Valea Hârtibaciului : un teritoriu, cel puţin două migraţii

     Am avut ocazia să vizităm ieri, ianuarie 2011, o localitate de pe Valea Hârtibaciului şi anume, Hosman. Mai precis, în calitatea de muzeograf al Muzeului ASTRA, Secția MTPM, am plecat împreună cu alţi colegi, în căutarea unui loc inedit despre care auzisem că mai păstrează în stare de funcţionare, o  moară.  Şi era adevărat. La Hosman funcţionează o moară care macină făină de grâu şi de porumb, de diverse sortimente. Nu vreau să insist foarte mult pe povestea morii, a etapelor ei de restaurare şi de toate demersurile care au fost făcute de Asociaţia Hosman Durabil, pentru ca, dintr-o ruină, ea să devină un loc vizitabil şi util pentru comunitate, ci vă invit să-i cunoaşteţi dumneavoastră pe cei care au avut această iniţiativă impresionantă.

 Obiectivul experimentului nostru a fost atins în momentul în care am văzut moara pornind şi măcinând făina, în momentul în care tot angrenajul acela de curele, roţi, sisteme de transmisie  şi pietre s-a pus în mişcare cu un sunet care îmi aducea aminte de copilărie şi de vremea în care mai vedeai pe Valea Hârtibaciului bărbaţi şi femei de vârste diferite, „ducând” sau „aducând” de la moară, când moara şi „în faţa morii” devenea un fel de „piaţa sfatului” în care se dezbăteau într-o atmosferă alertă şi vivace aspecte legate de viaţa comunităţii. Sau, cel puţin, în mintea mea de copil, asta credeam că se întâmplă, deoarece reperam din când în când frânturi de discuţie legate de repararea  vreunui pod, de semănatul vreunui câmp, de alegerea vreunui ciurdar, de plecatul sau întoarcerea oilor de la păscut şi de „simbria” pentru vreun cioban. Şi parcă toţi oamenii aceia aveau ceva comun, semănau unii cu ceilalţi. Să fi fost oare din cauza şorţului mare şi albastru pe care îl purtau toţi la moară,  sau a unui invariabil halat de muncitor la uzină, ca şi cum mersul la moară necesita acel echipament specific,  sau pur şi simplu pentru că mai târziu toţi au început să aibă tâmple din ce în ce mai încărunţite şi să fie tot mai aduşi de spate? Şi din ce în ce mai puţini în „faţa morii”?  La Hosman, această atmosferă n-am mai regăsit-o, aşa cum ea nu mai există în nici un sat de pe Valea Hârtibaciului în ultima vreme. Am găsit însă un altfel de efervescenţă, un dinamism izvorât din inteligenţa şi talentul omului întreprinzător, al celui care vede grăuntele de aur strălucind în noroi şi caută şi sapă cu speranţa că acolo unde a fost unul, cu siguranţă vor mai fi şi altele.

Anca Mira – Muzeograf, CNM ASTRA

* În anul 2008, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” a iniţiat proiectul „Repere cultural – istorice ale civilizaţiei multiculturale. Valea Hârtibaciului, cercetare de teren”. Proiectul a fost finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul Programului Naţional „Anul European al Dialogului Intercultural 2008”.
Cercetarea etnografică s-a desfăşurat în perioada iulie – octombrie 2008, în 10 localităţi cu specific săsesc de pe Valea Hârtibaciului: Daia, Nou, Roşia, Vurpăr, Hosman, Marpod, Chirpăr, Nocrich, Alţâna şi Merghindeal.

Descarca aici proiectul:

„Repere cultural – istorice ale civilizaţiei multiculturale. Valea Hârtibaciului, cercetare de teren”