EVENIMENT: Tradiții
și cultură gastronomică din pe Valea
Hârtibaciului. Târgul comunităţilor rurale, ediţia a XIII-a
DATA: 2 septembrie 2018,
LOCAȚIE & ORAR: Muzeul în
aer liber din Dumbrava Sibiului (Târgul de țară), 10-16
Muzeul ASTRA, instituție
ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu,
organizează duminică, 2 septembrie 2018,
evenimentul Tradiții și cultură gastronomică din Țara Oltului. Acesta este cel
de-al III-lea eveniment din acest an desfăşurat în cadrul programului Târgul
de ţară, sub egida Anului European al Patrimoniului și
al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Tradiții și cultură gastronomică din Țara
Oltului are ca scop promovarea produselor şi cultura gastronomică
tradiţională din satul românesc.
„La această ediție, Comuna
Cîrțișoara se află în centrul atenției noastre. Vom reliefa în cadrul Târgului
tradiția culinară, iar asta se va face prin pregătirea de mâncăruri și produse
tradiționale ca zama de cârnați și sarmale tăiate cu barda. Totodată, vor fi
prezentate obiceiuri și dansuri specifice zonei. Din Cîrțișoara vor veni
gospodine, producători de produse tradiționale, meșteri, artiști și dansatori.
Grupul școlar „Badea Cârțan” va face demonstrații de dansuri populare, iar
solista Iulia Deleanu va interpreta cântece populare specifice zonei. Mircea
Cârțișoreanu , cunoscutul interpret de muzică populară originar din Cârța, va
fi prezent la eveniment să încânte atmosfera din Muzeu. Va fi prezentat și un
vechi obicei al locului încă păstrat: împodobirea calului. Flăcăii satului,
numiți călărași, împodobesc caii cu țesături tradiționale și alte podoabe,
deschizând drumul alaiului de nuntă.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.


În cadrul evenimentului, meșterii din comuna
Cîrțișoara vor organiza două ateliere interactive de pictură pe sticlă și
împletit corfe. Producătorii veniți din Țara Oltului vor comercializa legume,
brânzeturi de oaie, pastramă de oaie, produse apicole, siropuri, pâine de casă
și prăjituri tradiționale.
Info text: Raluca Iliuț, muzeograf
Muzeul ASTRA
De asemenea, tot duminică, 2 septembrie, ora 14:00, în zona Etno-Tehno-Parc din Muzeul în Aer Liber, va avea loc vernisajul Simpozionului European de Sculptură, un eveniment organizat de Asociaţia Casa Calfelor Sibiu în parteneriat cu Muzeul ASTRA. Participanții la simpozion sunt opt sculptori veniți din diferite țări europene, tineri artiști contemporani români și calfe călătoare, iar acest tip de întâlnire este unic în Europa.
Pentru informaţii suplimentare puteți apela la numărul de telefon 0746-36.58.37, Anda Ghazawi, coordonator proiect.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea
Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA
Sibiu