Un produs Blogger.

miercuri, iunie 22, 2016

Ziua Universală a IEI la Muzeul ASTRA



Îmbracă planeta în IE şi spune lumii cea mai frumoasă poveste despre România! De la acest îndemn va porni ediţia din acest an a evenimentului Ziua Universală a IEI, o acţiune organizată la Sibiu de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Future Capital. Ziua Universală a IEIeste un eveniment global, iniţiat şi coordonat de comunitatea online La Blouse Roumaine.

Anul acesta sărbatoarea va începe pe 24 iunie, în ajunul solstiţului de vară, şi se va termina pe 26 iunie, de Sânziene. La Sibiu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi gazda celor 3 zile de activităţi interactive pregătite special pentru acest eveniment. Prin urmare, în zona Târgului de ţară vor fi amenajate 22 de ateliere meşteşugăreşti.

,,Faptul că un astfel de eveniment continuă la Muzeul ASTRA reprezintă o dovadă în plus că eforturile noastre pentru promovarea valorilor culturale nu au fost şi nu sunt în zadar. Feedbackul înregistrat la ediţiile trecute ne-a determinat să menţinem Ziua IEI la Muzeul ASTRA şi să-i readucem aici pe meşterii, conservatorii şi pe toţi ceilalţi piloni care fac din IA românească nu numai un simbol, ci şi un brand autentic. Acest brand este din ce în ce mai cunoscut şi recunoscut în străinătate.”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul C.N.M. ASTRA.

Printre atelierele meşteşugăreşti din Muzeul în aer liber vor fi şi două dedicate îngrijirii IEI. Aici vizitatorii pot să înveţe cum să păstreze cămașa tradițională la fel de frumoasă ca odinioară. În acelaşi cadru va fi organizat şi un târg de ii și obiecte tradiționale, dar şi ateliere de cusut, confecţionat haine și bijuterii tradiţionale.



Cei care vor îmbrăca o IE sau orice cămașă tradițională vor avea ACCES GRATUIT în Muzeul ASTRA.

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.





Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt C.N.M. ASTRA
 


 

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP