Întâlnirea fierarilor, în Dumbrava Sibiului
Întâlnirea fierarilor din Dumbrava Sibiului va oferi tuturor celor interesaţi prilejul de a vedea pe viu demonstraţii de măiestrie. Acestea vor începe, în fiecare zi, la orele 10,00, şi vor fi completate de o expoziţie de feronerie. Demonstraţiile se vor desfăşura în zona fierăriilor Măneşti -Fundu Moldovei.
Într-o perioadă în care, aşa cum se întâmplă în fiecare an, Muzeul ASTRA promovează meşteşugurile artistice tradiţionale, oferind, prin intermediul celor mai talentaţi copii din ţară, demonstraţii practice din cele mai reprezentative meşteşuguri româneşti, atelierul de fierărie tradiţională vine să completeze cum nu se poate mai bine oferta educaţională a acestei veri.