat de muzeografii care au realizat proiectul (Ovidiu Baron, Olga Popa și Adrian Scheianu). De la specificul pieselor de ceramică, până la cele două cuptoare de olar din gospodăriile de la Găleșoaia, de la scenele care evocau biserica satului până la redescoperirea unor experiențe comune, intervențiile foștilor săteni au dat viață obiectelor, reclădind, într-un fel, vechiul sat în sala de expoziții a Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”.

Galesoaia2 După vernisaj, discuțiile au continuat în Muzeul în aer liber, unde vechea comunitate și-a recunoscut monumentele. La rândul lor, acestea au prins viață pentru câteva ore, fiecare colț al gospodăriei regăsindu-și, prin rememorări, vechile semnificații. Cele două cuptoare au fost comparate cu cele existente, de-a lungul timpului, în sat, căruța cu care erau cărate oalele a parcurs, pentru câteva clipe, vechile itinerarii, iar camerele și-au primit, cu ușile larg deschise, oaspeții. Întâlnirea a prilejuit numeroase descoperiri atât în plan etnografic, cât și în cel al trăirilor sătenilor, care au discutat, uneori chiar în contradictoriu, despre povestea ale cărei personaje au devenit. O doamnă își amintea cum pândeau olarii locurile de unde se putea lua pământ bun pentru ceramică, un domn rememora felul în care  meseria trecea de la o generație la alta, altcineva ne-a spus cum se anunța Galesoaia3 lumea dacă era sau nu cineva acasă (prin lăsarea unei mături în pragul ușii deschise, vizitatorii erau informați că nu îi putea primi nimeni în acel moment) etc. Fiecare stâlp din pridvor, fiecare colț de interior le aminteau sătenilor un moment al vieții, o vizită, o întâlnire sau un sentiment.

Recuperată parțial în muzeul sibian, lumea veche a satului Găleșoaia își va depăna povestea, în sala de la subsolul Casei Hermes, pentru fiecare vizitator, până în 4 octombrie. După această dată, satul Găleșoaia va călători spre locul de baștină, aproape de lumea nouă, căutând găzduire, pentru câteva săptămâni, într-una din sălile Muzeului Gorjului.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

Expoziția Spaţiul sacral al bisericilor evanghelice din Transilvania - încă vizitabilă, până în 13 septembrie

Biserici_transilvane2 Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” invită publicul să viziteze expoziţia temporară „Biserici evanghelice din Transilvania. Spaţiul sacral în perspectiva timpului” aflată în ultimele zile de prezentare. Invitaţia este adresată tuturor celor care doresc să pătrundă pentru câteva momente în atmosfera reconstituită a spaţiului sacral bisericesc unde se pot admira cristelniţe din secolele XV-XIX, un fragment de altar de secol XVIII din Retiş, o uşă de sacristie din anul 1516 cu intarsii din Richiş, figuri de altar din secolul al XIX-lea, reprezentându-i pe apostolii Petru şi Pavel, steaguri memoriale, obiecte liturgice din argint şi cositor dar şi paramente bisericeşti care întregesc tematica expoziţională. Biserici_transilvane1 Majoritatea obiectelor au fost scoase pentru prima dată la lumină pentru a fi prezentate şi din punct de vedere al valori istorice şi artistice într-un cadru expoziţional.

Aşadar, în perioada 8-13 septembrie, între orele 10-18 sunteţi aşteptaţi la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, în sala de expoziţie din Casa Artelor din Piaţa Mică 21 unde în veţi avea parte de ghidajele şi pliante bilingve gratuite.

Camelia Ştefan, muzeograf,

Muzeul de Etnografie și artă populară săsească ”Emil Sigerus”

Expoziția Icoana, un simbol al ortodoxiei

Expo_Icoane Expoziţia „Icoana, un simbol al ortodoxiei”, organizată de Muzeul Naţional Brukenthal în colaborare cu Muzeul ASTRA, doreşte să dezvăluie atât frumuseţea icoanelor pictate pe sticlă, fragmente de mărturisire prin culoare, linie, semn, simbol, tradiţie şi, mai presus de toate, credinţă, cât şi relaţia intimă a pictorului-iconar cu lumea sfinţilor.

În discursul expoziţional, se întrepătrunde, nu întâmplător şi relaţia apropiată dintre muzeograf sau omul de muzeu şi colecţia de icoane, pe care o „găteşte” înspre dezvăluire, cu bucurie, publicului-cititor şi iubitor de artă.

Publicul sibian este invitat să privească icoane vechi, unele purtând semnături cunoscute, altele fiind datate, dar toate păstrând frumuseţea şi seninul sufletesc al ţăranului român iconar.

În sala de expoziţie, omul de muzeu este aruncat în povestea fiecărui obiect de patrimoniu, găsit sub un număr de inventar în depozitul unei colecţii.

Icoana pictată pe sticlă, trecând peste toate numerele de inventar, clasări, Expo_Icoane2 clasificări, depăşeşte valoarea de „tezaur” în lumea culturală sau a artelor, sau limitata descriere dintr-o fişă de evidenţă analitică, iese dintr-un laborator de restaurare sau din cadrul unei fotografii…, are o POVESTE a ei, dincolo de semnăturile de autor sau datări fericite.

Avem bucuria de a întâlni icoane pictate pe sticlă, aparţinând colecţiei Muzeului ASTRA , unele dintre ele semnate de Savu Moga din Arpaşu de Sus, Matei Ţimforea din Cârţişoara, Pavel Zamfir Zugravu din Laz, Ioan Pop de Făgăraş, sau altele pictate de iconari anonimi. Centrele de pictură pe sticlă reprezentate în cadrul expoziţiei sunt Nicula, Gherla, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului, Şcheii Braşovului, Valea Sebeşului, Mărginimea Sibiului.

Fiecare dintre noi este chemat să pătrundă în povestea fără de sfârşit a icoanei, această Fereastră spre Cer...

Ada Maria Popa, muzeograf,

Muzeul Civilizației Transilvane ”ASTRA”

Expoziția Amintiri din călătorie

Amintiri_Calatorie Din data de 21.09.2009 până în 18.10.2009, în sala de expoziţie a Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”, din CASA ARTELOR, situată în Piaţa Mică, 21, Sibiu, se va desfăşura expoziţia Amintiri din calatorie! De la material la digital. O retrospectiva a tipologiei DONAŢIILOR si DONATORILOR, care va fi realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, luni, 21 septembrie, la orele 19:30, va avea loc în Casa Artelor.

Expoziţia este o incursiune în timp şi spaţiu, pe urmele marilor exploratori aducând înaintea vizitatorului atât călătorul, spunându-i povestea prin culturile de care acesta a fost atras, cât şi obiectul devenit ulterior exponat în muzee. Ineditul propus publicului în această expoziţie de etnografie universală se constituie pe baza imaginilor 2D (printuri, multimedia) şi a reprezentărilor unor simboluri arhitectonice budiste concretizate prin reproducerile donate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – Centrul de Restaurare prin Tehnici Optoelectronice INOE- CERTO, partenerul la acest proiect, Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder” (CNM “ASTRA”).

Contrastul intenţionat, prin alăturarea celor mai exemplificative piese, de natură materială din Colecţia de Etnografie Universala “Franz Binder”, de ultima donaţie de factură virtuală, are menirea de a sublinia valoarea informaţională.

Pornind de la această valoare, expoziţia urmăreşte să prezinte atât o nouă formă de donaţie, cât şi, informaţii riguroase şi importante despre civilizaţii bogate, dar atât de îndepărtate, obţinute ca urmare a unor campanii de cercetare ce utilizează cele mai avansate tehnici de cercetare. Astfel, vizitatorilor le este oferită, chiar la ei în oraş, o călătorie inedită în lumi mai puţin accesibile, dar deosebit de frumoase.

În afara faptului că ne aflăm în Anul internaţional al creativităţii şi inovaţiei, perioada propusă pentru realizarea expoziţiei, se încrucişează favorabil pe intervalul 21-25 septembrie cu evenimentul internaţional LACONA (Lasere în Conservarea Operelor de ARTĂ) - cel mai mare congres al aplicaţiilor fotonicii în restaurare-conservare, eveniment la care vor participa specialişti din cele mai prestigioase muzee din lume şi instituţii de renume (UNSCO, Getty, ICOMOS), reuniune organizată de INOE în colaborare cu CNM “ASTRA” la Sibiu. Astfel peste 300 de invitaţi şi participanţi preconizati: specialisti, investigatori, conservatori etc., vor avea şi ei acces la această expoziţie cu o tematică inedită şi credem de mare impact asupra publicului larg.

Andrea Bernath, Conservator, Muzeul „ASTRA”

miercuri, septembrie 02, 2009

Targul Mestesugarilor Rromi editia a VI-a, 5-6 septembrie 2009 Piata Mica, zona pietonala din fata Casei Artelor

2009_TARGUL MESTESUGARILOR RROMI In Piata Mica, in zona din fata Casei Artelor, va fi organizat, si in acest an, un targ al mestesugarilor rromi. Au fost invitati doar mestesugari de etnie rroma, cei care confectioneaza obiecte din cupru, lemn, nuiele, aluminiu, argint. Sunt mestesugari rromi carora li se ofera, intr-un cadru organizat, ocazia de a-si comercializa propriile creatii. Vor fi prezenti caldararii din Bratei, judetul Sibiu, rudarii din renumitul „centru” Babeni, judetul Vâlcea, argintarii din Alexandria, judetul Teleorman, impletitorii de nuiele din Fofeldea si Talmaciu, judetul Sibiu, iar, ca element special, va fi cortorarita din judetul Sibiu, pe care publicul a cunoscut-o deja la Noaptea Muzeelor. Dumneaei „va da in carti” celor interesati de soarta lor in dragoste, bogatie, sanatate.

In cadrul Targului Mestesugarilor Rromi, Complexul National Muzeal ASTRA a invitat si un grup de fete, din neamul rromilor turci, din Medgidia, judetul Constanta. Acest grup va oferi spectacole de dans specifice rromilor xoraxaj, precum si poezii in limba rromani, cu traducere in limba romana.

Targul Mestesugarilor Rromi se uneste anul acesta cu Zilele Culturii Rromilor, manifestare organizata de Centrul Crestin al Rromilor și care va organiza la Sibiu simpozioane despre situatia actuala a rromilor, in acelasi timp oferindu-se si spectacole de dansuri si muzica, pe scena amplasata in fata Casei Artelor, sambata si duminica dupa orele 17.

Oana Burcea

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP