Un produs Blogger.

vineri, august 31, 2018

Tradiții și cultură gastronomică din Țara Oltului

EVENIMENT: Tradiții și cultură gastronomică din  pe Valea Hârtibaciului. Târgul comunităţilor rurale, ediţia a XIII-a
DATA: 2 septembrie 2018,
LOCAȚIE & ORAR:  Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (Târgul de țară), 10-16
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică,  2 septembrie 2018, evenimentul Tradiții și cultură gastronomică din Țara Oltului. Acesta este cel de-al III-lea eveniment din acest an desfăşurat în cadrul programului Târgul de ţară, sub egida Anului European al Patrimoniului și al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.  Tradiții și cultură gastronomică din Țara Oltului are ca scop promovarea produselor şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc.

„La această ediție, Comuna Cîrțișoara se află în centrul atenției noastre. Vom reliefa în cadrul Târgului tradiția culinară, iar asta se va face prin pregătirea de mâncăruri și produse tradiționale ca zama de cârnați și sarmale tăiate cu barda. Totodată, vor fi prezentate obiceiuri și dansuri specifice zonei. Din Cîrțișoara vor veni gospodine, producători de produse tradiționale, meșteri, artiști și dansatori. Grupul școlar „Badea Cârțan” va face demonstrații de dansuri populare, iar solista Iulia Deleanu va interpreta cântece populare specifice zonei. Mircea Cârțișoreanu , cunoscutul interpret de muzică populară originar din Cârța, va fi prezent la eveniment să încânte atmosfera din Muzeu. Va fi prezentat și un vechi obicei al locului încă păstrat: împodobirea calului. Flăcăii satului, numiți călărași, împodobesc caii cu țesături tradiționale și alte podoabe, deschizând drumul alaiului de nuntă.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.




În cadrul evenimentului, meșterii din comuna Cîrțișoara vor organiza două ateliere interactive de pictură pe sticlă și împletit corfe. Producătorii veniți din Țara Oltului vor comercializa legume, brânzeturi de oaie, pastramă de oaie, produse apicole, siropuri, pâine de casă și prăjituri tradiționale. 


Info text: Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA

De asemenea, tot duminică, 2 septembrie, ora 14:00, în zona Etno-Tehno-Parc din Muzeul în Aer Liber, va avea loc vernisajul Simpozionului European de Sculptură, un eveniment organizat de Asociaţia Casa Calfelor Sibiu în parteneriat cu Muzeul ASTRA. Participanții la simpozion sunt opt sculptori veniți din diferite țări europene, tineri artiști contemporani români și calfe călătoare, iar acest tip de întâlnire este unic în Europa.


Pentru informaţii suplimentare  puteți apela la numărul de telefon 0746-36.58.37, Anda Ghazawi, coordonator proiect.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu 

luni, august 27, 2018

FOLLOW-UP EVENIMENTE WEEKEND 25-26 AUGUST 2018 LA MUZEUL ASTRA

Dragi prieteni, vă informăm că în perioada 25-26 august 2018, Muzeul ASTRA a înregistrat 6858 vizitatori. În acest interval, au avut loc aici un concert de muzică electronică și folk-rock, cu tulnice, drâmbe și fluiere, susținut de artistul Mircea Florian și trupa sa. 



Concertul face parte din programul Țăranul român de la Război la Unire , o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională - România Centenară.

De asemenea, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber, alături de producătorii din Sibiu s-au aflat și producătorii hunedoreni ai Asociației producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara, care au venit cu: brânzeturi din lapte de vacă și oaie, pâine, gogoși, hencleș, plăcinte, dulcețuri, siropuri, plăcinte pădurenești și diverse sortimente de produse apicole.

Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

vineri, august 24, 2018

Concert de muzică electronică și folk-rock marca Mircea Florian


 Dragi prieteni, în acest sfârșit de săptămână, la Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, va avea loc un concert de muzică electronică și folk-rock, cu tulnice, drâmbe și fluiere, susținut de artistul Mircea Florian și trupa sa. Evenimentul va fi sâmbătă25.08.2018, ora 19, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pe scena de pe lac.

Unul dintre elementele centrale ale acestui concert este tulnicul. Dincolo de latura artistică a acestui instrument muzical, tulnicul are și o calitate solemnă. În trecut acesta era folosit la ceremonii de încoronare sau vizite oficiale, dar și ca semnal de alarmă sau element de comunicare în vreme de război.

Concertul face parte din programul Țăranul român de la Război la Unire , o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională - România Centenară.
 
BACKROUND ARTISTIC MIRCEA FLORIAN

Întreaga carieră a lui Mircea Florian a adus în muzică lucruri mai puțin obișnuite: de la Tainicul vârtej și până la proiectele din ultimii ani, dedicate salvării unui frumos instrument tradițional, tulnicul. Mircea Florian a găsit legături între ceea ce părea incomunicabil și multimedia, a disociat ceea ce părea trainic sudat, a găsit un liant pentru divertisment și educație, a asociat culori și note, a pus alături instrumente, fantasme și trăiri, oferind muzicii din România ceea ce i se cuvenea: profunzime și simplitate – cu mijloacele de exprimare moderne.

Alături de Mircea Florian sunt muzicieni ca: Dixie Krauser, Lucian Stan (DJ Vasile), Florin Manca (Daath Yug), precum și minunatele tulnicărese ale Țării Moților, din Munții Apuseni: Nina Onețiu, Denisa Gligor împreună cu Cătălin Rădulescu.

„Proiectul nostru are drept miez un scenariu țesut în jurul unor personaje fantastice, creaturi magice care populau nopțile nu prea îndepărtatelor tradiții, cum ar fi strigoiul, moroiul, vidma sau vârcolacul (la noi) sau gorgonele și garguiele pe care le vedem pe catedralele vestului. Mesajul spectacolului este poetic, dar el este evident cuplat cu un alt plan: al socialului - multe din piese vorbesc despre problemele zilei de azi… din perspectiva a două capete de balaur. Ne preocupă divertismentul conglomerat cu educația. Tulnicele au un rol dublu. În primul rând ele sunt instrumente pe care se poate cânta o muzică extrem de solemnă – tulnicele au fost dintotdeauna percepute astfel. La încoronări și vizite oficiale erau folosiți mereu tulnicari veniți din Țara Moților. Tulnicul și Buciumul sunt instrumente înrudite cu bucina romană pe care o vedem pe Coloana Traiană. Sunetul acestor instrumente este pe cât de puternic pe atât de maleabil. Are o căldură aparte pe care multe dintre instrumentele contemporane de suflat din alamă nu au cum să o aibă. Nu în ultimul rând, apariția unui tulnicar sau a unui grup de tulnicărese cântând este un este spectacol vizual extraordinar.”a declarat artistul Mircea Florian.
 

De asemenea, vă mai informăm că În zilele de sâmbătă și duminică, 25 și 26 august, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber, alături de producătorii obișnuiți se vor afla și producătorii hunedoreni ai Asociației producătorilor de produse tradiționale și ecologice Hunedoara. Vizitatorii pot gusta și, după caz, achiziționa: brânzeturi din lapte de vacă și oaie, pâine, gogoși, hencleș, plăcinte, dulcețuri, siropuri, plăcinte pădurenești și diverse sortimente de produse apicole.







Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA


vineri, august 17, 2018

PROGRAM WEEKEND 17-19 August, 2018

Dragi prieteni, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează (și) în acest weekend Târgul Creatorilor Populari din România, ediția a XXXV-a. La acest eveniment sunt prezenți încă din această săptămână peste 250 de meșteri populari din toate zonele etnografice ale țării, dar și din Republica Moldova. Cunoscut şi sub denumirea de ,,Târgul de Sfânta Maria”, Târgul Creatorilor Populari reuneşte încă din 1983 meşteri populari de diferite etnii şi din diverse zone etnografice ale ţării. 

De asemenea, în acest weekend la Muzeul ASTRA vor mai avea loc animatii cu diverse ipostaze ale țăranului român din perioada Primului Război Mondial până la Marea Unire. Țăranul român de la Război la Unire este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională - România Centenară. În cadrul animațiilor culturale din program, vor fi ilustrate sarcini din gospodărie pe care le rezolvau bărbații aflați în permisie.

Țăranul român de la Război la Unire  va aduce doinele si cântecele de cătănie ale Mariei Casandra Hausi într-un recital extraordinar la Muzeul ASTRA, sâmbătă, 18 august 2019, începând cu ora 17, în poiana din fața Bisericii din Dretea.






Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA





miercuri, august 15, 2018

TÂRGUL CREATORILOR POPULARI – 2018 AMPLASARE MEŞTERI




NR. CRT.
NUME, PRENUME
LOCALITATE
MEŞTEŞUG

ATELIERE ŢĂRANUL DE LA RĂZBOI LA UNIRE

WORKSHOP-URI DE DANS

ŞCOALA ÎN SATUL TRADIŢIONAL

OBSERVAŢII

PICIORUL SCĂRILOR

1.             
RADULY JANOS
Miercurea Ciuc, Harghita
Turtă dulce



şatră
ZONA CRÂNGULUI DIN APUSENI (poiana dintre Gospodăria de dogari, Tomuţeşti, Poiana Vadului, Alba - Gospodăria de negustor din Goieşti, Vidra, Alba)
2.             
DANIEL ADAM
Glodeni, Mureș
Împletit răchită




3.             
MIRON CERNĂTESCU
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Confecţionat instrumente muzicale




4.             
SZILAGYI ILEANA
Bistrița, Bistriţa Năsăud
Împletit fibre vegetale




5.             
DANIEL STANCIU
Sinaia, Prahova
Brodat / confecţionat ii




JOAGĂR TOMEŞTI, HUNEDOARA
6.             
MANUELA IVAN
Braşov
Mobilier pictat




GATER, ŞUNCUIUŞ, BIHOR
7.             
KILYEN JOZSEF
Odorheiu Secuiesc, Harghita
Bijuterii lemn pictat




GOSPODĂRIE DE JOGĂRARI, GURA RAULUI, SIBIU
8.             
ANA RITIVOI
Daia, Sibiu
Confecţionat port popular




9.             
MARIA TOGAN
Daia, Sibiu
Confecţionat port popular




10.          
ELENA şi CORNEL BALEA
Racoviţa, Sibiu
Confecţionat port popular




11.          
MARIA TĂRÂŢĂ
Racoviţa, Sibiu
Confecţionat port popular




12.          
LUCIA CIOCOIU
Sâmbăta de Sus, Brașov
Brodat
Țesut




13.          
AURELIA DOBRILĂ
Arpaşu de Sus, Sibiu
Cusut




14.          
ANTONIA ELIZA SCUTARU
Arpaşu de Sus, Sibiu
Cusut




15.          
MARIA CHIRCA
Sadu, Sibiu
Cusut




GOSPODĂRIE DE JOGĂRARI, GURA RÂULUI, SIBIU – ALEEA DE JOS SPRE GOSPODARIA DE RUDARI DE LA POIANA PERIŞANI, VÂLCEA
16.          
AURICA ANECI
Paltinu, Suceava
Încondeiat ouă




17.          
AURELIA CIUVERCĂ
Paltinu, Vatra Moldoviţei, Suceava
Încondeiat ouă




18.          
RODICA BĂRDĂHAN
Paltinu, Vatra Moldoviţei, Suceava
Încondeiat ouă




19.          
MARIA HOP
Paltinu, Vatra Moldoviţei, Suceava
încondeiat ouă




20.          
VALENTINA UHRENCIUC
Moşna, Iaşi
Încondeiat ouă




21.          
GHEORGHE RUBANEI
Brodina, Suceava
Încondeiat ouă




GOSPODARIE DE DOGARI, NEREJU, VRANCEA
22.          
PAVEL LUPAŞC
Nereju, Vrancea
Prelucrarea artistică a lemnului
Confecţionat măşti
3 ateliere
17 august: 15-17
18 august: 11-13
19 august: 10-12



23.          
AVRAM TOMA
Negrileşti, Vrancea
Prelucrarea artistică a lemnului




24.          
IOAN BODEA
Negrileşti, Vrancea
Prelucrarea artistică a lemnului




25.          
FILOMELA TIŞTERE
Tismana, Gorj
Țesut




GOSPODARIE DE RUDARI. POIANA PERIŞANI – ALEEA SPRE CORTURI
26.          
MARIA PLEŞA
Prislop, Răşinari, Sibiu
Împletit coşuri




27.          
LUCREŢIA şi MARTIN TOMA
Mălâncrav, Sibiu
Confecţionat coşuri
4 ateliere (16-19 august)



POIANA DINTRE CÂMPULUNG MOLDOVENESC ŞI HODAC
28.          
NICOLAE CIURARU
Brateiu, Sibiu
Prelucrarea metalului




29.          
EMILIAN CĂLDĂRAR
Brateiu, Sibiu
Prelucrarea metalului




GOSPODARIE DE DOGARI, STRAJA, SUCEAVA – GOSPODARIE DE CONFECTIONAT INSTRUMENTE MUZICALE, CAMPULUNG MOLDOVENESC, SUCEAVA
30.          
ANDREI TIHON






31.          
GRIGORII SÎNCHETRU






32.          
ANATOLIE BANARI
Nisporeni, Republica Moldova
Prelucrarea artistică a lemnului




33.          
ANGELA BULAT






34.          
ECATERINA POPESCU
Orhei, Republica Moldova
ţesut




35.          
ALEXANDRU MELNIC






36.          
LUDMILA CRECIUN






37.          
PARASCOVIA PASAT






38.          
GHEORGHE PANŢÎR






39.          
ALEXANDRA MORARI






POIANA STRAJA- CÂMPULUNG MOLDOVENESC
40.          
TODIRIŢELE DIN UNGHENI, REPUBLICA MOLDOVA
MARINA DRUGUŞ



16 august: 15-17
17 august: 11-13
18 august: 15-17
19 august: 11-13


GOSPODARIE DE DOGARI, OBÂRŞA, HUNEDOARA
41.          
DĂNUŢ COPACIU
Floreşti, Cluj
Confecţionat piese de port




42.          
IOANA ALINA COSTEA
Oradea, Bihor
Pictat icoane
Încondeiat ouă




43.          
ANA GRUNZU
Tomeşti, Iaşi
Pictură, împletit fibre vegetale




44.          
IOAN RODOŞ
Mioveni, Argeş
Prelucrarea lemnului




POIANA DINTRE GOSPODĂRIA DE DOGARI, OBÂRŞA, HUNEDOARA ŞI GOSPODĂRIA DE SPĂTARI, RÂŞCULIŢA, HUNEDOARA
45.          
GHEORGHE CIOBANU
Bălţaţi, Iaşi
Picture naivă




GOSPODĂRIA DE SPĂTARI, RÂŞCULIŢA, HUNEDOARA
46.          
SEMNE CUSUTE
Bucureşti
Cusut Ii




47.          
CRISTIAN SCĂRLĂTESCU
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă




48.          
VETURIA SUCIU
Cojocna, Cluj
Ţesut
Confecţionat port popular
3 ateliere
16 august: 10-12
17 august: 10-12
18 august: 10-12



GOSPODĂRIA DE FLUIERARI, HODAC, MUREŞ
49.          
MARIA BĂLĂTICI
Telciu, Bistriţa-Năsăud
Ţesut; brodat




50.          
TRAIAN CIUCULESCU
Piteşti, Argeș
Confecţionat instrumente muzicale




51.          
OLTIȚA DĂNILĂ
Şanţ, Bistrița-Năsăud
Țesut




52.          
MARIA STEOPAN
Şanţ, Bistrița-Năsăud
Țesut




53.          
IOANA MOLDOVAN
Albeşti, Mureș
Țesut




54.          
NICOLAE GLIGA
Hodac, Mureş
Confecţionat instrumente muzicale




55.          
ANSAMBLUL DE DANSURI AL FORUMULUI DEMOCRAT GERMAN

Worksop dansuri tradiţionale săseşti

16 august: 11-13
17 august: 14-16



CASA DIN STOLOJANI, GORJ
56.          
LĂZĂRICA POPESCU
Vălenii de Munte, Prahova
Ţesut




57.          
PARASCHIVA DAVID
Vălenii de Munte, Prahova
Ţesut




58.          
MARIA PLOPEANU
Costeşti, Argeş
Confecţionat port




CASA DIN TÂRGU CĂRBUNEŞTI, GORJ
59.          
MARIN ALBU
Dobrotesti, Teleorman
Confecţionat instrumente muzicale




60.          
CONSTANTIN MANOLI
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Prelucrarea lemnului




61.          
ALEXANDRU STAN
Corbu, Olt
Prelucrarea lemnului




ALEE ÎNTRE CASA DIN STOLOJANI ŞI CASA DIN TÂRGU CĂRBUNEŞTI, GORJ
62.          
IULIA GORAN
Breaza, Prahova
Brodat
Confecţionat ii




ALEE TÂRGU CĂRBUNEŞTI – COLŢ SPRE CACOVA
63.          
VASILICA COJAN
București
Ţesut




CASA DIN CĂLINEŞTI, MARAMUREŞ
64.          
MARINICA şi VIOREL PÂRVU
Baia Mare, Maramureş
Confecţionat podoabe cu mărgele




65.          
ROZALIA şi GHEORGHE GRAUR
Câmpeniţa, Mureş
Împletit fibre vegetale




66.          
ILEANA GRAȚIANA POP
Ciumărna, Sălaj
Țesut




67.          
MIRCEA ION NEGOIȚĂ
Sibiu
Confecţionat măşti




CASA DIN BERBEŞTI, MARAMUREŞ
68.          
IULIAN MIHALACHI
Bălţăteşti, Neamţ
Ţesut




69.          
GABRIELA CIUREA
Mediaş, Sibiu
Pictat icoane pe lemn




70.          
CORINA CONSTANDA
Bucureşti
Confecţionat podoabe




71.          
DOREL DEAC
Cavnic, Maramureş
Confecţionat miniaturi din lemn




72.          
SUZANA ILIE
Bucureşti
Pictat icoane




73.          
TEODORE-ADRIAN NEGOIȚĂ
Stâgăceaua, Mehedinţi
Pictat icoane pe lemn




74.          
MARIANA MIHUȚ
Arad
Pictură naivă




75.          
CAMELIA VÂRTOPEANU

Pictat




76.          
MIRCEA HANEA
Sibiu
Prelucrarea artistică a lemnului
Confecţionat stâlpi de mormânt
3 ateliere
16 august: 15-17
17 august: 15-17
18 august: 15-17



BISERICA DIN BEZDED
77.          
SOLDATUL ÎN REPAUS


15 august: 10-14



78.          
VICTORIA MEITESCU, CARMEN DANIELA POPA, IONICA OLTEAN

Concert de pricesne

15 august: 12


GOSPODĂRIE DE ROGOJINARI, VĂLENI, GORJ
79.          
NAGY MARGARETA
Chendu Mare, Mureş
Împrelit fibre vegetale




CURTE BISERICA DIN BEZDED SPRE VĂLENI
80.          
CORNEL SCULEANU
Braşov
Pictat icoane pe sticlă




ZONA ETNO – TEHNO – PARC
81.          
MAGDALENA DUDĂU
Brezoi, Vâlcea
Cusut, confecţionat jucării




82.          
MARGARETA CÂRJAN
Tulcea
Prelucrarea lemn



SC Delta Tulcea
83.          
DEMETER MIKLOS
Sfântu Gheorghe, Covasna
Confecţionat jucării




