marți, octombrie 16, 2018
Muzeul
ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin
finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică, 21.10.2018, între
orele 10 și 16, evenimentul Cultură și gastronomie locală
de pe Valea Târnavelor. Inițiativa se desfășoară în
cadrul programului Târgul de ţară, program prin care Muzeul ASTRA promovează şi
susţine tradițiile şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc.
Acțiunea vine ca o pregătire pentru manifestările care vor avea loc aici anul
viitor în cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.
,,De pe Valea Târnavelor, reprezentanții comunității din
Valea Viilor, vin să ne prezinte tradițiile pe care le-au păstrat și pe care le
duc mai departe prin programe ce îi fac demni ca destinație turistică de
excelență, inclusă în patrimoniul UNESCO. Vor fi prezenți și își vor etala
talentul și priceperea dansatorii ansamblului Strugurelul Valea Viilor, care
vor pune în scenă dansuri românești, săsești și țigănești. Ne vom bucura și de
prezența etnicilor sași, veniți în vizită în sat, iar gospodinele ne vor primi
cu preparate tradiționale ca brodenlaven (ciorbă cu carne și cartofi), iahnie
de fasole și gogoși.”, a declarat Mihaela Gherghel,
muzeograf Muzeul ASTRA.
În preajma
Târgului de țară, se vor desfășura 2 ateliere meșteșugărești de cusături
tradiționale și pictare icoane pe sticlă. De asemenea, grupul vocal al
Bisericii ortodoxe din Valea Viilor va cânta pricesne la Biserica din Bezded,
în cadrul Sfintei Liturghii.
Info text: Mihaela
Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.