luni, mai 19, 2014
Complexul Național Muzeal ASTRA a înregistrat sâmbătă, 17 mai 2014 cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, un număr total de 10792 de vizitatori. Expoziţiile Din cultura şi arta popoarelor lumii şi Picu Pătruţ. Ultimul mare miniaturist al Europei, de la Casa Hermes (Piaţa Mică, nr. 11), au fost admirate de 2117 vizitatori. 1520 de persoane au trecut pragul Casei Artelor (Piaţa Mică, nr. 21), pentru a descoperi expoziția LVMEN EST OMEN. Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial.
Caravana Noaptea Muzeelor 2014, organizată de Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA a dezvăluit celor 155 de participanți patrimoniul muzeelor orăşeneşti, parohiale şi săteşti de pe traseul Sibiu – Jina.
În Muzeul în aer liber, cca. 7000
de vizitatorii au fost răsfățați cu un maraton gastronomic
transilvănean, un atelier de astronomie și s-au bucurat de muzica
trupelor Trei parale şi DOMINO, care au concertat pe scena de pe lac.
Urmează să primiți la sfârșitul acestei zile și statistica vizitatorilor pentru duminică, 18 mai 2014, când este sărbătorită Ziua Internaţională a Muzeelor și se pot vizita gratuit toate unităţile Complexului Naţional Muzeal ASTRA.