Complexul Naţional Muzeal ASTRA doreşte să ofere tuturor elevilor şi cadrelor didactice posibilitatea de a desfăşura o serie de activităţi, atât educaţionale, cât şi recreative, cu ocazia săptămânii „Şcoala Altfel” – 2-6 aprilie. Alături de proiectele aflate deja în derulare şi care îşi vor găsi aplicabilitate şi în această săptămână: Povestea Morii, Textile Tradiţionale – Metode şi Mijloace de realizare şi Muzeul ASTRA – Promotor al Turismului Cultural, în cadrul cabinetului de educaţie muzeală vom realiza ateliere de confecţionat păpuşi aţă, colaje, decoraţiuni de Paşti.
Pentru a da posibilitatea cât mai multor elevi să beneficieze de ofertele noastre educaţionale, Muzeul ASTRA pune la dispoziţia acestora un număr mare de ateliere ce se vor desfăşura în Piaţa Mică nr.21, la sediul muzeului de la Casa Artelor. Atelierele vor fi realizate de către meşteri populari consacraţi, care îi vor îndruma pe copii în artele meşteşugului încondeierii ouălor, al confecţionării măştilor sau al picturii de icoane pe sticlă. De asemenea, se va acorda gratuitate elevilor şi studenţilor pentru vizitarea expoziţiilor muzeului şi vom oferi ghidaje speciale, tot gratuite, pe 3 sectoare ale Muzeului în aer liber: Civilizaţia Lemnului, Monumente şi Obiecte Religioase, Traseul Morilor.
Program:
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului:
Vizite tematice, ghidate în Muzeul în aer liber, cu participare gratuită pentru elevi şi studenţi. Programul este următorul:
11.00 – Civilizaţia lemnului,
12.30 – Monumente şi obiecte religioase,
14.00 – Traseul morilor.
Vizitele încep de la pavilionul central (intrarea principală a Muzeului în aer liber), sunt gratuite şi nu necesită programare.
Vizitare gratuită a expoziţiilor:
Vizite gratuite fără ghidaj în următoarele expoziţii: Muzeul în aer liber (expoziţia permanentă), Fecioarele Înlăcrimate din Transilvania (icoane pe sticlă) expoziţie temporară la Casa Artelor, Piaţa Mică nr.21, expoziţia de bază Din Cultura şi Arta Popoarelor Lumii la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”.
Programul de vizitare: 09.00 – 17.00.
Nu necesită programare.

Ateliere meşteşugăreşti (numai pe baza de programare) :
Ateliere de meşteşuguri tradiţionale. Preţul fiecărui atelier este de
5 lei/participant.
Luni – Joi. 2 – 5 aprilie 2012. Sala de Conferinţe de la Casa Artelor
09.00 – 11.00 Confecţionare măşti tradiţionale. Casa Artelor, Piaţa Mică nr.21. Număr maxim 30 pers.
11.30 – 13.30 Ouă încondeiate. Casa Artelor, Piaţa Mică nr.21. Număr maxim 30 pers.
14.00 – 16.00 Icoane pe sticlă. Casa Artelor, Piaţa Mică nr.21. Număr maxim 30 pers
Vineri. 6 aprilie 2012. Sala de Conferinţe de la Casa Artelor
14.00 – 16.00 Icoane pe sticlă. Casa Artelor. Număr maxim 30 pers.
Luni – Vineri. 2 – 6 aprilie 2012. Casa Artelor, Piaţa Mică nr.21, în cadrul expoziţiei.
10.00 – 12.00 atelier de icoane pe sticlă în cadrul expoziţiei Fecioarele Înlăcrimate din Transilvania. Max 5 persoane.
12.30 – 14.30 atelier de design vestimentar în cadrul expoziţiei Fecioarele Înlăcrimate din Transilvania. Max 5 persoane.
Programul poate fi extins în funcţie de cereri.
În perioada 3 – 5 aprilie are loc şi Olimpiada Naţională „ Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” - faza judeţeană - unde copiii cu vârste între 6 şi 18 ani, îndrumaţi de către creatori populari sau profesori, îşi vor dovedi măiestria şi îndemânarea în cele 15 secţiuni din concurs. Demonstraţiile practice din cadrul Olimpiadei reprezintă un foarte bun prilej pentru copii şi tineri de a descoperi meşteşugurile tradiţionale, accesul fiind gratuit.
Organizatorii manifestării sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.
Atelierele pe secţiuni se vor desfăşura la Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” (Casa Hermes), Piaţa Mică, nr. 11, Sala de expoziţii temporare (subsol), după programul următor:
Ziua I, 3 aprilie 2012, ora 1000 - 1400
- Pictat icoane pe sticlă
- Pictat icoane pe lemn
- Pictură naivă
- Încondeiat ouă
Ziua II, 4 aprilie 2012, ora 1000 - 1400
- Ţesut
- Cusut/ brodat
- Confecţionat port popular
- Confecţionat păpuşi
- Confecţionat podoabe
- Împletit
Ziua III, 5 aprilie 2012, ora 1000 - 1400
- Prelucrare lemn, os, fier
- Olărit
- Modelat ceramică
- Confecţionat măşti
- Artă decorativă