Un produs Blogger.

luni, mai 28, 2012

Ambasadorul Republicii Polone în vizită la Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în România, Domnul Marek Szczygieł a vizitat Sâmbătă, 26 mai 2012, Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, în contextul general al vizitei sale oficiale la Sibiu. 

Cu acest prilej, Excelenţa Sa şi - a reafirmat   admiraţia faţă de frumuseţea muzeului şi de complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul acestuia. Invocând valoarea şi reprezentativitatea monumentelor de tehnică populară, precum şi importanţa acestora pentru civilizaţia românească, Excelenţa Sa a invocat, în contextul vizitării obiectivelor civilizaţiei tehnicii populare, interesul deosebit faţă de importanţa patrimoniului material şi spiritual existent în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Totodată, domnul Marek Szczygieł a vorbit despre dorinţa sa de stabilire a unor relaţii de colaborare, între CNM ASTRA şi instituţii culturale din Republica Polonă.

Relevante în acest sens sunt gândurile Excelenţei sale, notate în cartea de impresii a muzeului:  
Mulţumesc foarte mult pentru excelenta ospitalitate! A fost o experienţă minunată pentru mine şi familia mea vizitarea Muzeului ASTRA al Tehnicii şi Civilizaţiei Tradiţionale din Sibiu. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai interesante muzee în aer liber din Europa. O sa mă reîntorc, cu siguranţă.

26.05.2012                                                                                                 Marek Szczygiel,


Lucian Robu, Muzeograf



Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP