Un produs Blogger.

marți, iulie 29, 2014

Fotografii şi lista câştigătorilor concursurilor din cadrul Târgului "Frumos. Ceramic. Folositor"


În perioada 25-27 iulie 2014, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a găzduit cea de-a doua ediţie a Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor – Ceramica de Chirpăr şi Marpod. Târgul a combinat latura expoziţională şi comercială cu animaţiile culturale. Pe parcursul celor trei zile, 15 olari din Ungaria, România şi Bulgaria s-au întrecut la roata olarului şi au gătit pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Din programul manifestării a făcut parte şi o masă rotundă cu tema "Ceramica de Chirpăr şi Marpod între estetic şi funcţional", eveniment ce a avut loc vineri, 25 iulie, la Centrul Astra pentru Patrimoniu.

Lista câştigătorilor
 
PREMII OLARI-BUCĂTARI
  • Kabai Erzsébet / For the best SültTarja
  • Túri András / Marelepremiu al juriului pentru Tocanaolarului / The Great Priese for Fazakas Pörkölt
  • INTERCERAM / pentru cea mai bună “Supă – gulyás Alföldi”
  • Csibi Csaba / pentru cel mai bun Gulyás de Borla
  • Leş Gavril / pentru cel ma bun Gulyás de porc
  • Várga János, Várga Zsuzsa / pentru cel ma bun Gulyás de porc / For the Best Pork Gulyás
  • Farkas Anikó / pentru cel mai bun Slambuc / For the Best Slambuc
  • Nagy Miklós / pentru cel mai bun Slambuc / For the Best Slambuc
  • Rosita Bineva / For promoting traditional Bulgarian cookery
  • Veselin Damyanov, For promoting traditional Bulgarian cookery
  • Leş Gavril / pentru cea maibună Supă – gulyás de vită cu fasole şi varză acră
  • Nagyné Török Zsóka / For the best Legényfogóleves
  • Rita Harangozó / For the best Csirkepáprikás
  • Farkas Gábor / For the best Köroméscsülök – pörkölt
  • Chira Vasile / Pentru cea mai bună ciulama de ciuperci de pădure
 PREMII OLARI
  • Csibi Csaba / Pentru promovarea ceramicii de Zalău
  • Rita Harangozó / Pentru fineţea şi armonia decorului / for the delicacy and harmony in decoration
  • Farkas Gábor / Pentru inovarea decorului ceramicii de Gömör / for innovating the decor of Gömör pottery
  • Leş Gavril / Marele premiu al Muzeului ASTRA pentru promovarea ceramicii şi a olarilor
  • Veselin Damyanov, Pentru promovarea ceramicii de Gabrovo, Bulgaria / for promoting the pottery from Gabrovo, Bulgaria
  • Chira Vasile / Pentru inovarea decorului ceramicii de Saschiz
  • Vasilica Olaru / Pentru cea mai bună ceramică de Horezu din Târg
  • Nagyné Török Zsóka, pentru promovarea ceramicii de Tiszafüred / for promoting the pottery from Tiszafüred
  • Kabai Erzsébet, Pentru unicitatea formelor şi ornamentelor ceramicii creată / for the unique shape and decoration


vineri, iulie 25, 2014

Târgul de case, grădină și peisaj la Muzeul ASTRA

În perioada 26-27 iulie 2014, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va găzdui Târgul de case, grădină și peisaj, ediția a VI-a.

Manifestarea își propune să încurajeze construcția după tipare arhitecturale tradiționale a unor case de locuit sau de vacanță cât și conservarea în forme cât mai autentice a peisajului din preajma acestora, prin cultivarea pomilor fructiferi tradiționali, a legumelor, cerealelor, florilor și plantelor tehnice, specifice satului tradițional.

În acest sens, sâmbată, 26 iulie și duminică, 27 iulie, între orele 10 :00-20 :00, în lunca Polovragi din apropierea Târgului de Țară, cei interesați de construcția unor case româneşti tradiţionale vor putea să ia parte la următoarele ateliere organizate de meșteri pricepuți :
  1. Prezentarea etapelor de lucru în realizarea șindrilei horjite și a șindrilei simple și demonstrații practice a tiparelor sistemelor de împrejmuire pentru: grădină mutătoare, gradină mare de câmp și pentru realizarea răsadniței.
  2. Atelier în care vor fi prezentate tipurile de învelitoare tradițională: învelitoare din șindrilă horjită și teșită, învelitoare din șindrilă simplă, învelitoarea din paie.
  3. Atelier de fierarie- elemente forjate, elemente constructive și de decor din feronerie, unde se vor prezenta tehnicile de lucru specifice elementelor de feronerie existente și utilizate la casa tradițională din lemn.
  4. Atelier de realizare a doagelor/butoaielor sistemelor de conservare a alimentelor rezultate din gradină. În cadrul unei expoziții cu vânzare vor putea fi observate și achiziționate vase din doage (ciubere, doniți, banițe).
  5. Demonstrații practice de realizare a unor pereți de case tradiționale în diferite tipare locale.
Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

marți, iulie 22, 2014

Frumos. Ceramic. Folositor, un altfel de târg al olarilor în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului


Muzeul ASTRA organizează în perioada 24-28 iulie 2014, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cea de-a doua ediţie a Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor – Ceramica de Chirpăr şi Marpod. Pe parcursul celor trei zile, 15 olari din Ungaria, România şi Bulgaria se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Un juriu format din specialişti din ţară şi din străinătate, va desemna cei mai buni olari şi cei mai buni bucătari.


Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, şi dezvoltă un concept inovator, de derulare a unui târg de meşteri, cu implementarea segmentelor de olărit şi gătit, având drept tematică revitalizarea unor vechi centre de ceramică de pe Valea Hârtibaciului, Chirpăr şi Marpod, astăzi inactive.

Manifestarea va începe vineri, 25 iulie, ora 9:00, la Centrul Astra pentru Patrimoniu, cu o masă rotundă cu tema Ceramica de Chirpăr şi Marpod între estetic şi funcţional, organizatorii găsind astfel oportunitatea dialogului interdisciplinar între meşterii olari şi cercetătorii în domeniu din cele trei ţări participante. Vor avea loc schimburi de cunoştinţe, informaţii şi experienţe între meşteri şi specialişti, privind materialele şi tehnicile folosite, precum şi marketingul produselor.

Una dintre temele de actualitate, care vor fi abordate, tratează adaptarea metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, şi anume înlocuirea treptată în cazul ceramicii de uz gospodăresc a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în conformitate cu normele europene în vigoare, dar păstrând în acelaşi timp caracterul tipologic şi stilistic al zonei de provenienţă.

„Târgul va combina latura expoziţională şi comercială cu demonstraţiile practice de olărit şi de gătit în vase ce respectă condiţiile ergonomice şi de non-toxicitate, care din păcate momentan, pe piaţa românească, nu sunt criterii prioritare nici pentru meşterii olari autohtoni, nici pentru publicul neavizat. Demonstraţiile de olărit şi gătit se vor desfăşura între orele 10:00 şi 19.00, în zona Târgului de ţară. Vă invităm cu drag să cumpăraţi vase frumoase, bine arse, în care mâncarea îşi păstrează în întregime gustul natural!” a declarat Karla Roşca, muzeograf coordonator al evenimentului.




vineri, iulie 18, 2014

Vernisajul expoziţiei Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu

Vineri, 18 iulie 2014, de la ora 13:00 a avut loc la sediul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, Piaţa Mică, nr. 11, vernisajul expoziţiei Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu. 

Expoziţia prezintă retrospectiva primei ediţii a Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu, desfăşurat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în perioada 25 - 29 iulie 2013.

La vernisaj au luat cuvântul din partea Consiliului Judeţean Sibiu, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Luca şi consilierul Preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Nechit, iar din partea Muzeului ASTRA, directorul Valeriu Ion Olaru şi Karla Roşca, curatorul expoziţiei. S-a vorbit despre necesitatea revitalizării meşteşugului străvechi al olăritului, despre caracterul benefic al unor iniţiative precum Târgul Internaţional Frumos. Ceramic. Folositor, despre raportul dintre estetic şi funcţional în crearea vaselor de lut.

Medicul Mihaela Stoia de la Direcţia de Sănătate Publica Sibiu a atras atenţia asupra necesităţii înlocuirii treptate în olărit, a smalţului de plumb cu smalţ ecologic, prezentând pericolele pe are le comportă contactul organismului uman cu acest metal. Serfőző Levente, preşedinte Centrului Cultural Maghiar din Sibiu şi-a exprimat bucuria unei colaborări tot mai strânse cu Muzeul ASTRA, iar Conf. univ. dr. Mirela Ocinic de la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul ULB Sibiu a declarat că vede în această expoziţie un demers important pentru fenomenul multiculturalităţii.

Expoziţia reprezintă în opinia sa, o reînviere a culturii germane dar şi o recunoaştere a talentului meşterilor olari maghiari (ale căror lucrări sunt expuse), fără a da uitării existenţa unei vechi tradiţii româneşti în olărit.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA


marți, iulie 15, 2014

T-AVES BAXTALO! Şcoală De Vară De Cultură Rromanes în Muzeul în aer liber




În perioada 19 – 20 iulie 2014, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, rromii îşi prezintă cultura în cadrul celei de-a doua ediţii a şcolii de vară de cultură rromanes T-aves baxtalo! Evenimentul se va desfăşura în zona Târgului de ţară, la fierăria funcţională.


Cei interesaţi vor afla de la meşteri talentaţi cum se creează o lingură de lemn, un cazan de rachiu, o rochie cu nenumărate pliuri, un inel de argint pentru persoana dragă sau cum îşi împletesc fetele părul.

Degustările de mâncăruri şi muzica rromanes vor face deliciul vizitatorilor iar cireaşa de pe tort va fi seara rromanes de sâmbătă, când în jurul focului se va dansa, se va asculta muzică şi se vor împărtăşi experienţe de viaţă. În cadrul unei biblioteci vii, rromii vor depăna povestea „Fierarului student” şi a cortorarilor invitând publicul la dialog.



„Şcoala de vară de cultură rromanes T-aves baxtalo! doreşte să devină un eveniment anual de promovare şi serbare a tradiţiilor rromanes prin activităţile create cu şi pentru rromi şi publicul vizitator.

Una din misiunile muzeului este să găsească meşteşugari autentici în localităţile româneşti. În acest sens, cercetările de teren au fost norocoase, sau „baxtale” în limba rromanes. Noutatea de anul acesta constă în faptul că doi tineri fierari din judeţul Dolj vor pregăti încălţările de vară ale unui cal din Muzeul în aer liber şi vor confecţiona potcoave cu noroc pentru amatori. În speranţa că toate acestea v-au convins să petreceţi două zile minunate alături de rromii din judeţul Sibiu, Vâlcea, Dolj şi Teleorman, sunteţi bineveniţi să consultaţi programul integral al manifestării pe www.muzeulastra.ro. T-AVES BAXTALO! SĂ FII FERICIT, NOROCOS!



 

luni, iulie 14, 2014

Frumos. Ceramic. Folositor sub semnul tradiţiei, artei şi inovaţiei

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu, invită publicul vineri, 18 iulie 2014, ora 13:00 la vernisajul expoziţiei Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Piaţa Mică, nr. 11.

Expoziţia prezintă retrospectiva primei ediţii a Târgului internaţional Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu, desfăşurat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în perioada 25 - 29 iulie 2013. Vor fi expuse douăzeci şi cinci de piese de ceramică contemporană lucrate de olari în timpul târgului din 2013, fotografii ce ilustrează procesul creaţiei lor, obiecte de ceramică veche de Sibiu din Colecţia Muzeului ASTRA, şi o serie de panouri explicative din care publicul poate afla care sunt beneficiile gătitului în vase de lut şi efectele plumbului asupra organismului.

În 2013, pe parcursul celor trei zile de târg, zece olari din România (Corund, Baia Mare, Borla) şi Ungaria (Békéscaba, Budapesta, Tata, Tiszafűred, Kecskemét şi Bodony) s-au întrecut la roata olarului, revitalizând Sibiul ca vechi centru ceramic şi au gătit în vase de lut, pe vatră deschisă, reţete specifice zonei din care provin. În cadrul mesei rotunde cu tema Ceramica de Sibiu între estetic şi funcţional, specialiştii în domeniul ceramicii au abordat un subiect sensibil şi anume acela al înlocuirii treptate, în olărit, a smalţului de plumb cu smalţ ecologic. Manifestarea a abordat un altfel de târg al olarilor şi a dezvoltat un concept inovator, de derulare a unui târg de meşteri olari, cu respectarea originalităţii execuţiei, a tehnicilor tradiţionale de lucru, a menţinerii funcţionalităţii obiectelor. Târgul Internaţional Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Chirpăr şi Marpod, ediţia a II-a va avea loc în perioada 24-28 iulie 2014.

Expoziţia va putea fi vizitată până în 14 septembrie, de marţi până duminică, între orele 10:00-18:00 .

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA


Universitatea de Vara de restaurare monumente si situri-UdV


Universitatea de Vară de restaurare de monumente și situri-UdV
sub înaltul patronaj al Academiei Române

Restaurare Școala Veche și Repertoriu patrimoniu rural BUCIUM, ediția a IV-a
Organizată de RPER - Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie
sâmbătă, 19 iulie - duminică, 3 august 2014

duminică, iulie 13, 2014

Programe de voluntariat la Muzeul ASTRA


Şi în această vară, Muzeul ASTRA derulează programe de voluntariat, ce oferă tinerilor posibilitatea dezvoltării unor competenţe sociale şi profesionale utile. În luna iulie Muzeul ASTRA a primit trei grupuri de voluntari din centre universitare din ţară şi din străinătate, care au realizat lucrări de conservare-restaurare a monumentelor şi a obiectelor din patrimoniul Muzeului ASTRA şi au desfăşurat activităţi de promovare a Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.

În perioada 7-16 iulie 2014, 14 studenţi ai Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara au restaurat puntea morii din Găleşoaia, împrejmuirea stânii cu trei încăperi de la Muntele Colţii Giuvalei,( judeţul Argeş) şi jgheabul de aducţiune al morii cu ciutură de la Arcani. De asemenea, ei au realizat fotografii şi măsurători în vederea realizării unor schiţe de monument.

Două săptămâni au petrecut în Muzeul în aer liber studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Ingineria Lemnului. Cu prilejul celei de-a doua ediţii a taberei „13 pentru ASTRA”, aceştia au executat lucrări de restaurare a patrimoniului mobil: o căruţă, o laviţă şi un scaun.

Numele studenţilor participanţi la acţiune sunt: Andreea Apostol, Simona Dimache, Andreea Geană, Vlad Ruginosu, Stere Calindere, Alin Neagu, Larisa Babiţă, Andrei Deák, Dana Pop, Xin You Liu. Aceştia au fost coordonaţi de către trei cadre didactice: Prof. Dr. Chim. Maria Cristina Timar, C.S. Dr. ing. Anca Maria Varodi şi S.l. lucr. univ. dr. ing. Emanuela Beldean.

Vineri, 18 iulie, de la ora 11:00, în apropierea Centrului ASTRA pentru Patrimoniu din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, va avea loc recepţia lucrărilor realizate de către studenţii braşoveni, eveniment intitulat de aceştia Vernisajul din Căruţă, căruţa fiind principala piesa restaurată pe parcursul stagiului lor de practică.

Un alt grup, compus nouă studenţi, veniţi în Sibiu printr-un internship al organizaţiei studenţeşti AISEC sunt pregătiţi în această perioadă de muzeografii C.N.M. ASTRA pentru a putea oferi servicii de ghidaj turiştilor străini.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA




sâmbătă, iulie 12, 2014

Pompierii Muzeului ASTRA din nou pe podium

În perioada 9-11 iulie 2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu a organizat etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale (sevicii private şi voluntare) pentru situaţii de urgenţă.

Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al C.N.M. ASTRA a dat dovadă de mobilizare, profesionalism şi spirit competitiv, participînd la cele trei probe :
• pista de îndemânare şi viteză
• ştafeta 4X100 de metri cu obstacole
• dispozitivul de intervenţie

În clasamentul general, pompierii C.N.M. ASTRA au obţinut locul al III-lea, fiind recompensaţi cu diplomă de fairplay şi cu medalii individuale.

Echipa aliniată la linia de start a fost compusă din: Adrian Lalu (şef lot), Ilie Melinte, C-tin Drăghici, Ştefan Haşegan, Ştefan Păucean, Liviu Velţan, Florin Streza şi Florin Herculea.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA


miercuri, iulie 09, 2014

Micii Mari Meşteşugari din nou la Sibiu!

În perioada 6-11 august 2014 Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de a XIX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Proiectul cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional este organizat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu.

Ediţia din acest an reuneşte 250 de participanţi, din toate judeţele ţării (elevi şi profesori) şi se bucură de participare internaţională, prin prezenţa a două grupuri de elevi din Republica Populară Chineză şi Republica Bulgaria, care vor participa la workshop-uri alături de colegii lor din România.

De joi, 7 august, până duminică 10 august 2014, micii meşteşugari, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor anima gospodăriile Muzeului în aer liber. În zilele de vineri, 8 august şi sâmbătă, 9 august participanţii, îmbrăcaţi în portul popular specific zonei de provenienţă, vor putea fi admiraţi şi în Piaţa Mică, la Casa Artelor.

„Vă invităm să ne bucurăm împreună şi în 2014, de îndemânarea micilor meşteşugari participanţi, care cu siguranţă vor fi nerăbdători să împărtăşească vizitatorilor de orice vârstă din tainele meşteşugului practicat, vor fi dornici să îşi exerseze îndemânarea în cadrul atelierelor practice (la războiul de ţesut, sculptură lemn, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat podoabe din mărgele, confecţionat păpuşi în port popular, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, brodat sau chiar la roata olarului), a declarat Elena Găvan, muzeograf responsabil de eveniment.

Şi în acest an, concomitent, se va desfăşura cea de a VI-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. În acest an participanţii vor fi elevii sibieni de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 (cu dizabilităţi mentale) şi Nr. 2 (cu dizabilităţi auditive). Copiii vor învăţa de la cei mai iscusiţi meşteri populari să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională şi vor cunoaşte patrimoniul Muzeului ASTRA îndrumaţi de ghizi!

Retrospectiva 2013




Luna august, luna marilor manifestări sub egida „Tezaure Umane Vii” la Muzeul ASTRA

În luna august, Muzeul ASTRA continuă Programul „Tezaure Umane Vii”, având ca obiectiv salvgardarea multiplelor forme ale patrimoniului cultural imaterial: tehnici legate de meşteşugurile artistice tradiţionale, datini şi obiceiuri, păstrate şi transmise din generaţie în generaţie, până astăzi.

Astfel, în perioada 7-10 august 2014 Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA găzduieşte cea de a XIX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, în cadrul căreia micii maeştrii ai artei populare se vor întrece în meşteşug. Concursul reuneşte copii meşteşugari de pe tot cuprinsul ţării, câştigători ai fazelor judeţene. Invitate speciale ale acestei ediţii sunt grupurile din Republica Bulgaria şi Republica Populară Chineză, care vor experimenta în cadrul atelierelor alături de colegii români înscrişi în concurs, împărtăşind, la rândul lor, din tainele tradiţiilor specifice ţării din care provin.

Concomitent, sub genericul „Fără Limite-Împreună întruTradiţie”, are loc tabăra de meşteşuguri tradiţionale de dicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi, ediţia a VI-a, accentual fiind pus pe integrare.


Alte două evenimente importante ce fac parte din Programul „Tezaure Umane Vii” sunt Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, ajuns la ediţia a XII-a şi Târgul Creatorilor Populari din România ce împlineşte în acest an treizeci şi unu de ani. Ambele se vor desfăşura în perioada 15-17 august 2014.

Conceput să ilustreze tradiţii din zone etno-folclorice diferite, Festivalul reuneşte, de această dată, reprezentanţii judeţelor Constanţa, Prahova şi Satu- Mare, dar şi ai comunităţilor româneşti din afara graniţelor, în cadrul celor şapte secţiuni ale sale: Arte religioase, Arte literare orale, Arte muzicale, Arte coregrafice, Arte plastice, Arte mecanice şi Arte culinare.

Târgul Creatorilor Populari din România continuă seria manifestărilor sub egida „Tezaure Umane Vii”, şi tradiţia împământenită de peste un sfert de veac în Dumbrava Sibiului. Târgul de Sfânta Maria de la Sibiu adună laolaltă numeroşi creatori populari, de diferite etnii, reprezentând marea majoritate a zonelor etnografice ale ţării, conturând tipologia diversă a meşteşugurilor tradiţionale.

„Păstrătorii şi continuatorii tuturor acestor valori care ne definesc şi ne conferă unicitate sunt supranumiţi Tezaure Umane Vii. Celor mai apreciaţi dintre aceştia, la recomandarea specialiştilor, dar şi a comunităţii din care provin, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, constituită de Ministerul Culturii, le conferă acest titlu viager, întocmai pentru a încuraja perpetuarea tradiţiei” a declarat Dana Botoroagă, muzeograf şef de secţie Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA.

luni, iulie 07, 2014

Zilele Culturii Populare Vâlcene și Ziua Sugarului, la final

La sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a găzduit două evenimente devenite tradiţie în agenda Muzeului ASTRA, la începutul lunii iunie: Zilelor Culturii Populare Vâlcene – Pridvor Vâlcean şi Ziua Sugarului. Sâmbătă, 5 iulie, 1202 vizitatori au trecut pragul muzeului, iar duminică, 6 iulie, 3879 de persoane s-au bucurat de oferta culturală şi de divertisment a C.N.M. ASTRA.



În zilele de 5-6 iulie 2014, vizitatorii au avut parte de un târg al meşterilor populari vâlceni, au putut admira îndemânarea şi talentul acestora cu prilejul demonstraţiilor practice oferite de ei şi s-au putut bucura de un spectacol folcloric susţinut duminică, 6 iulie, pe scena de pe lac, de către nouă ansambluri de cântece şi dansuri populare de pe întreg cuprinsul judeţului Vâlcea. 


Cea de-a IX-a ediţie a Zilei Sugarului, desfăşurată duminică, 6 iulie, a atras 764 de persoane, care au avut acces gratuit în muzeu, în acest număr fiind cuprinşi copiii cu vârste de până la 3 ani, însoţitorii acestora şi copiii de până la 14 ani. Cu toţii au sărbătorit frumuseţea şi puritatea copilăriei. Atelierele şi jocurile în limba engleză pentru copii, dar și activități dedicate părinților, au transformat zona Târgului de Ţară într-un adevărat magnet pentru toţi cei cu sufletul tânăr. Atât copilaşii, cât şi părinţii lor au participat  cu entuziasm la  concursurile: Cross Bebe şi Bobocel, Mămica ŞtieTot şi Tăticul Priceput, Miss şi Mister Bebe şi Bobocel. Aveţi ataşată lista câştigătorilor.
 


Premianții Ziua Sugarului 2014

Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
I. Păunescu Natalia, 11 luni
II. Albu Alice, 12 luni
III. Dragoman Maria, 10 luni
Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
I. Bucur Alexandru, 1 an și 3 luni
II. Fântână Sarah, 1 an și 9 luni
III. Babii Hășegan David, 1 an și 11 luni
Concursul Mămica ŞtieTot
I. Maior Cristina
II. Dăncăneț Teodora
III. Burnich Camelia
Miss Bebe (fetițe între 0 şi 12 luni)
I. Dăncăneț Antonia, 11 luni
II. Salonariu Clara, 9 luni și 2 săptămâni
III. Filip Teodora, 6 luni
Mister Bebe (băieței între 0 şi 12 luni)
I. Ghișoiu David Andrei, 7 luni și 3 săptămâni
II. Epure Luca George, 10 luni
III. Hudea Răzvan Damian, 4 luni
Tăticul Priceput (proba de schimbat scutece:)
I. Mocanu Liviu, 27,5 secunde
II. Luță Mihai, 47,6 secunde
III. Gherghel Marius, 55 secunde
Miss Bobocel (fetițe între 1 şi 2 anişori)
I. Sinea Sofia & Sinea Diana (gemene), 1 an și 3 luni
II. Lupașcu Iuliana, 1 an și 11 luni
III. Hriba Amelie, 1 an și 2 luni
Mister Bobocel (băieței între 1 şi 2 anişori)
I. Babii Hășegan David, 1 an și 11 luni
II. Colibaba Ștefan, 1 an și 9 luni
III. Gruițoiu David, 1 an și 1 lună
 

Premiile au fost oferite de sponsorul principal: AMBIENT; partenerul oficial: Bella Happy; colaboratorii: Agenţia Naţională Antidrog și Asociația MÂINI UNITE – din dragoste pentru copii și sponsorii evenimentului: Generali România – Asigurare-Reasigurare, Centrul de învățare a limbii engleze - Helen Doron – Early English, Prichi’s Photography & Prichi’s Boutique, Nestle Romania, FasTracKids, Inspire Studio, Avon și Cabinetul Individual de Psihologie Vasiu R. Ileana-Oana.
 
Mulţumim sponsorilor şi colaboratorilor noştri!
Transmitem felicitări tuturor participanților!
Ne vedem în anul 2015, în prima duminică a lunii iulie,
în 5 iulie, la cea de-a zecea ediție a
Zilei Sugarului!


duminică, iulie 06, 2014

Expoziţia „Jandarmii şi miliţienii de la sate”



În perioada 30 iunie - 31 iulie 2014, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la căsuţa nr. 12 din Târgul de ţară, vizitatorii pot admira expoziţia "Jandarmii şi miliţienii de la sate", care completează tabloul lumii rurale prin imaginea acestor personaje pitoreşti ale statutului din perioada sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

Expoziţia este complementară animaţiei culturale „Personaje din lumea satului – jandarmul rural”, din cadrul programului „Animă ASTRA!”, ilustrând o temă inedită pentru Muzeul ASTRA şi muzeele în aer liber din România – reprezentarea jandarmeriei rurale şi a miliţiei de la sate.

Cele 30 de imagini din expoziţie reprezintă copii după fotografii originale cu jandarmi şi miliţieni din România, datând din anii 1893-1957. Istoria uniformelor a fost puţin abordată în România, expoziţia de faţă aducând unele explicaţii în premieră în privinţa unor ţinute. În explicaţiile corespunzătoare fiecărei fotografii sunt amintiţi anii între care a fost realizat modelul respectiv de uniformă sau de articol.

Prima ramă digitală prezintă şi ea imagini cu jandarmi şi miliţieni din mediul rural, începând cu primii ani de existenţă ai jandarmeriei rurale – 1893 (alături de câteva fotografii cu animaţiile din muzeu având această temă), şi terminând cu miliţieni din perioada comunistă. O parte din fotografii sunt preluate din presă, publicaţii, albume de epocă.

Pe celelalte rame sunt reprezentate documente de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, prin care sunt ilustrate organizarea, uniforma, dotarea celor două instituţii, infracţiunile cu care se confruntau forţele de ordine, dar şi abaterile pe care jandarmii şi miliţienii le realizau. O ramă este dedicată jandarmeriei rurale, cealaltă miliţiei.



Prezentare Expozitie

Expoziţia este complementară animaţiei culturale „Personaje din lumea satului – jandarmul rural”, din cadrul programului „Animă ASTRA!”, ilustrând o temă inedită pentru Muzeul ASTRA şi muzeele în aer liber din România – reprezentarea jandarmeriei rurale şi a miliţiei de la sate.

Între septembrie 1893 şi ianuarie 1949 în localităţile rurale din România a existat numai jandarmeria rurală, cu rol de poliţie a satelor; în schimb, în localităţile urbane îşi desfăşura activitatea poliţia; puţine oraşe aveau şi jandarmi – aceştia se numeau jandarmi pedeştri; poliţia şi jandarmeria aveau alte atribuţii şi arii de responsabilitate decât instituţiile care în ziua de azi le poartă numele. În data de 23 ianuarie 1949 este înfiinţată Miliţia, care prelua formaţiunile teritoriale din mediul rural ale jandarmeriei şi întreaga poliţie.

Jandarmii rurali, ulterior şi miliţienii, erau personaje atât ale statului, cât şi ale satului. Faţă de miliţieni, jandarmii aveau atribuţii mai largi: competenţa de a instrumenta infracţiunile, nu numai de a le constata, erau şefi de garnizoană (ţineau evidenţa tuturor rezerviştilor din raza postului respectiv şi răspundeau de chemarea acestora la mobilizare), realizau instrucţia premilitară cu băieţii cu vârsta între 19 şi 21 ani. Jandarmul şi miliţianul şi-au găsit locul şi în mentalul colectiv al ţăranilor. Generalizând, putem afirma că erau priviţi ca persoane străine de comunitate, impuse de stat. În ceea ce priveşte miliţienii, aceştia au rămas în mentalul colectiv ca personaje brutale, simboluri ale puterii comuniste. Trebuie amintit şi rolul pozitiv al jandarmilor şi miliţienilor, de prevenire şi cercetare a infracţiunilor; brutalitatea şi abuzurile unor jandarmi şi miliţieni nu trebuie să eclipseze profesionalismul de care au dat dovadă ceilalţi, de-a lungul istoriei.

Cele 30 de imagini din expoziţie reprezintă copii după fotografii originale cu jandarmi şi miliţieni din România, datând din anii 1893-1957. Istoria uniformelor a fost puţin abordată în România, expoziţia de faţă aducând unele explicaţii în premieră în privinţa unor ţinute; în general, uniformele şi ierarhia gradelor jandarmeriei şi ale miliţiei au fost similare cu ale armatei, cu anumite diferenţe. În explicaţiile corespunzătoare fiecărei fotografii sunt amintiţi anii între care a fost realizat modelul respectiv de uniformă sau de articol; însă un tip de uniformă mai era purtat şi după ce nu se mai confecţiona, până la epuizarea din stocuri. Uniformele sunt o adevărată imagine a anilor în care erau realizate, ele reflectând blocul politico-militar din care România făcea parte sau spre care tindea, hainele militare copiind, mai mult sau mai puţin, uniforma armatei altui stat, desigur alături de multe elemente de tradiţie pur româneşti.

Pe prima ramă digitală vizitatorii pot privi alte imagini cu jandarmi şi miliţieni din mediul rural, începând cu primii ani de existenţă ai jandarmeriei rurale – 1893 (alături de câteva fotografii cu animaţiile din muzeu având această temă), şi terminând cu miliţieni din perioada comunistă. O parte din fotografii sunt preluate din presă, publicaţii, albume de epocă.

Pe celelalte rame sunt reprezentate documente de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, prin care sunt ilustrate organizarea, uniforma, dotarea celor două instituţii, infracţiunile cu care se confruntau forţele de ordine, dar şi abaterile pe care jandarmii şi miliţienii le realizau. O ramă este dedicată jandarmeriei rurale, cealaltă miliţiei.
Expoziţia şi animaţia culturală se doresc a fi un început în reprezentarea acestor subiecte în Muzeul în Aer Liber din Sibiu, subiecte ce au rolul de a completa tematica instituţiei, de a încadra civilizaţia reprezentată deja în timpul şi contextul istoric din care ea a făcut parte.
Adrian Alexe, Muzeograf C.N.M. ASTRA

joi, iulie 03, 2014

Muzeul ASTRA sărbătoreşte Zilele Culturii Populare Vâlcene - Pridvor Vâlcean

Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi Arhiepiscopia Râmnicului, organizează în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în zilele de 5-6 iulie 2014, cea de a IX-a ediţie a Zilelor Culturii Populare Vâlcene – Pridvor Vâlcean. 
Târgul meşterilor populari vâlceni se va desfăşura în zona Târgului de ţară, zilnic, între orele 11.00-19.00. Renumiţi meşteri şi creatori populari vâlceni vă invită nu numai să le cumpăraţi produsele, ci şi să învăţaţi, alături de ei, tainele lucrului bine făcut.

Duminică, 6 iulie 2014, ora 9:00, ziua va începe cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preotul Rareş Sbera împreună cu un sobor de preoţi şi fraţi monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia.

Spectacolul Folcloric, susţinut de nouă ansambluri de cântece şi dansuri populare de pe întreg cuprinsul judeţului Vâlcea, începând cu ora 16.30, pe Scena de pe lac, va completa programul zilei de duminică.

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP