vineri, februarie 13, 2015
S-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a XX-a
ediţie a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza judeţeană. Este
vorba despre un eveniment interactiv, de tradiţie, care va avea loc anul acesta
în perioada 7-8
aprilie. Întrecerea este destinată
100% elevilor care au prins drag de tradiţiile româneşti de la vârste fragede.
Practic, micii concurenţi trebuie să aibă mâini dibace, dar şi pricepere nativă
la cusut, brodat sau la pictat icoane pe sticlă şi lemn, de exemplu.
Potrivit regulamentului, pe tot
parcursul concursului participanţii trebuie să se prezinte îmbrăcaţi în costume
populare specifice zonei pe care o reprezintă. La faza naţională din luna
august vor participa câştigătorii locului I pe fiecare meşteşug reprezentat la
faza judeţeană.
"Fiecare unitate de învăţământ
trebuie să aleagă câte trei elevi pentru a intra în concurs. Pot participa
copii cu vârsta între 6 şi 18 ani. Probele sau mai degrabă meşteşugurile
tradiţionale sunt împărţite pe categorii: cusut, brodat, confecţionat păpuşi, măşti,
împletit, pictură pe sticlă, olărit etc. Avem aşteptări mari pentru ediţia de
anul acesta, mai ales după ce la Olimpiada “Meşteşuguri artistice
tradiţionale” din 2014 au participat nu mai puţin de 107 copii din 29 de unităţi
de învăţământ din tot judeţul Sibiu.", a declarat Elena Găvan, muzeograf
C.N.M. ASTRA, responsabil acţiune ONMAT.
Este important de ştiut faptul că
acest concurs se va desfăşura la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA, corpul B,
etajul 5, pe parcursul a două zile, între orele 0900 - 1600.
Vizitatorii vor putea să admire lucrările concurenţilor începând cu ora 1230,
oră la care comisia de jurizare îşi va intra în rol.
Înscrierile
se pot face până în data de 27 martie 2015 la:
- Inspectoratul Şcolar al
Judeţului Sibiu, str. Berăriei nr.2, tel.0269/210466, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com, în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean
sau
- - Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu,
Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0269/ 202414, fax 0269/ 218060 sau 0269/ 202411, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.ro, în atenţia
doamnei muzeograf Elena Găvan.
Olimpiada este
organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu în colaborare cu
Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliul Județean Sibiu.
Biroul de presă C.N.M. ASTRA
Cosmin
Călinescu
Purtător
de cuvânt