marți, octombrie 18, 2016
Campania
,,Educaţie pr(in) Muzeu” se desfăşoară în perioada octombrie – decembrie 2016. Acest
program de educaţie muzeală cuprinde nouă
ateliere creative dedicate copiilor din clasele primare, gimnaziale şi din
liceu. Primele două vor avea loc în Muzeul de Etnografie Universală Franz
Binder (Sibiu, Piaţa Mică, nr. 11) şi în Muzeul în aer liber din Dumbrava
Sibiului – Gospodăria din Poiana Sibiului.
,,Scopul acestor ateliere este de a-i sprijini
pe elevi să înţeleagă tradiţiile contribuind, practic, în şi la reliefarea lor.
Unul dintre ateliere este cel de confecţionat instrumente muzicale din
materiale reciclabile, cum sunt seminţele de orez, in fasole, grâu, mac sau
zahăr, beţe din lemn, sticle şi pahare din plastic, baloane, scoici, hârtie,
aţă, sfoară şi hârtie colorată/ creponată. Copii vor avea ocazia să viziteze
expoziţia de instrumente muzicale din Muzeul de Etnografie Universală Franz
Binder. Aici vor fi utilizate o serie de hărţi pe care elevii vor schiţa
amplasarea geografică a locaţiei de provenienţă a fiecărui instrument.”, a
declarat Raluca Andrei, pedagog muzeal C.N.M. ASTRA.
Un
alt atelier interactiv dedicat copiilor din clasele gimnaziale şi liceu este
,,Casa mea de la țară”. Scopul acestui atelier este familiarizarea elevilor cu
o gospodărie din cadrul Muzeului (Gospodăria din Poiana Sibiului) şi
activitatea ei. După ce vor vizita gospodăria (casa şi grădina) cei înscrişi
vor primi foi de hârtie pe care fiecare va desena planul casei tradiţionale pe
care şi‐ar dori să o aibă.
Prețul
acestor două ateliere este de 5 lei / copil, intrarea în Muzeu fiind inclusă în
acest tarif. Activitățile din program vor fi corelate cu vizitarea expozițiilor
temporare și permanente ale CNM ASTRA.
Detalii
și programări pot fi obţinute de luni până vineri, între orele 8:15 – 16:00 de
la:
- Raluca Ioana Andrei –
pedagog muzeal - tel. 0751166526, raluca.andrei@muzeulastra.com
-Tinela Maria Pătruț –
pedagog muzeal – tel. 0751166534, tinela.patrut@muzeulastra.com
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt C.N.M.
ASTRA Sibiu
Tel.: 0749791913