marți, aprilie 23, 2019
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt
posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează joi, 25
aprilie 2019, între orele 11.00-14.00, un atelier interactiv de vopsit ouă de
Paști. Evenimentul va avea loc în
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la gospodăria din Rășinari. Ouăle vor
fi vopsite după metode tradiționale din Mărginimea Sibiului, adică în zeama
cojilor de ceapă și apoi pictate cu pene de gâscă.
,,Această zi a Săptămânii Mari
se mai numește și Joia Verde, denumire dată de frunzele de cucută sau pătrunjel
frumos imprimate pe ou. Verdele, simbol al primăverii, al renașterii, al
învierii Mântuitorului și al speranței mântuirii noaste, este asociat cu
verdele ierburilor amare din precreștinism pe care evreii
le consumau cu carnea de miel în amintirea sclaviei egiptene care a durat timp
de 40 de ani, eveniment menționat în cea de-a doua carte a lui Moise Exodul,
din Vechiul Testament. Oul, vechi simbol ale existenței, asociat cu
viața și învierea, se vopsea în trecut în culoarea roșie, culoarea soarelui la
răsărit și apus, semn al renașterii timpului și spațiului prin jertfa
Mântuitorului”,
a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul
ASTRA.
Elementele folosite la pictura decorativă a oului vor
fi inspirate din natură, din regnul vegetal și animal, sau realizate cu ajutorul
motivelor geometrice.
Info text: Raluca Iliuț, muzeograf
Muzeul ASTRA
Acţiunile Muzeului
ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA