luni, octombrie 19, 2015
Dragi prieteni, pe această cale vă informăm că începând de mâine, 20 octombrie, toate unităţile muzeale ale Complexului Național Muzeal ASTRA îşi schimbă programul. Este vorba despre Muzeul de Etnografie şi Artă Populară ,,Emil Sigerus” şi Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder”(Casa Hermes, Piaţa Mică, nr. 11). În aceste departamente muzeale, accesul publicului la expoziţiile pavilionare va fi permis între orele 9:00 şi 17:00.
Galeriile de Artă Populară din Casa Artelor (Piaţa Mică, nr. 21) vor funcționa de marți până sâmbătă, între orele 9,00 și 17,00, fiind închise în zilele de duminică și luni.
Vă reamintim că Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) a trecut deja la acest program de iarnă din data de 12 octombrie.
duminică, octombrie 11, 2015
ANUNŢ IMPORTANT C.N.M. ASTRA: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului trece la programul de iarnă
Vă informăm pe această cale că începând de luni,
12 octombrie, programul de vizite în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale
ASTRA se modifică. Acest lucru se întâmplă datorită apropierii sezonului rece. Prin
urmare, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi deschis între orele 9:00
şi 17:00. Accesul se va realiza, la fel ca până acum, pe cele două porţi aflate
în Calea Răşinari (poarta principală şi poarta Tulgheş).
Deasemenea, programul plimbărilor pe
bicicletă va fi între orele 8:00 şi 10:00 şi 15:00 – 17:00.
De menţionat aici este şi faptul că
interioarele monumentelor din Muzeu vor fi închise.
Cosmin Calinescu
Purtator de cuvant C.N.M. ASTRA
PUBLICAT DE Eliza Penciu Data: 10/11/2015
Rubrica: 9 - 17, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, schimbare de program
Articole Inrudite:miercuri, octombrie 07, 2015
Ora de şcoală la muzeu
În cadrul proiectului cultural Patrimoniul
muzeal – instrument de învăţare
Global
Mindscape, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional
Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de Știinţe ale Educaţiei lansează proiectul
cultural Patrimoniul muzeal – instrument
de învăţare, desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2015 şi cofinanțat
de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul vine în completarea Caravanei Muzeelor, continuând
demersurile de punere în valoare a domeniului muzeal din perspectiva copiilor.
Orele de
şcoală la muzeu debutează în ziua de miercuri, 7 octombrie la Complexul
Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu şi continuă în Bucureşti la Muzeul Theodor Aman, Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu) şi la
Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck. Noutatea abordării este oferită de inversarea raportului practicat în
general: activităţile educative desfăşurate în muzee vor fi iniţiate pornind de
la disciplinele studiate la şcoală, nu de la tipul de patrimoniu caracteristic
unui muzeu (artă, istorie, literatură ş.a.). Astfel, în cadrul proiectului se vor avea în vedere
următoarele discipline:
-
Științe ale Naturii - din aria curriculară ”Matematică și Științe ale
Naturii” pentru clasele I-IV
-
Biologie pentru clasa a V-a și Chimie pentru clasa a VII-a - din aria
curriculară ”Matematică și Științe ale Naturii”
Colaborarea dintre specialiştii în educaţie școlară, cadrele didactice şi specialiştii în educaţie muzeală se va
concretiza prin realizarea unor kituri educative care vor cuprinde materiale multimedia, informaţii
pentru cadrele didactice din învățământul primar
și gimnazial și fișe educative pentru copii, precum şi prin
desfăşurarea
unor ore de şcoală la muzeele partenere. În plus, vor fi organizate două
sesiuni de formare pentru profesori și învățători – una la Sibiu și una la
București. În cadrul sesiunilor se vor prezenta
rezultatele proiectului, kiturile educative și modul în care muzeul poate fi folosit
drept spațiu creativ și atrăgător pentru lecțiile de școală.
Pentru a promova învățarea interdisciplinară şi pentru a încuraja cât mai multe muzee să vină în întâmpinarea nevoilor
identificate la clasă de către cadrele didactice şi de către elevi, proiectul a
fost prezentat în ziua de vineri, 2 octombrie 2015 la Conferinţa Marketingul şi educaţia în muzee, ediţia
a VI-a, organizată la Sibiu de Complexul Naţional Muzeal ASTRA.
Detalii:
www.globalmindscape.ro,
http://caravanamuzeelor.wordpress.com,
office@globalmindscape.ro,
0724.083.932
Proiectul Patrimoniul
muzeal – instrument de învăţare este organizat de Global Mindscape, Muzeul
Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Institutul de
Știinţe ale Educaţiei.
Proiectul este cofinanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia
Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de
conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi
folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
PUBLICAT DE Eliza Penciu Data: 10/07/2015
Rubrica: AFCN, C.N.M. ASTRA, Global Mindscape, materii: Biologie și Știinte ale Naturii, Muzeul Municipiului București, Ora de școala la muzeu, Patrimoniul muzeal - instrument de învațare
Articole Inrudite:vineri, octombrie 02, 2015
Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a
Perioadă: 3-4 octombrie 2015;
Program: între orele 11 şi 17;
Locaţie:
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Târgul de ţară, gospodăria din
Perişani)
O zonă
pe care multă lume încă nu o cunoaşte, va fi ,,expusă” în acest sfârşit de
săptămână la Muzeul ASTRA. Este
vorba despre comuna Perişani, o
aşezare situată la aproximativ 70 de km de Sibiu, în Ţara Loviştei sau, mai
precis, în zona muntoasă din nordul judeţului Vâlcea. Din această comună vor fi
puse în scenă la Muzeul ASTRA cele mai reprezentative traditii. Menţionăm aici:
prelucrarea lemnului de către
ultimii meşteri rudari din satul Poiana, dar şi povestile unei comunităţi pe
cale de dispariţie cu tradiţiile ei folclorice.
La
Târgul
Comunităţilor Rurale se vor împleti nuiele si apoi vor fi transformate
în coşuri şi corfiţe de către 20 localnici din Perişani. Coordonator de atelier
va fi tanti Maria din Poiana, deoarece comunitatea locală susţine că numai ea
mai ştie să facă aşa ceva.
,,Zona Perişani este un paradis natural, o
zonă de un pitoresc aparte, renumită pentru hărnicia locuitorilor săi care se
îndeletnicesc din cele mai vechi timpuri cu prelucrarea lemnului şi creşterea
animalelor. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului deţine o Gospodărie cu
atelier de rudar din satul Poiana, comuna Perisani, judeţul Valcea, gospodărie
ce a fost integral restaurată şi repusă în circuitul de vizitare în cadrul
proiectului Patrimoniu Deschis, fiind inclusă în Calea Minorităţilor Etnice.”,
a declarat Mirela Iancu, Directorul
Departamentului de Marketing C.N.M. ASTRA.
Atelierele interactive vor fi completate cu muzica şi portul popular, precum si cu traditiile gastronomice din zona Perişani. Oamenii locului vor
arăta vizitatorilor cum se face brânza de burduf şi telemeaua de Perişani, dar
şi cum se culeg şi apoi se pun la murat bureţii de fag. Este interesant de
ştiut faptul că în privinţa acestor bureţi de fag, avem de a face cu o tradiţie
locală, deoarece an de an în Perişani se organizează un concurs al celor mai
buni culegători de bureţi.
Primele
două ediţii ale acestui târg au fost organizate în 2014 cu participarea comunei
Şeica Mică şi Cârţişoara. Evenimentul face parte din programul Muzeului ASTRA
pentru promovarea patrimoniului cultural
din mediul rural aşa cum se pastrează el în satele din Romania.
Acţiunile
C.N.M. ASTRA sunt posibile cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
PUBLICAT DE Eliza Penciu Data: 10/02/2015
Rubrica: Calea minorităților etnice, Patrimoniu Deschi, Perişani, prelucrarea tradițională a lemnului, Târgul Comunităților Rurale
Articole Inrudite:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)