84.          
DEMETER PIROSKA
Sfântu Gheorghe, Covasna
Confecţionat obiecte din pâslă




85.          
VALERIA FRĂTOAICA
Piteşti, Argeș
Confecţionat păpuşi




86.          
CRISTINA ION
Păuleşti, Prahova
Împâslit lână




87.          
FERENC SZILVESZTER
Odorheiul Secuiesc, Harghita
Prelucrarea artistică a osului




88.          
ALEXANDRU ILINCA
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Confecţionat opinci




89.          
CORINA MATEI
Drăgăşani, Vâlcea
Confecționat păpuși




90.          
GHEORGHE POPESCU
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Prelucrarea lemnului




91.          
GAYANA RACU
Timişoara, Timiş
Confecționat păpuși




92.          
MARIA ROBESCU
Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Confecționat păpuși




93.          
PETRONEL STANCIU
Negreşti, Vaslui
Ceramică figurativă




94.          
ROXANA VASILE
Bucureşti
Confecţionat jucării din pâslă




95.          
MANUELA VIOTEANU
Timişoara, Timiş
Confecţionat păpuşi




ŞCOALA DIN TICERA
96.          
BEDO ZOLTAN
Odorheiul Secuiesc, Harghita
Confecţionat jucării
3 ateliere
16 august: 11-13
17 august: 11-13
18 august: 11-13



ŞTEAMP, ABRUD, ALBA
97.          
DENES REKA
Odorheiu Secuiesc, Harghita
Confecţionat vestimentatie etno




98.          
ZOLTAN DĂNILĂ
Sighișoara, Mureş
Împletit fibre vegetale




GOSPODĂRIE-ATELIER DE FIERAR-ROTAR, MĂNEŞTI, JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
99.          
MARIA GHERGHIŞAN
Moreni, Dâmboviţa
Pictură naivă




100.       
ELENA BĂNICERU
Moreni, Dâmboviţa
Pictat icoane pe sticlă




101.       
CĂLIN DANIEL BĂRUŢ
Moreni, Dâmboviţa
Pictat icoane pe sticlă




102.       
PAUL IONIȚĂ
Moreni, Dâmboviţa
Pictură naivă




103.       
OANA IONIŢĂ
Moreni, Dâmboviţa
Pictură naivă




104.       
OVIDIU TEODORESCU
Moreni, Dâmboviţa
Pictură naivă




ZONA FIERĂRII
105.       
NICOLAE CIURARU
Brateiu, Sibiu
Prelucrarea metalului




106.       
FIERARUL


4 ateliere
16 august: 10-13
17 august: 10-13
18 august: 10-13
19 august: 10-13



POIANA TEIULUI
107.       
DORURI SIBIENE
TUDOR FLOREA
VICTORIA MEITESCU
IONELA STANI
IULIA BANCIU
AUREL GITA

Spectacol folcloric

18 august: 15-16.30


108.       
CĂLIN HAN

Hanu cu Bragă

19 august: 14


GOSPODĂRIE-ATELIER DE FIERARI, CĂLINEŞTI, JUDEŢUL MARAMUREŞ
109.       
VASILE BORODI
Sârbi, Maramureș
Confecţionat pălării




GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, MARGINEA, JUDEŢUL SUCEAVA
110.       
MARIA IVĂNUȘCĂ
Todireni, Botoşani
Țesut




111.       
IULIA SAVA
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă




112.       
CÂRCIU VOICHIŢA
Straja, Suceva
Brodat




113.       
TODIRIŢELE DIN UNGHENI, REPUBLICA MOLDOVA
MARINA DRUGUŞ



16 august: 11-13
17 august: 15-17
18 august: 11-13
19 august: 15-17


GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, SĂCEL, JUDEŢUL MARAMUREŞ
114.       
NICOLAE MUNTEAN
Cugir, Alba
Pictat icoane pe sticlă
2 ateliere
16 august: 11-13
17 august: 11-13



115.       
ECATERINA OPROIU
Breaza, Prahova
Confecţionat ii




116.       
ELENA TODAŞCA
Poiana Stampei, Suceava
Încondeiat ouă




BISERICA DIN DRETEA
117.       
MARIA şi NICOLAE PĂTRU
Furnicoşi, Argeş
Picture naivă




118.       
MARIA CASANDRA HAUŞI
Baia Mare, Maramureş
Doinit
18 august: 17



GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, CORUND, JUDEŢUL HARGHITA
119.       
MATHE CAROLINA şi DIONISIE
Corund, Harghita
Olărit




120.       
MOLNOS JULIANNA şi JOZSEF
Corund, Harghita
Olărit




GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, OBOGA, JUDEŢUL OLT
121.       
CRISTINA IRIMESCU
Vaideeni, Vâlcea
Țesut




122.       
IOANA STĂNILOIU
Vaideeni, Vâlcea
Confecţionat port popular




123.       
FLORIN DUMITRU
Târgovişte, Dâmboviţa
Modelaj lut




124.       
TEATRU MIC
Sibiu
Atelier de teatru interactiv: Meşterul olar

18 august: 11
19 august: 11


GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA
125.       
RODICA CRĂCANĂ
Costeşti, Vâlcea
Țesut




126.       
MARIA şi GHEORGHE IORGA
Horezu, Vâlcea
Olărit




127.       
TEATRU MIC
Sibiu
Atelier de teatru interactiv
19 august: 13



128.       
BORŞ DE CARTOFI CU CARNE

Preparat mâncare de front
19 august: 11



GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, SASCA ROMÂNĂ, JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
129.       
FLORIN POENARIU
Sebeş, Alba
Pictat icoane pe sticlă




POIANA CASEI DE OLARI SACHIZ
130.       
ANI VERONICA
Sibiu
Pictat icoane




131.       
RODICA BERGHEZAN
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă




132.       
BENONIA CENTEA
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă
Pictat mobilier




133.       
MARIA şi ANCA MILEA
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă




134.       
MIHAELA VERDEŞ
Sibiu
Pictat icoane pe sticlă




DUPLEX DE GOSPODĂRII-ATELIER DE OLARI, GĂLEŞOAIA, JUDEŢUL GORJ
135.       
JORJ DIMITRIU
Bucureşti
Prelucrare lemn
Modelaj ceramică




136.       
DINCA RADU
Bucureşti
Pictat icoane pe sticlă




137.       
FLORIN POPTEAN
București
Prelucrarea lemnului




138.       
ZINA şi SORIN MANESA
Brașov
Prelucrarea artistică a lemnului




GOSPODĂRIE-ATELIER DE OLARI, OBÂRŞA, JUDEŢUL HUNEDOARA
139.       
CORNELIA BODESCU
Salva, Bistriţa Năsăud
Confecţionat podoabe, broderie cu mărgele




140.       
CHIRU DIANA
Breaza, Prahova
Confecţionat ii




GOSPODĂRIE-ATELIER DE PRELUCRARE A CHIHLIMBARULUI, COLŢI, JUDEŢUL BUZĂU
141.       
AMELIA PAPAZISU
Beceni, Buzău
Ţesut




142.       
AURELIA CĂȘARU
Bisoca, Buzău
Țesut




143.       
MIHAELA-NADIA BĂICOIANU
Poşta Câlnău, Buzău
Ţesut




144.       
MARIANA-LILIANA TRIF
Bisoca, Buzău
Confecţionat port popular




CASĂ SĂSEASCĂ DE ÎMPLETITOR DE PAIE, CISNĂDIOARA, JUDEŢUL SIBIU
145.       
FULOP MOSES
ÎMPLETITORUL DE PAIE
Bezid, Sângiorgiu de Pădure, Mureș
Împletit paie


15 august: 10-16
16 august: 10-16
17 august: 10-16
18 august: 10-16
19 august: 10-16

146.       
FULOP DAVID
SECERĂTORUL
Bezid, Sângiorgiu de Pădure, Mureș
Împletit paie


15 august: 10-16
16 august: 10-16
17 august: 10-16
18 august: 10-16
19 august: 10-16

GOSPODĂRIE-ATELIER DE COJOCAR-CURELAR, SĂLIŞTE, JUDEŢUL SIBIU
147.       
MARIA şi RENTEA POPA
Sibiu
Confecţionat obiecte din piele




GOSPODĂRIE-ATELIER PENTRU PRELUCRAREA LÂNII, POIANA SIBIULUI, JUDEŢUL SIBIU
148.       
RODICA ISPAS
Avrig, Sibiu
Tesut
3 ateliere
16 august: 10-12
17 august: 12-14
18 august: 14-16



149.       
MIHAELA GÂŢĂ
Sălişte, Sibiu
Tesut
3 ateliere
16 august: 12-14
17 august: 14-16
18 august: 10-12



150.       
ELENA STOIA
Sălişte, Sibiu
Tesut




151.       
COMAN ADRIAN
Avrig, Sibiu
confecţionat opinci
3 ateliere
17 august: 10-12
18 august: 12-14
19 august: 12-14



152.       
CLAUDIA BALAŞ
DRUMUL LÂNII




15 august: 10-16
16 august: 10-16
17 august: 10-16
18 august: 10-16
19 august: 10-16

153.       
LUCIAN OLARU
GRĂDINARUL




15 august: 10-16
16 august: 10-16
17 august: 10-16
18 august: 10-16
19 august: 10-16

GOSPODĂRIE-ATELIER DE CONFECŢIONAT STRAIE, TILIŞCA, JUDEŢUL SIBIU
154.       
GHEORGHE GÎNEA
Bucureşti
blănar




155.       
FLORIN ŢOPA
Sibiu
Pictură naivă
Pictat icoane pe sticlă




156.       
TEATRU MIC
Sibiu
Atelier de teatru interactiv
18 august: 13



157.       
TOCANĂ CU CARNE

Preparat mâncare de front
18 august: 10



GOSPODĂRIE DE VĂRAR, DRAGU-BRAD, JUDEŢUL HUNEDOARA
158.       
ILEANA DOMIDE
Rodna Veche, Bistriţa-Năsăud
Țesut




159.       
CIPRIAN AVRAM
Sibiu
Prelucrare lemn, dulgherit
3 ateliere
Oboga, Dragu-Brad, Săpânţa



160.       
CONSTANTIN MANOLI
Râmnicu Vâlvea, Vâlcea
Prelucrarea artistică a lemnului
2 ateliere
16 august: 10-12
17 august: 10-12


Se mută la Târgu Cărbuneşti după atelier
161.       
TEATRU MIC
Sibiu
Atelier de teatru interactiv
17 august: 15



162.       
CUCRUZ FIERT ŞI COPT

Preparat mâncare de front
17 august: 15



GOSPODĂRIE CU ATELIER DE CONFECŢIONAT CERGI, SĂPÂNŢA, JUDEŢUL MARAMUREŞ
163.       
PĂLĂGUȚA HODOR
Slătioara, Maramureş
ţesut
3 ateliere
17 august: 10-12
18 august: 12-14
19 august: 10-12


De adus războiul cu tricolorul; de montat în poartă la Săpânţa
164.       
LILIANA SOARE
Breaza, Prahova
Confecţionat ii




165.       
ANDREI SUCIU
Cluj-Napoca, Cluj
Brodat




CASĂ URBANĂ (CONFECŢIONAT GĂITANE), CARTIER ŞCHEI, BRAŞOV, JUDEŢUL BRAŞOV
166.       
BALINT JULIANNA
Odorheiu Secuiesc, Harghita
Împletit fibre vegetale




167.       
RIGO CSILLA
Odorheiu Secuiesc, Harghita
Confecţionat vestimentatie etno




TÂRGUL DE ŢARĂ
168.       
PÂINE

Preparat mâncare de front
16 august: 10


Pâinea se va da la degustare în zona unde sunt ateliere
169.       
PURTATA AVRIGULUI
CODRUŢA RODEAN
RĂZVAN NĂSTĂSESCU

Spectacol folcloric
17 august: 17.30






Ţăranul de război la Marea Unire

Târgul Creatorilor

Şcoala în satul tradiţional




Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP