joi, aprilie 26, 2018
Odată cu minivacanța de 1 mai, adică perioada 28
aprilie – 1 mai 2018, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile
prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, deschide oficial sezonul de vară. Astfel, Muzeul în aer liber din
Dumbrava Sibiului va fi deschis zilnic între orele 8 și 20, iar monumentele vor
putea fi vizitate și în interior. În minivacanța de 1 mai producătorii
tradiționali vor reveni la Târgul de țară în premieră pentru acest an. Vizitatorii
vor putea să guste și să cumpere preparate tradiționale ca brânză de vaci,
hencleș, zacuscă, dulcețuri și plăcinte de mai multe feluri. De asemenea, vor
avea loc 8 ateliere meșteșugărești interactive.
,,Este un weekend în care nu
doar vremea bună și cadrul natural al muzeului îmbie la vizită. Este primul
weekend din 2018 care își va pune amprenta în mod evident cu acțiuni de
calitate, marca Muzeul ASTRA. Animaţiile din cadrul programului cultural „Animă
ASTRA”, program desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului, readuc
în Muzeu atelierele interactive unde vizitatorii au posibilitatea să
interacționeze cu meșteri populari, dar și să culeagă informații utile despre
meșteșuguri tradiționale cum ar fi: confecționarea de opinci, obiecte din lemn,
împletit paie, pictură pe mobilier, olărit și decorat ceramic. Un alt atelier
pe care îl vom derula este cel al realizării celui mai lung tricolor
românesc, un proiect început anul trecut de Ziua Națională a României. Tricolorul va fi lucrat la gherghef de
către doamnele Rodica Ispas și Mihaela Gâță, meșteri tradiționali, iar cei care
doresc să învețe și să contribuie la înfăptuirea acestui demers nobil, o pot
face în mod voluntar. Așadar, vom da startul în forță unui nou sezon plin cu
evenimente interactive, marca Muzeul ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul
general al Muzeului ASTRA.
În acest sfârșit de săptămână cafetăria Muzeului
ASTRA va găzdui un eveniment gastronomic care pregătește programul Sibiu
Regiune Gastronomica Europeana 2019. Este vorba despre o reinterpretare a
gustului local prin noua școală a bucătariei contemporane sibiene. Va fi un bun
prilej pentru vizitatori să cunoască noul brand sibian de bere artizanală Urban, produsă integral în Sibiu și
lansată pe piață în acest sezon. Atelierele din programul ,,Animă ASTRA” vor avea loc între orele 11 și 17, iar cele de
tehnici de decorat ceramică la roată
între orele 10 și 16.
Programul de funcționare al Muzeului ASTRA în perioada 28 aprilie – 1 mai
2018
Expoziţii Casa Hermes
Galeriile de Artă Populară – Casa Artelor
-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică,
luni, marţi) – închis
Expoziţii Casa Artelor
Centrul Cultural Memorial „dr. Gheorghe Telea
Bologa”, Noul Român
-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică,
luni, marţi) – deschis
! expoziţiile vor fi închise 2-3 mai 2018
(miercuri şi joi)
Muzeul Civilizaţiei Populare
Tradiţionale ASTRA
Galeriile de Artă Populară – Pavilionul Muzeal Multicultural
-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică,
luni, marţi) – deschis
Muzeul Civilizaţie
Transilvane ASTRA
-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică,
luni, marţi) – deschis
! expoziţiile vor fi închise 2-3 mai 2018
(miercuri şi joi)
Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Cosmin Călinescu,
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA