Dacă e luna mai, atunci ne duelăm din nou cu păsările în cântec. Societatea
Ornitologică Română organizează cu sprijinul Lidl România a șaptea ediție a
evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duel dintre oameni și
păsări se desfășoară pe data de 19 mai la Sibiu, în Muzeul ASTRA.
„Rețeta evenimentului este una simplă. Avem două concerte și multă
relaxare. Primul concert este cel al păsărilor cântătoare din orașe, pentru că
și în aglomerările urbane avem sunete frumoase, nu doar clasica bormașină de
weekend. După ce ascultăm păsările, le dăm replica. Iar marii compozitori au
găsit mereu inspirație în trilurile de pasăre pe care le-au studiat, fie că
vorbim de ciocârlie, privighetoare, graur sau alte specii.
Din această rețetă de succes, până acum, nu pot lipsi condimentele, așa că
vom presăra totul cu informații inedite despre păsări, cum le poți ajuta, ce
proiecte de conservare avem. Avem și ateliere special create pentru copii, avem
și listele de păsări pe care vizitatorii le pot vedea de obicei în orașe.
În 2019, vrem să discutăm cât mai mult cu oamenii despre ce înseamnă să
salvezi un pui de pasăre și de ce la păsări nu e deloc bine să iei puii acasă,
așa cum se face în cazul câinilor sau al pisicilor”, a spus Teodora Domșa,
managerul proiectului Noaptea Privighetorilor.
Programul complet
La Sibiu, evenimentul a ajuns deja la a doua ediție. Duminică, 19 mai, de
la ora 16,00, în Muzeul ASTRA se dă startul activităților.
„Vizitatorii muzeului pot lua parte la tururile ghidate de biologi și
membri ai Societății Ornitologice Române. Ne vom plimba pe aleile din muzeu și
vom asculta și identifica păsările care locuiesc aici – de la vrăbii de casă și
de câmp la țicleni, cinteze sau sturzi cântători. Pentru copii avem ateliere
specifice, de identificare a speciilor cele mai comune.
Totodată, în muzeu este pregătită și o expoziție fotografică cu speciile
cele mai charismatice. Să nu vă fie frică să le cereți detalii biologilor, vă
vor povesti care pasăre poate coborî pe arbori cu capul în jos, care dintre ele
își duce ierburi aromatice în cuib și de ce, avem o sumedenie de detalii
interesante despre păsări”, a declarat Oana Burcea de la Muzeul ASTRA. De
altfel, unul dintre ghizii de la Noaptea Privighetorilor este sibianul Ciprian
Fântână, nimeni altul decât directorul de conservare de la SOR.
După concertul păsărilor cântătoare, vine replica umană. Anul acesta, la
muzeu va concerta formația instrumentală „Pro Nobile”, iar repertoriul propus
cuprinde lucrări de Respighi, Haydn, Mozart, Schuman și Enescu.
În cazul în care plouă, atunci evenimentul va fi reprogramat.
Tururile ornitologice și concertele sunt gratuite. Cu toate acestea,
participanții trebuie să achite biletul de intrare la muzeu.
***
Societatea Ornitologică
Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a
păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările
sălbatice și habitatele lor în România de peste 25 de ani. Misiunea noastră
este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar
locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de
evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la
protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne
asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.
***
Lidl este o companie care
acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda
companiei de a își îndeplini promisiunea cu privire la calitate și în același
timp de a asigura viitorul pentru Lidl și pentru societate. Compania se implică
activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, în cadrul
celor 5 piloni centrali: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații
și partenerii de afaceri.