marți, iulie 02, 2013
Joi, 4 iulie 2013, de la ora 13:00,
Centrul ASTRA pentru Patrimoniu din Muzeul în aer liber din Dumbrava
Sibiului, va găzdui un eveniment ce presupune o dublă lansare.
Editarea cataloagelor Saloanele ASTREI în format electronic este punctul final al expoziţiei vernisate pe data de 8 februarie 2013 la Casa Artelor, sub titlul Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – culoare şi formă pentru eternitate,
pe a cărei simeze s-au aflat lucrările a peste 100 de artişti din
Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Cluj, Arad, Vâlcea, Republica Moldova.
Cele
două CD-uri ce vor fi lansate pe data de 4 iulie 2013, cuprind o scurtă
prezentare a activităţii acestora, dar şi o ilustrare a lucrărilor
expuse la Casa Artelor şi încadrate fie în categoria Artă contemporană românească (lucrări de artă nonfigurativă, abstractă), fie în cea intitulată Memoriile tradiţiei (artă figurativă).
A doua lansare anunţată este ce a cărţii Convorbiri din Case memoriale, semnată de Alina
Geanina Ionescu, expert restaurator pictură al CNM ASTRA, membru UAPR,
Filiala Sibiu şi curator al expoziţiei mai sus menţionate. Colaborarea
dintre Muzeul ASTRA şi Muzeul Naţional al Literaturii Române din
Bucureşti, a făcut posibilă apariţia acestei cărţi ce cuprinde un „Dialog al Caselor Memoriale” aflate în patrimoniul Muzeului
Naţional al Literaturii Române şi povestiri despre obiecte care au
aparţinut onora dintre cei mai importanţi scriitori români: Alecsandri, Rădulescu, Coşbuc, Rebreanu, Pillat, Arghezi, Minulescu, Bacovia, Voiculescu.
Biroul de presă al C.N. M. ASTRA