Meşteşugul
prelucrării pietrei s-a practicat în ţara noastră încă din cele mai
vechi timpuri fiind asociat mai ales cu arhitectura traditională
(elemente constructive pentru case, fântâni, porţi) şi industria
morăritului (pietre de moară). Prin diversitatea produselor sale însă,
el se regăseşte într-o arie mult mai largă a civilizaţiei materiale
(obiecte de uz gospodăresc – râşnite, pive manuale, tocile, gresii) şi
spirituale (obiecte legate de cult – mese de altar, lespezi, cruci de
mormânt, troiţe).
Practicat
exclusiv în aşezările submontane şi de deal, pietrăritul a fost
determinat în continuitatea şi intensitatea lui, de necesitatea
acoperirii unor permanente cerinţe comunitare favorizat de prezenţa
materiei prime – piatra, în varietăţile accesibile tehnicilor şi
tehnologiilor simple: tufuri şi spume vulcanice, calcare, gresii. Sunt
binecunoscute centrele specializate în prelucrarea pietrei – Albeşti
(Argeş), Ciroşoaia (Bacău), Peşteana (Gorj) sau Ciceu (Cluj) a căror
producţie a acoperit necesităţile unor mari arii teritoriale.
Fără a
avea amploarea din centrele amintite, pietrăritul din zona Lăpuş relevă
aspecte inedite de civilizaţie materială; intensitatea la care a fost
practicat nu a condus la specializarea unor centre, el fiind asociat
(complementar) ocupaţiilor de baza din zonă: agicultura, creşterea
animalelor, pomicultura. Meşterii pietrari satisfăceau nevoile unei
pieţe ce cuprindea Lăpuşul, Chioarul şi o parte din Maramureş.
Pietrăritul
a fost practicat în Lapuş în două centre situate la poalele conului
vulcanic Şatra (1041m), Cupşeni şi Izvoarele (Bloaja). Cu un
instrumentar restrâns, rudimentar, pietrarii lăpuşeni au lucrat pe bază
de comenzi ferme cvasitotalitatea produselor de piatră cunoscute: pietre
de temelie, scări la casă, stâlpi de porţi şi garduri, ghizduri şi
vălaie de fântână, mese de biserică şi curte, lespezi şi cruci de
mormânt, pietre de moară şi râşnită, pietre de tocilă şi gresii. Deşi
marea majoritate a produselor au fost lucrate din raţiuni strict
utilitare, acestea prezintă şi valenţe estetice, îmbinând masivitatea,
monumentalitatea cu proporţiile ales găsite, un decorativism simplu cu
fineţea execuţiei.
Gospodăria
– atelier de pietrar din Cupşeni este compusă din casa Filip Marin
(Cupşeni) şi şura Buda Vasile (Ungureni) la care s-au adăugat ulterior
şi alte anexe, în care, alăturat pietrăritului să fie ilustrate
ocupaţiile comune. Achiziţionarea, transferul şi reconstrucţia ei în
cadrul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului înseamnă demararea
organizării subgrupei tematice de prezentare a prelucrării pietrei,
prevăzută în Proiectul tematic al muzeului, dar şi salvarea unui
monument de arhitectură tradiţională. În cadrul gospodăriei sunt expuse
mai multe obiecte în diferite faze de lucru ce au fost comandate de la
ultimul meşter pietrar din localitate (decedat de peste 7 ani).
Lucrările
de reconstrucţie au început în anul 2008 prin realizarea casei şi au
continuat în 2010 şi 2011 prin reconstrucţia şurii şi a celorlalte
acareturilor, dar şi a sistemului de împrejmuire (poartă, portiţă şi
gard), lucrări realizate prin EEA Grants cu finanţare din Norvegia,
Islanda şi Lichtenstein. În acest an s-au realizat ultimele finisaje,
iar vernisajul va avea loc în data de 22 septembrie 2012, cu ocazia
Zilelor Europene ale Patrimoniului de la ora 12.
Florin Streza,
muzeograf