Un produs Blogger.

miercuri, februarie 02, 2011

Primii beneficiari ai proiectului european DREAM şi-au încheiat stagiul în Italia


    În perioada 16-27 ianuarie a avut loc la Florenţa primul atelier experimental Master Class din cadrul proiectului european DREAM/DESIGNUL ŞI CERCETAREA MEŞTEŞUGURILOR ARTISTICE EUROPENE finanţat prin Programul Cultura 2007-2013 (componenta 1.2.1), la care Muzeul ASTRA participă în calitate de partener.
    Atelierul în domeniul fibrelor naturale a fost organizat de partenerii noştri italieni, OMA/ Observatorul Meşteşugurilor Artistice prin Old Fashion Sartoria, reunind 10 tineri talentaţi (5 creatori populari şi 5 designeri) din cele 5 ţări partenere: Franţa, Italia, Spania, Finlanda şi România, sub atenta îndrumare a doamnei Irma L. Schwegler, creator popular şi a designerului Daniele Davitti. Activităţile au fost diverse, îmbinând partea teoretică, cu cea practică, tradiţia cu inovaţia, printre acestea numărându-se vizite la muzee, târguri de modă; cursuri despre istoria materialelor şi a vestimentaţiei, cursuri practice de vopsit în culori naturale.
    Iată, pe scurt impresiile celor două participante, bursiere ale Muzeului ASTRA, la atelierul de la Florenţa:
Silea Şut Anamaria (designer, Sibiu):
“Acest master class pentru mine a fost de mare valoare deoarece prin parcurgerea programului am învăţat despre: importanţa fibrelor textile naturale în designul vestimentar, influenţa realizării și achiziţionării acestor fibre din ţară (din propriul oraş). Astfel putem revalorifica tradiţia portului naţional şi  putem influenţa prin acest tip de acţiuni economia locală din România. Am avut oportunitatea în calitate de designer să  creez o ţinută vestimentară alături de o colegă din Franţa, utilizând materialul textil natural “casentino” care se confecţionează în Italia încă din secolele XIII – XIV. A fost o experienţă de folos, din care ca şi designer am învăţat să apreciez şi să utilizez materialele textile naturale realizate local  pentru revalorificarea textilelor handmade dar şi să folosesc în proiectele de viitor  ca sursă de inspiraţie,  portul popular românesc, deoarece este unicat în lume şi este foarte complex”.


Hanciuc Aniela (creator popular, Avrig, Sibiu):

“Combinând teoria şi practica, tradiţia şi inovaţia din cinci ţări europene (România, Spania, Italia, Franţa, Finlanda) pe parcursul a 10 zile de workshop, am avut ocazia să valorificăm patrimoniul cultural şi tradiţional şi să creăm ţinute originale şi vibrante.
Sunt fericită că am obţinut această bursă în Florenţa, un adevărat "muzeu" italian în aer liber şi că am avut ocazia de a colabora cu studenţi din ţări şi cu pregătiri diferite. Este minunat că în acest oraş există preocupări acerbe pentru păstrarea şi perpetuarea tradiţiei italiene, precum: crearea obiectelor de îmbrăcăminte din fibre naturale, vopsirea fibrelor naturale folosind coloranţi naturali, pictarea hârtiei florentine, etc.
Deşi experienţa mea este în arta ţesutului şi împletitului de mai bine de 18 ani, activităţile derulate în cadrul atelierelor experimentale au corespuns profilului si aspiraţiilor mele şi au contribuit la: asimilarea cunoştintelor în domeniul fibrelor naturale şi designului, formarea şi consolidarea deprinderilor şi tehnicilor de croitorie”.


  


Imagini din timpul primului atelier experimental Master Class pot fi vizualizate pe situl partenerilor noştri italieni:
http://www.osservatoriomestieridarte.it/photogallery/dream
http://www.osservatoriomestieridarte.it/photogallery/consegna-attestati-master-dream/

    În cadrul aceluiaşi proiect, în perioada imediat următoare, se vor mai desfăşura două astfel de ateliere, păstrându-se formatul celui dintâi. Atelierul pe sticlă găzduit de Escola Massana şi Fundaţia Spaniolă pentru Inovaţie în Artizanat va avea loc la Barcelona , Spania, în perioada 21 februarie-3 martie. La acest atelier, Muzeul ASTRA şi-a desemnat participanţii: Mircea Ileana Simona (Bucureşti) şi Smădu Olivia (Victoria, Braşov). Roată Emil (Braşov) şi Nechifor Radu (Cisnădie, Sibiu) vor participa la atelierul pe lemn, în perioada 24 februarie- 7 martie, la Vaasa, Finlanda, găzduit de MUOVA- Universitatea de Artă şi Design Finlanda.
    Obiectele realizate în cadrul celor trei ateliere Master Class vor fi valorificate printr-o expoziţie găzduită de Muzeul ASTRA în prima jumătate a acestui an.
Responsabil ştiinţific proiect,
Dana Botoroagă

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP