Dragi prieteni, în cele ce urmează, veţi regăsi o mapă de presă cu subiectele care au fost dezbătute marți, 12 aprilie 2016,la Muzeul ASTRA în cadrul conferinţei de presă. Tema abordată a fost ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Benzi Desenate, care va fi organizată la Muzeul ASTRA.
La conferinţa de presă au participat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general C.N.M. ASTRA, Alin Chipăilă, preşedinte Ille et Vilaine Sibiu, Francois Montier, coordonator proiect Festivalul Internaţional de Benzi Desenate şi Mihaela Mondoc, muzeograf C.N.M. ASTRA.
Pe această cale vă înştiinţăm că după acest Festival la Muzeul ASTRA va rămâne deschisă o expoziţie de benzi desenate până în data de 8 mai. Publicul va putea să o viziteze la Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder” din Piaţa Mică, nr. 11. Aici vor fi expuse peste 120 de planşe făcute de artiştii invitaţi la Festival.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 15 aprilie, ora 18, in prezenta ambasadorului Frantei in Romania, excelenta sa Francois de Saint-Paul.
MAPĂ DE PRESĂ
În zilele de 15, 16 şi 17 aprilie 2016 la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu – Casa Hermes, Piața Mică, nr. 11, vor fi prezenți cei mai buni autori de benzi desenate din ṭară și din Europa pentru a expune, a desena, a vorbi, a gândi și a râde pornind de la banda desenată!
Peste 30 de artiști din 6 țări se adună la Sibiu pentru un festival de excepție. Bruno Loth (Franța), Bonnage Horreur (Austria), Benoit Delmelle (Belgia), Emilyan & Stanimir Valev (Bulgaria) sunt nume sonore din line-up-ul internațional. Dintre autorii români, ne vor onora cu prezența, Ileana și Maria Surducan din Cluj, Robert Obert și Alexandru Ciubotariu din București. Vor fi alături de noi și editurile de benzi desenate din țară: Jumătatea Plină va prezenta Proiectul Relații ceho-române în bandaă desenată, HAC!BD, Lex Comics și EAT Comics.
Fidel tradiției de a prezenta cărțile într-un mod inedit, Festivalul propune activități pentru toate gusturile: workshop-uri, meciuri de BD, expoziții, live-drawing, conferințe, lansări de albume. În 2016, invităm la Sibiu trupa austriacă Bonnage Horreur cu un concert desenat; un moment inedit, în care desenul se va îmbina cu muzica și va genera o improvizație de excepție în fața publicului.
Sâmbătă la ora 15,00, provocăm artiștii cu un maraton contra cronometru. Fiecare autor va avea 180 de secunde la dispoziție pentru a se prezenta, pentru a transmite publicului ce înseamnă cu adevărat banda desenată.
De la prima sa ediție, din 2013, Festivalul de Benzi Desenate de la Sibiu atrage anual peste 1000 de participanți, impunându-se deja ca unul dintre evenimentele de marcă din sfera artelor grafice din România.
Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu este un eveniment organizat de Asociația de prietenie Ille et Vilaine – Sibiu și Asociația Solidarité 35 Roumanie în colaborare cu Complexul Național Muzeal ASTRA și Forumul Cultural Austriac București. Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu; susținut de Institutul Francez din România și Lectoratul Francez din cadrul Universității Lucian Blaga, Sibiu, Delegația Wallonie-Bruxelles Bucureşti, Centrul Ceh București, Primăria Sibiu, Consiliul Departamental Ille et Vilaine, Centrul Cultural German din Sibiu, Revista Comics, SR2C, NTN- SNR, Unimat, Wacom, Hotelul Ibis, Shopping City, Carrefour, Mindspot, Brick Mania, Atu Toys, Cărturești, RFI, ziarul Tribuna, Hermannstädter Zeitung, Capital Cultural, Regard, editura HAC!BD, Lex Comics şi lexshop.ro, EAT Comics şi Revista Abaṭia.

Anul acesta afișul a fost realizat de
Robert Obert, artist din Bucureşti.
Imaginea celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu se inspiră din caracteristicile universului dezvoltat în albumul “Profeția Urbană”, publicat în 2014
și propune o viziune post-apocaliptică asupra orașului.
PROGRAMUL FESTIVALULUI
VINERI 15 APRILIE
15.00 Workshop Bonnage Horreur la Kultur Zentrum Hermannstadt
18.00 Inaugurare/Deschidere oficială
SÂMBĂTĂ 16 APRILIE
Întreaga zi – expoziții, live drawing by Wacom, pictură pe față pentru copii, caricaturi, Lego, machete și boardgames
10.00 Deschidere
10.30 Premierea concursului Super eroi pentru Sibiu
11.30 Workshop cu Benoit Delmelle, formator în cadrul Centrului Belgian de Benzi Desenate
12.30 Meci de benzi desenate
15.00 Maratonul autorilor
16.00 Conferință cu Bruno Loth « Apprenti, oameni și industrie, povestea tatălui meu »
16.00 Happening, Parcul ASTRA
17.00 Meci de benzi desenate la Shopping City Sibiu
17.00 Jumătatea plină in action
19.00 Concert desenat Bonnage Horreur
DUMINICĂ 17 APRILIE
Întreaga zi - expozitii, live drawing by Wacom, pictură pe față pentru copii, caricaturi, Lego, machete si boardgames
10.00 Deschidere
11.00 Lansări de carte
· Cartea 3D – Asociația FREE
· Dincolo de orizont, Alexandru Ciubotariu și Adina Popescu, Editura Vellant, 2016.
· Prezentarea proiectului Următorul Cadru, album colectiv în pregătire. Cu Ionuț Popescu, Xenia Pamfil, Alex Tamba, Robert Obert, Alexandru Ciubotariu, Vali Sava, Vlad Forsea, Toma Alexandru.
· Revista Comics # 30
· Revista Fabulafia # 3
12.30 Meci de benzi desenate
16.00 Închidere
EVENIMENT
CONCERT DESENAT
- BONNAGE HORREUR
SÂMBĂTĂ, ORA
19.00 - SALA STUDIO ASTRA FILM
Invităm la Sibiu trupa austriacă “Bonnage Horreur” cu un
concert desenat. Este un proiect transsenzorial care cu siguranță trebuie
experimentat live. Cei trei membri ai trupei propun publicului un mix original
de muzică și desen, gata să te cucerească. “Muzica noastră pare să fie ieșită
dintr-un film sau un vis”, spun artiștii. Aranjamentul muzical surprinzător,
care aduce pe scenă printre altele un sitar indian, dar și vibrații
electronice, desenul live realizat de comics-artistul S.R. Ayers Cuts și fragmentele
din scurt metraje inserate în prestație, stârnesc cu adevărat un pic de magie.
Trupa a mai concertat o singură data în
România, la Cluj, în cadrul Festivalului “18+”, în 2015 și revine anul acesta
special la Sibiu pentru Festivalul Internațional de Benzi Desenate. Evenimentul
este organizat în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București.
EXPOZIȚII
Colecţia „Relaţii ceho-române în banda desenată”
Relații Ceho-Române în banda desenată este o colecție creată la inițiativa Ambasadei Republicii Cehe la București, sprijinită de CEZ România și concepută de Editura Jumătatea Plină. Ea ne invită să explorăm pe parcursul a cinci povești, patru secole de istorie ce leagă cele două țări.
Desenele autorilor, expuse într-o prezentare care depășește tradiționalismul expozițional, nu vă oferă doar ocazia să aruncați o privire, ci vă atrage să luați parte la evoluția procesului creativ al fiecărui artist: Cristian Dârstar, Maria Surducan, Ileana Surducan, Adrian Barbu și Timotei Drob.
Curatorul acestei expoziții este autoarea de romane grafice Maria Stoian, stabilită în Marea Britanie.
DES USINES ET DES HOMMES EN ILLE ET VILAINE
Când privirea unui autor de benzi desenate însoțește arhivele departamentale.
După opera lui Bruno Loth Apprenti, Mémoires d’avant-guerre și Ouvrier, Mémoires sous l’Occupation tomes 1 et 2 publicate la Editura La Boîte à Bulles, Direcția Arhivelor și Patrimoniului din Ille et Vilaine propune publicului să descopere lumea muncitorilor și industriei din oraș în perioada 1936-1945.
ATELIER DE BENZI DESENATE PENTRU COPII ȘI TINERI
SÂMBĂTĂ, ORA 11.30
Ben D (Benoit Delmelle) și-a început cariera în benzi desenate de foarte tânăr, iar acum predă la Centre Belge de la Bande Dessinee din Bruxelles. Pendulează între ilustrație și benzi desenate, având până astăzi 2 albume publicate, iar al 3-a este în pregătire.
În 2013 a publicat Histoire sans fond (Yil edition), un album experimental bazat pe povești scurte desenate într-un stil foarte intuitiv, plasate într-o lume onirică : o calătorie intrigantă și poetică.
În 2015 prezintă La Cause Premiere (Agence M edition), un basm filozofic foarte actual, care se desfășoară într-un viitor nu foarte depărtat.
Aducem la Sibiu, unul dintre formatorii centrului belgian de benzi desenate, centru de referință mondiala în ceea ce privește subiectul festivalului nostru.
Atelier pentru 20 de tineri între 11 și 18 ani, unde aceștia vor invăța să realizeze
un personaj și să creeze un strip.
DUMINICĂ, ORA 11.30
Activitatea va dura 45 de minute și va fi susținută de Fabulafia și Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată). După o scurtă prezentare a revistei, Alexandru le va vorbi copiilor despre banda desenată.
Pornind de la cele 2 cadre din BD-ul apărut în revistă, pe care copiii le vor primi, aceștia vor continua povestea cu încă un cadru propus de ei.
Copiii vor fi asistați și îndrumați de Alexandru pe parcursul activității iar, la final, vom alege cea mai bună lucrare pentru a fi publicată într-un număr viitor al revistei la rubrica "vocea copiilor".
Autorii :
A patra ediție a Festivalului Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu invită 30 de artiști din România și din Europa.
Jumătatea Plină - Anamaria Pravicencu și Octav Avramescu au descoperit de pe când studiau la facultate, în Franța, că banda desenată nu a murit odată cu Pif. În 2006 au creeat Asociația Jumătatea Plină, lucrurile au luat amploare și astăzi pot spune că au ținut în viață o librărie foarte specializată timp de 5 ani, au organizat destule evenimente pentru mica scenă locală, cu autori de aici și aiurea (vezi concursbd.blogspot.ro), au serigrafiat chestii din toate pozițiile (premiul pentru cea mai bună carte de artist - colectiv - la Gala Cele Mai Frumoase Cărți 2014), dar mai ales că au publicat peste 10 albume de bandă desenată și mai multe fanzine. Albumele din seria Relații Ceho-Române în benzi desenate, ultimele lor publicații, sunt prezente și în acest an la cele mai importante târguri de carte din Europa.
Adrian Barbu este ilustrator și autor de benzi desenate și fondatorul clubului de benzi desenate Comics Club Cluj. A participat și el la realizarea colecției Relatii ceho-române în banda desenată publicată de Editura Jumătatea Plină cu cartea Aripi de Oțel, povestea unui pilot ceh, Josef Balejka. Dorința lui Josef de a zbura, manifestată încă din copilărie, l-a purtat prin școli de pilotaj, apoi, după ruperea Cehoslovaciei în două și transformarea Cehiei în protectorat german, o evadare cu peripeții l-a dus în Polonia. La început în baza militară din Deblin și tot așa, din fugă-n fugă, din atac în retragere, până în România.
Ileana Surducan, una dintre cele mai talentate ilustratoare din Romania, a publicat mai întâi în Franța, apoi peste tot în lume în webcomics, după consacrarea cu Dolky în trei straie . O carte plină de culoare: însoțită de Petra, Ileana descoperă satele cehe din Banat şi foloseşte acuarela pentru a ilustra întâmplările trăite. Astfel, oamenii şi poveştile lor sunt surprinse într-un jurnal de călătorie inedit. Banda desenată ilustrează cum a supravieţuit o comunitate aparte timp de două sute de ani, dar şi ce sunt dolky şi de ce poartă trei straie.
Maria Surducan este o artistă din Cluj-Napoca, de largă multilateralitate, cu o mână face ilustrații, cu cealaltă benzi desenate, iar cu a treia ține ceașca de cafea. A publicat numeroase cărți, nuvele grafice și benzi desenate, dintre care amintim #Karel Liman. Momentam publică saptamânal web comics Merele de Aur.
Cristian Darstar a realizat prima bandă desenată din colecția „Relaţii ceho-române în bd”. Mickey pe Dunăre spune povestea unei familii de turişti cehoslovaci aflată în vacanţă pe litoralul Mării Negre la 21 august 1968, când tancurile ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, în frunte cu armata sovietică, trec graniţa Cehoslovaciei, punând astfel capăt Primăverii de la Praga, reformă instituită de Partidul Comunist Cehoslovac condus de Alexander Dubček.
Timotei Drob este unul din principalii artiști ai banzii desenate underground din România. Piatra Sângelui este cel de-al cincilea volum din seria “Relatii ceho-române în banda desenată" un proiect al Centrului Ceh din Bucuresti, creeat iniţiativa Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti.
Maria Stoian este o ilustratoare româno-canadiană stabilită în Scoția. A obținut un BDes la Alberta College of Art and Design și un MA în ilustrație de la Edinburgh College of Art. Lucrează ca designer grafic și ilustrator freelance. Primul ei album, Take it as a Compliment, a fost publicat în 2015. Maria Stoian este invitată de către Editura Jumătatea Plină.
BONNAGE HOREEUR
Invităm la Sibiu trupa austriacă “Bonnage Horreur” cu un concert desenat. Este un proiect transsenzorial care cu siguranță trebuie experimentat live. Cei trei membri ai trupei propun publicului un mix original de muzică și desen, gata să te cucerească. “Muzica noastră pare să fie ieșită dintr-un film sau dintr-un vis”, spun artiștii. Aranjamentul muzical surprinzător, care duce pe scenă, printre altele, un sitar indian, dar și vibrații electronice, desenul live realizat de comics-artistul S.R. Ayers Cuts și fragmentele din scurt metraje inserate în prestație, stârnesc cu adevărat un pic de magie.
BENOIT DELMELLE și-a început cariera în benzi desenate de foarte tânăr, iar acum predă la Centre Belge de la Bande Dessinee din Bruxelles. Pendulează între ilustrație și benzi desenate, având până astăzi 2 albume publicate, iar al 3-a este în pregătire.
În 2013 a publicat Histoire sans fond (Yil edition), un album experimental bazat pe povești scurte desenate într-un stil foarte intuitiv, plasate într-o lume onirică : o calătorie intrigantă și poetică.
În 2015 prezintă La Cause Premiere (Agence M edition), un basm filozofic foarte actual, care se desfășoară într-un viitor nu foarte depărtat. Â
BRUNO LOTH
Scenarist și desenator, a devenit și editor pentru a publica Ermo o colecție despre războiul civil din Spania. Apoi a publicat Apprenti și Ouvrier, o serie de cărți după amintirile tatălui său, muncitor în perioada interbelică în Ille et Vilaine: APPRENTI (2010), OUVRIER 1 (2012), OUVRIER 2 (2014).
Alexandru Ciubotariu / Pisica Pătrată s-a născut în 10 iulie 1979 la Călăraşi. Se mută cu părinţii la Constanţa, unde urmează cursurile Liceului de Artă și apoi secţia grafică a Facultății de Artă "George Enescu" din Iaşi. A publicat lucrări în peste 60 ziare și reviste din România, Belgia, Slovenia, Polonia, Croația, Cehia, Franța, Grecia, Serbia. Are la activ 11 albume de benzi desenate, primul album de street-art din România, Pisica Pătrată, este coautor la Istoria Benzii Desenate Românesti 1891-2010 și are la activ peste 40 de expoziții și nenumărate premii. Trofeul “Sandu Florea 2010” i-a fost decernat pentru lucrarea Istoria Benzii Desenate Românesti 1891-2010. Tot el este și inițiatorul Muzeului Benzii Desenate.
Robert Obert este desenatorul afișului Festivalului Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu 2016. Personaj obscur al lumii interlope artistice, autor de bandă desenată și ilustrator, Robert se trage dintr-o rețea întortocheată de influențe. La 14 ani face cunoștință cu gravorul român Marcel Chirnoagă, mai târziu îl întâlnește pe Rodion Galeriu și la un moment dat dă peste inventarul de bucătărie Estetica Morții, scris de Mihai Mircea Ciobanu. Între 1984 și Brave New World își numără capetele de acuzare, în timp ce pendulează cu gândul la proiectul de comics al lui Ashley Wood. Lucrează în paralel la romanul grafic Splinter și la creatura mutantă b.d. momentan necatalogată, Profeția Urbană.
Asociația FREE a editat Cartea 3D. Dana, Deea și Debora au fost victime ale traficului de persoane. Fiecare provine dintr-un mediu social diferit, păcălite, atrase prin diverse metode. Ele nu pot controla situația de acasă, sărăcia, neglijența părinților sau abuzurile. Poate că destinul lor ar fi fost diferit dacă cineva le-ar fi avertizat cu privire la riscuri… ar fi putut refuza din timp oferta suspectă de muncă pe care o primesc. Deciziile luate atunci, lipsite de înțelepciune, le-au făcut să cadă în capcană. Această carte este pentru toate fetete, ca ele să fie protejate și să aibă un destin diferit față de cel al eroinelor noastre, să se poată bucura încă de copilărie, de inocență, de visuri frumoase.
Kape Illustration este un cuplu de ilustratori din Timișoara: Evelyne Krall și Andrei Puică. Împart activitatea lor între manual și digital, având ca rezultat afișe, tricouri, ilustrații și benzi desenate. Au creeat un roman grafic numit Suferar. Au colaborat cu revista Terapie de Basme.
Radu Stoican nu este mai înalt de o şchioapă, dar este invitat la toate manifestările importante ale colegilor săi cu renume în domeniu. La 16 ani Radu Stoican este cel mai tânăr autor de benzi desenate din România. Avea 2-3 ani când a descoperit colecţia de reviste Rahan a tatălui său. Pasiunea a prins contur de atunci, surprinzându-și familia, Radu fiind foarte talentat la desen. La 8 ani a realizat prima sa bandă desenată.