vineri, iunie 12, 2015
Dragi prieteni, în cele ce urmează veţi citi un comunicat de presă emis de Ambasada S.U.A. în România. Acesta se referă la grupul de indieni americani „YELLOW BIRD APACHE DANCERS” care va susţine o serie de spectacole în România. Două dintre ele vor fi organizate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la scena de pe lac (18-19 iunie).
GRUPUL DE INDIENI AMERICANI
„YELLOW BIRD APACHE DANCERS” VA SUSŢINE
SPECTACOLE ÎN ROMÂNIA
- Sibiu, Bucureşti, Târgu-Jiu -
Grupul de indieni americani Yellow Bird Apache Dancers va susţine o serie de spectacole inedite în România, într-un turneu organizat de Biroul de Diplomaţie Publică din cadrul Ambasadei SUA, prin programul Arts Envoy, sub egida Departamentului de Stat – Biroul pentru Educaţie şi Cultură.
Yellow Bird Apache Dancers sunt cunoscuţi pe plan internaţional de peste 25 de ani, liderul grupului fiind Ken Duncan, membru al Tribului Apaş San Carlos şi sunt specializaţi în prezentări care celebrează spiritul unic al civilizaţiei amerindiene. Printre membrii clanului Duncan care vor susţine spectacole în Romania se află şi Talon Duncan, care este campion mondial la dansul cu cercurile (hoop dance), categoria adolescenţi.
Spectacolele vor avea loc după cum urmează:
Joi, 18 iunie – Sibiu Complexul Naţional Muzeal ASTRA/ Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA/ Strada Pădurea Dumbrava, nr.16-20/ Scena de pe lac, ora 16:00
Vineri, 19 iunie Complexul Naţional Muzeal ASTRA/ Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA/ Strada Pădurea Dumbrava, nr.16-20/ Scena de pe lac, ora 12:00
Piaţa Mică, ora 15:30
Sâmbătă, 20 iunie – Bucureşti Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” (Bd. Kiseleff, nr. 28 - 30), ora 17:00
Duminică, 21 iunie – Bucureşti Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” (Bd. Kiseleff, nr. 28 - 30), ora 15:00
Luni, 22 iunie- Târgu-Jiu Târgu-Jiu Shopping City (Str. Termocentralei, nr. 10), ora 18:00
Marţi, 23 iunie- Târgu-Jiu În centrul oraşului, la Amfiteatru, ora 18:00
Yellow Bird încântă de fiecare dată cu:
Hoop Dancing: dans rapid, plin de energie, care ilustrează elemente ale vieţii prin modelele pe care
dansatorii le creează cu cercurile folosite.
Povestiri tradiţionale: Yellow Bird îşi vor purta ascultătorii prin poveşti fascinante despre personaje legendare şi animale totemice cu care scene din trecutul triburilor indiene prind viaţă din nou.
Arta în dialog: Copii şi tineri pot învăţa despre importanţa mediului, viaţa în sălbăticie, diversitatea
culturilor prin cântec şi dans.
Menţionăm câteva dintre cele mai semnificative participări Yellow Bird din ultimii ani:
- 2013-14, turnee - Italy, Spain, Tajikistan, Venezuela and Uzbekistan
- 2013-14, Festival of the River, Washington
- 2013-14, Spirit of the Planet Festival, Italia
- 2013, New Orleans Jazz Festival
- 2012, turnee - Bolivia, Paraguay şi Brazil
- 2012, MTV video cu Nelly Furtado pentru single-ul ei, "Big Hoops"
- 2012, American Billboard Music Award Show
- 2012, Emisiunea"Tonight Show" la NBC, cu Jay Leno
- 2012, Olimpiada de vară de la Londra
- 2011, Națiunile Unite în Geneva, Elveţia
Mulţumim partenerilor noştri care au făcut posibile aceste spectacole:
Complexul Naţional Muzeal ASTRA/ Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Sibiu; Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu; Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” Bucureşti; Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”
Link-uri utile:
Pentru a afla mai multe despre programele noastre în România, urmăriţi-ne pe Facebook la www.facebook.com/Bucharest.usembassy şi pe Twitter la https://twitter.com/AmbasadaSUA