Oferta
cultural-turistică pe care Muzeul ASTRA, instituție
ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu,
a pregătit-o pentru anul acesta continuă cu evenimentele desfășurate în cadrul
Proiectului Țăranul român de la Război la Unire. În acest context, în Muzeul în aer liber din Dumbrava
Sibiului vor avea loc în acest
sfârșit de săptămână animații culturale și scenarii de reconstituire istorică,
ilustrative pentru memoria Primului Război Mondial, și pentru cadrul general
al Proiectului României Centenare.
„Țăranul român este personajul principal al
evenimentelor care au generat actul Unirii de la 1918. Oltean, ardelean,
moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență,
țăranul român a luptat și, în repetate rânduri, și-a dat viața pentru idealul
de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea. Scenariile de reconstituire istorică, tradițiile din viața țăranului chemat la oaste, atelierele culinare și spectacolul folcloric
ce se vor desfășura duminică, 7 octombrie
2018, în Muzeul ASTRA și vor aduce în prim plan aspectele esențiale din
traiul cotidian al țăranului român, confruntat cu drama Marelui Război. Vorbim
despre ritualuri arhaice avându-l ca personaj central pe țăranul chemat la
cătănie, momente de repaus ale combatanților
și de pregătire a hranei la
bucătăria de campanie. Se vor organiza și ateliere de pregătire a tranșeelor și
a zonelor de luptă cu echipamente și materiale de recuzită specifice, destinate ilustrării acțiunilor de front.”, a declarat
Lucian Robu, șef secție Conservare Bunuri Culturale Muzeul ASTRA
Marele Război
se va regăsi și în secvențele de pregătire a familiilor și a gospodăriilor
aflate pe linia frontului, ilustrându-se scenarii cu încartiruire de trupe. Animațiile
culturale sunt organizate de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Academia Forțelor
Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu,
(incluzând Muzica Militară a Academiei
Forțelor Terestre), cu participarea soliștilor: Răzvan Năstăsescu; Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin
Hăndăbuț și Sebastian Stan, a membrilor Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și a Ansamblului
Folcloric Ceata Junilor din Sibiu.
Țăranul român de la Război la Unire este o
inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității
Naționale, Departamentul Identitate Națională - România Centenară.
Programul
animațiilor și scenariilor în data de 7 octombrie 2018
Ora 14.00;
1.
Scenariul plecării țăranului pe front:
Locații:
-
Secvențe folclorice ilustrând cântece de cătănie, jocul
la șură și reconstituirea Ritualului
cămeșii celui plecat pe front, cu participarea pr. Prof. Constantin Necula, toate acestea desfășurate în Gospodăriile din Sectorul Lemn:
Călinești-Berbești, Hodac, Straja, Stolojani, Obârșa-dogar.
Participă
soliștii: Răzvan Năstăsescu, Ovidiu
Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan, membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului; membrii Ansamblului Ceata
Junilor.
2.
Reconstituiri
istorice și ateliere ilustrative pentru
viața țăranului-soldat pe front/ateliere culinare, ora 14.00
Locații:
-
Zona de tranșee din proximitatea Gospodăriei din Nereju; zona corturilor-
Gospodăria Poiana Perișani;
-
Ateliere de amenajare a spațiilor de luptă, organizarea
postului de mitralieră, a locațiilor de tragere, secvențe de instrucție în zona
tranșeelor din proximitatea Gospodăriei Nereju; ilustrarea vieții cotidiene a
țăranilor-soldați în tranșee;
-
Secvențe cu Muzica militară a Academiei Forțelor Terestre
Nicolae
Bălcescu, Sibiu, aleea Sector Lemn, cu deplasare la finalul scenariilor
spre concertul de la Scena de pe lac;
-
Ateliere de campare a soldaților într-o gospodărie
țărănească din spatele frontului: pregătirea echipamentelor de luptă, scenarii
cu soldații în repaus; povestea
scrisorilor către cei de acasă,
Gospodăria din Nereju;
-
Scenarii ce ilustrează importanța spitalului de campanie (cortul medical) din timpul războiului, în proximitatea Gospodăriei
Poiana Perișani;
-
Scenariul cu jandarmul rural, pe aleea Sector Lemn;
-
Scenarii de luptă pe zona de interacțiune a Sectorului
Lemn;
3.
Ateliere
culinare, începând cu ora 12.00
Hrana soldatului - reconstituiri ale
alimentației de front din Primul Război
Mondial, Gospodăria din Nereju,
Mâncare de fasole la cazan; Hrană rece din ranița
soldatului;
Mâncăruri din satele Primului Război Mondial – hrana
țăranului acum 100 de ani
Târgul de Țară,
Borș de cartofi cu orez și mâncare de mazăre cu afumătură;
4.
Spectacolul
Folcloric – Scena de pe lac, ora 16.00;
Soliști:
Răzvan Năstăsescu;
Ovidiu Homorodean;
Cosmin Verde;
Ion Chiș;
Călin Hăndăbuț
și
Sebastian
Stan
Alături de
membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și membrii Ansamblului Ceata
Junilor.
Muzica
Militară a Academiei Forțelor
Terestre Nicolae Bălcescu, Sibiu.
Info text: Lucian Robu, șef secție
Conservare Bunuri Culturale Muzeul ASTRA
Acţiunile Muzeului
ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA
Sibiu