luni, septembrie 19, 2016
Tradiție și patrimoniu, educație și experiență, știință și
implicare, iată câteva dintre ingredientele ce motivează și susțin organizarea
anuală a unor tabere de restaurare la Muzeul ASTRA din Sibiu. Acestea se
desfășoară ca acțiuni de voluntariat pentru conservarea patrimoniului cultural,
voluntarii fiind studenți, masteranzi și doctoranzi, împreună cu profesorii lor
coordonatori. Anul acesta, în perioada 12-18 septembrie a fost rândul a 16
studenți din cadrul Universității Transilvania
din Brașov să participe la această tabără, unde gazde și mentori au fost restauratorii Centrului ASTRA pentru
Patrimoniu (CApP) din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA.
Vernisajului expoziției taberei
de restaurare a avut loc vineri, 16 septembrie, în prezența managerului general al C.N.M. ASTRA,
Ciprian Ștefan, prof.dr.chim.
Maria Cristina Timar, dr.ing. Ema Beldean și dr.ing. Anca Varodi de la
Facultatea de Industria Lemnului din cadrul Universității Transilvania din Brașov, a directorului CAPP, Alina Geanina Ionescu
și a cercetătorului științific Valeriu Ioan Olaru.
''Ne bucurăm să constatăm într-o
perioadă în care cuvântul criză definește frecvent diverse situații,
inițiativa noastră este în creștere. După 11, 13 și 15 pentru ASTRA (în 2013,
2014, 2015), în acest an am fost 16 voluntari care am avut parte de o provocare
diversă ca și cazuistică, atât prin tipologia obiectelor cât și prin
dimensiunea unora dintre acestea sau tipul și amploarea intervențiilor
necesare. Ceea ce se poate realiza într-o săptămână, ca număr de obiecte
raportate la imensul patrimoniu tezaurizat de acest muzeu, pare la prima vedere
total nesemnificativ o picătură într-un
ocean, dar fiecare picătură contează atunci când este vorba de moștenire și
identitate culturală. Contează la fel de mult ca experiența și
cunoștințele să se transmită de la restauratorii de o viață, cu un palmares
bogat, la cei în formare'' a declarat la vernisajului expoziției, prof.dr.chim.
Maria Cristina Timar.
Tot în cadrul vernisajului, Ciprian Ştefan, managerul general al
C.N.M. ASTRA, a amintit de programele de voluntariat și de valoarea acestora
pentru viitor și a promis'' o colaborare de lungă durată nu numai prin prisma acestor obiecte
restaurate, dar și prin faptul că avem nevoie de această punte spre spațiul academic foarte important pentru
noi''.
Ansamblul
de obiecte preluate pentru restaurare a fost alcătuit din: un darac pentru
lână, numit și "lup scărmănător" sau "poșalău", un suport
de troacă (covată pentru procesare alimente), un accesoriu ergonomic în gospodăria
tradițională țărănească, 3 scaune rustice pictate în stil transilvănean în
cromatică albastru-roșu, datând din 1902 și 1904, o ladă de zestre și două
scaune tâmplărești și un aparat de radio Philips, model din anii 1900, cu
carcasă din lemn (furnire mulate).
joi, septembrie 08, 2016
„Pacea” de la Casa Artelor Sibiu: expoziția „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” la Muzeul ASTRA
Proiectul „Războaie în
Bastionul Ţesătorilor” abordează tehnica ţesutului la război, element de
patrimoniu imaterial, prin organizarea de ateliere mixte între artizani și
artiști contemporani și creearea unor lucrări de artă folosind războiul de
țesut. Expoziția care prezintă creațiile se deschide pe 9 septembrie 2016, ora.
13.00, la Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Casa Artelor, Piața Mică
nr. 21.
Proiectul este organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums
în parteneriat cu Muzeul ASTRA.
Două ateliere creative, desfășurate în Bastionul Țesătorilor din Brașov, au
adus împreună şase cunoscătoare şi păstrătoare ale tehnicii tradiţionale de
ţesut la război, din zona Branului, şi şase creativi contemporani. Cei șase
artiști selectați au avut posibilitatea să înveţe tehnica tradiţională de ţesut
la război și să producă, alături de artizane, lucrări de artă sub forma unor tapiserii extrem de interesante, de la
abordarea subiectului (selfie-uri, personaje politice) până la tehnică
(inserții de elemente vegetale sau obiecte printate la imprimante 3D). Artiștii
vin din diferite zone creative (pictură, sculptură, arhitectură și design, artă
textilă, film) iar țesătoarele folosesc războiul de țesut de peste 50 de ani
fiecare. Lucrările rezultate în urma atelierelor sunt expuse la Casa
Artelor din Piața Mică Sibiu până pe 30 septembrie 2016.
Proiectul
„Războaie în Bastionul Ţesătorilor” are și o componentă de documentare, în
cadrul proiectului având loc activități de cercetare etnografică și studii foto
și video privind tradițiile lucrului la războiul de țesut.
Meşteşugul de prelucrare a fibrelor textile din Țara Bârsei,
în special din zona Branului, păstrează tehnici străvechi, prelucrarea lânii şi
a fibrelor textile vegetale constituind o îndeletnicire casnică importantă. Meşteşugul ţesutului a fost și încă este practicat
pentru realizarea textilelor de uz gospodăresc, pentru amenajarea
interiorului şi pentru confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte.
Expoziția „Războaie în Bastionul
Ţesătorilor” va fi deschisă pe 9 septembrie 2016 (13.00), în Casa Artelor din
Piața Mică din Sibiu și va putea fi vizitată până pe 30 septembrie, de miercuri
până duminică, 10.00-18.00.
Mai multe detalii
despre artiști și artizane: www.facebook.com/RazboiulTesatorilor
///////
Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” este
organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov
și Asociația Forums, fiind co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
și sprijinit de Consiliul Județean Brașov.
Parteneri strategici: Complexul
Muzeal ASTRA Sibiu, Modernism.ro
Ioana Schiopu,
manager proiect, asociatiaforums@gmail.com, 0740238742.
///
Proiectul nu
reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care
rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime
responsabilitatea beneficiarului finanțării.
PUBLICAT DE Eliza Penciu Data: 9/08/2016
Rubrica: Asociația Forums, Bastionul Țesătorilor Brașov, cofinanțare AFCN, meșteșug tradițional, Muzeul Județean de Istorie Brașov, tradițional
Articole Inrudite:miercuri, septembrie 07, 2016
Festivalul ”TARAFURI ȘI FANFARE”, ed. a XI-a
Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă, în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Arhetipuri: datini, muzică, rost”, organizează în perioada 10-11 septembrie 2016 cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare. Sâmbătă şi duminică, vizitatorii Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului vor redescoperi istorisiri cu totul speciale din lumea satului de ieri, păstrate cu grijă, peste ani, de bătrâni muzicanţi veniţi aici din toate colţurile ţării.
Începând din acest an, Festivalul Tarafuri şi Fanfarere conturează atmosfera târgurilor de odinioară: cu muzicanţi, cu meşteri populari, dar şi cu bucate alese pregătite de socăciţe iscusite.
,,Festivalul Tarafuri şi Fanfare este o manifestare de credinţă care confirmă faptul că muzica tradiţională din vetrele satelor noastre încă îşi poartă menirea prin bătrânii muzicanţi. Aceştia pot încă explica rostul cântecelor bătrâneşti şi legătura lor cu satul tradiţional care s-a transformat după vremuri. Ei vor zice cântece de joc, de dragoste, de jale, hore, sârbe, doine şi balade, cântece lirice, de lume. Festivalul Tarafuri şi Fanfare este o întâlnire emoţionantă cu numeroşi purtători de tradiţii care au ce povesti!”, a declarat Lucian Robu, muzeograf C.N.M. ASTRA.
În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pe 10 şi 11 septembrie 2016, începând cu ora 12, la scena de pe lac şi la Târgul de ţară, vor susţine prestaţii pe viu Taraful din Băbiciu (Olt), Nea Titi Burcea, lăutarul din Băduleasa (Teleorman), Taraful Gorjului, Comunitatea din Vinerea (Alba), Fanfara din Turnişor (Sibiu), Mihai şi Firuţa Moldovan, de pe Valea Idicelului (Mureş), Fluieraşii din Polovragi (Gorj) şi tinerii sibieni “Fluier verde”. În acelaşi cadru vor susţine ateliere meşteşugari tradiţionali cum sunt Daciana Ungureanu (artă decorativă, Gorj), George Dumitru (ţest, Teleorman), dar şi meşteri care construiesc instrumente muzicale.
Totodată, Comunitatea din Vinerea va sosi în Dumbravă cu multe poveşti: din „Câmpul Pâinii”, despre rânduială, port, joc, gastronomie. Din acest an, Festivalului Tarafuri şi Fanfare i se alătură şi Doina Lavric Parghel, a cărei voce emoţionantă, însoţită de sunetul cobzei sale şi de poveşti arhaice aduse de pe plaiuri bucovinene, va completa imaginea satului de odinioară.
INFO TEXT & RESPONSABIL
EVENIMENT C.N.M. ASTRA:
Lucian Robu, muzeograf
Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt C.N.M. ASTRA
PUBLICAT DE Eliza Penciu Data: 9/07/2016
Rubrica: 10-11 septembrie 2016, ateliere meșteșugărești, concerte, ediția a XI-a, Festivalul ”Tarafuri și Fanfare”, târg de odinioară
Articole Inrudite:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)