Un produs Blogger.

joi, iunie 03, 2010

Întâlnire cu Japonia

       Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită cu mare succes în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în ciuda vremii nefavorabile, din prima jumătate a zilei. Zona Etno Tehno Parc a fost animată, pe durata întregii manifestări, de cei cincisprezece voluntari japonezi, veniţi la Sibiu în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi de reprezentanţi ai Clubului de Kenjutsu Sibiu. La activităţile interactive pregătite de organizatori pentru cei mici au participat în jur de 800 de copii însoţiţi de cadre didactice sau părinţi. Aceştia au fost întâmpinaţi de două dintre voluntarele japoneze, costumate în chimonouri tradiţionale şi direcţionaţi spre diferite ateliere practice cum ar fi: origami, unde au putut confecţiona din hârtie diferite obiecte; caligrafie japoneză, unde au învăţat să-şi scrie numele în caractere japoneze; ikebana, unde au putut aranja flori în mod tradiţional, reprezentând cele trei elemente principale ale pământului: cer, pământ, oameni. Unul din cele mai aşteptate momente de către copii, atât de băieţi cât şi  de fete a fost workshop-ul pentru arta samurailor, numit kendo. Copiii au primit săbii confecţionate din ziare pentru a putea exersa mişcările specifice samurailor.
        Datorită numărului mare de participanţi prezenţi la aceste activităţi, programul Întâlnire cu Japonia se va relua în data de 8 iunie 2010, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului la Etno Tehno Parc, între orele 13-16.

Emanuela Cîmpean
Muzeul Astra

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP