Un produs Blogger.

miercuri, iunie 29, 2016

Ziua Sugarului 2016 – repere din program

La Ziua Sugarului, Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat cu acest scop și va oferi consiliere specifică pe tot parcursul evenimentului. Va fi abordată tema adaptării alăptării la puseele de creștere și cunoașterea ritmului copilului. Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va oferi drept premii participanților la concursuri  broșuri cu informații despre diversificarea alimentelor. 

Asociația Baby Care, Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii și mămicile participante vor oferi, între orele 13.15 şi 13.45, sfaturi cu privire la alegerea sistemelor de purtat a bebelușilor, rezolvarea posibilelor probleme legate de folosirea sistemelor şi consultanţă de specialitate în dezvoltarea sănătoasă, echilibrată şi armonioasă a copilului, sub sloganul: Mami, poartă-mă! 

Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron – Early English va organiza şi în acest an ateliere, activităţi şi jocuri în limba engleză. De la ora 10 până la ora 10:30, va avea loc Înviorarea de dimineaţă în limba engleză , iar între orele 15:30 şi 16:00 încă o serie de jocuri: Afternoon games 4 Kids.

Începând cu această ediție, a sosit alături de noi și echipa LEARN WITH MUSIC Sibiu care vă invită pe Mocheta cu Instrumente Muzicale...de Percuție să participați la câteva momente atractive: Animale jucăușe – 11,00 – 11,15; Let's move – când muzica e antrenantă, nimeni nu poate sta locului! – 12,30 – 12,45; Armonii din jurul lumii – 15,00 – 15,15; Muzica clasică poate fi și distractivă – 16,30 – 16,45.

Agenția Națională ANTIDROG va organiza activităţi specifice de prevenire a consumului  de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv („etnobotanice”) şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce va implica un grad mărit de responsabilitate civică. 

Persoană de contact: Irina-Eliza Penciu, muzeograf C.N.M. ASTRA 

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP