Un produs Blogger.

vineri, ianuarie 20, 2012

Proiect Teatru de Umbre – Moara cu poveşti

Proiectul: Teatru de Umbre – Moara cu povesti este un program de educaţie creativă pentru copii cu vârsta între 8 şi 16 ani.
 
Programul își propune să dezvolte creativitatea și să încurajeze curiozitatea şi imaginaţia copiilor în raport cu obiecte semnificative ale patrimoniului muzeal  și constă în două tipuri de activităţi: vizita virtuală a Muzeului în aer liber cu prezentarea unui film documentar privind morăritul şi ateliere creative. Pe baza cunoştinţelor asimilate, a informaţiilor prezentate în manualul  Vizită în satul tradiţional. Ghidul elevilor, în cadrul atelierelor copiii vor realiza o poveste pe baza unui scenariu dat, vor construi siluete din carton si, prin joc de rol,  vor realiza un adevărat spectacol în care muzica, dialogul şi jocul siluetelor  vor face deliciul spectatorilor. Reprezentaţia teatrală se va realiza în Muzeul în aer liber.
 
Programele de educaţie creativă desfăşurate de Muzeul ASTRA  au apărut din dorinţa  de a însufleţi obiectele de muzeu. Povestea lor va fi spusă prin sufletul şi ochii celor mici şi se vor transforma într-o lume apropiată şi palpabilă.

Înscrierea la atelierele creative se poate face prin email: raluca.andrei@muzeulastra.com sau la numărul de telefon 0269.202412. Preţul unui atelier este de 2 lei /şedinţă, pentru fiecare participant.
Perioada de desfăşurare: februarie – iunie 2012


Proiecte derulate în cadrul programelor de educaţie muzeală
Perioada de desfăşurare: ianuarie – iunie 2012
1.    Valorificarea expoziţiilor permanente şi temporare: Din cultura şi arta popoarelor lumii, Arta si Măiestrie in China - Evantaie, Umbrele si Broderii
2.    Ateliere de creaţie: Confecţionat păpuşi aţă, confecţionat mărţişoare, confecţionat ornamente de Paşti, pictură icoane.
3.    Muzeul se prezintă: Colaj Satul meu, Colecţiile Muzeului ASTRA, Motive decorative tradiţionale în ceramica românească, Costumul popular tradiţional, Să cunoaştem personajele din legendele şi poveştile populare.
4.    Muzeul ASTRA – promotor al turismului cultural.
5.    Moara – construcţie şi mod de funcţionare.
6.    Textile tradiţionale – metode şi mijloace de realizare.

Responsabil programe educaţionale
Raluca Andrei – pedagog muzeal

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP