marți, octombrie 09, 2018
Asociaţia Culturală „Arhetipuri:
Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu, organizează la
13 şi 14 octombrie 2018, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA
(Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară), un eveniment
cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme
de război”.
Vor fi aduse în atenţia publicului naraţiuni
personale despre anii de foc, povestiri depănate sau cantate în cadrul unei şezători,
dar şi frânturi din «memoria» timpului, prin fotografii şi jurnale de război. „Vă
aşteptăm, la 13 şi 14 ale lui Brumărel, la Muzeul în aer liber din inima Transilvaniei,
în intervalul orar 11:00-17:00, să aflaţi istorii de front spuse de oameni simpli,
urmaşi ai eroilor care s-au aflat în bătaia gloanţelor în Primul Război Mondial,
de jurnalişti care au adus în prim-plan, în An Centenar, povestea unor viteji
care şi-au apărat ţara cu nestrămutată credinţă, ostaşi şi preoţi militari, să ascultaţi
cântece de război şi de cătănie, să gustaţi din bucate specific perioadei de
restrişte, să vizionaţi o expoziţie deosebită cu fotografii din arhiva Muzeului
ASTRA şi a Comunităţii din Vinerea, judeţul Alba, să «cercetaţi» jurnale de
front, decoraţii, scrisori,să ascultaţi povestea veşmintelor tradiţionale din
acei ani grei, să aflaţi, de la cadre universitare, care au fost paşii cei mai importanţi
pentru constituirea României Mari”, a spus etnologul Luminiţa Tucă, preşedinte
al Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică,
Rost”, manager al proiectului cultural „Istorisiri din
vreme de război”.
Proiectul
cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul
manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri
(1918-2018) şi a Primului Război Mondial.