joi, septembrie 06, 2018
Muzeul
ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului
Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 8
septembrie 2018, încă o serie de animații culturale din cadrul programului Țăranul
român de la Război la Unire. În cadrul acestui eveniment, 18 meșteri
tradiționali vor pune în scenă ateliere interactive cum sunt, spre exemplu,
cele de țesut, împletit paie, olărit, confecționat textile și obiecte
artizanale. De asemenea, aici vor fi și ateliere gastronomice care vor ilustra
alimentația din perioada Războiului.
Comunitatea din Sadu va pregati bulz ardelenesc la Târgul de țară din Muzeul în
aer liber din Dumbrava Sibiului.
,,Scopul proiectului este ca vizitatorii Muzeului să
înțeleagă sacrificiul depus de țăranul român în Primul Război Mondial pentru
înfăptuirea Marii Uniri. Țăranul român este personajul principal al
evenimentelor care au generat actul unirii de la 1918. Oltean, ardelean,
moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență,
țăranul român a luptat și, în dese rânduri, și-a dat viața pentru idealul de
care noi ne bucurăm în prezent: libertatea. “, a
declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al
Muzeului ASTRA.
Țăranul român de la
Război la Unire este o inițiativă derulată prin Programul
Centenar, finanțată de Ministerul
Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională - România
Centenară. Totodată, animațiile culturale organizate sâmbătă vor face parte
din agenda evenimentului Întâlnirea Internațională a Tinerilor
Ortodocși de la Sibiu, în care Muzeul ASTRA are calitatea de partener.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea
Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA
Sibiu