Un produs Blogger.

luni, noiembrie 22, 2010

Muzeul ASTRA continuă programul Daruri pentru copiii din Fofeldea

    Acţiunea caritabilă iniţiată în anul 2008, continuă şi în acest an, Complexul Naţional Muzeal ASTRA fiind alături de elevii Şcolii primare şi ai grădiniţei din satul Fofeldea (sat aparţinând comunei Nocrich) iniţiind o nouă colectă, cu scopul de a le dărui câteva clipe de bucurie, în preajma sărbătorii de Crăciun, micuţilor şcolari. Intenţia noastră este aceea de a întinde o mână de ajutor unor oameni care au mai puţin decât semenii lor.
    În perioada 22 noiembrie – 06 decembrie, cei care doresc să facă donaţii sunt aşteptaţi la sediul instituţiei din Piaţa Mică, nr. 11 la Serviciul Marketing. Darurile strânse în această perioadă vor ajunge la copiii din comunitate în intervalul 07-13 decembrie.

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP