Un produs Blogger.

miercuri, iunie 03, 2020

Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului se redeschide

Dragi colegi & colaboratori, pe această cale vă aducem la cunoștință că începând de astăzi, 3 iunie 020, Muzeul Ţării Secaşelor din Miercurea Sibiului, unitate componentă a Muzeului ASTRA, se va redeschide.  Reamintim faptul că instituţia a sistat orice acţiune destinată vizitatorilor în data de 12 martie 2020, ca măsură pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. 




În prezent, toate măsurile de prevenţie şi protectie sunt luate, iar unitatea muzeală a fost dotată cu dezinfectant şi alte elemente antiseptice/ virusologice recomandate de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Totodată, personalul din Muzeu a fost instruit cu privire la măsurile pentru combaterea coronavirusului.

Inaugurat anul trecut, pe 19 mai, Muzeul Țării Secașelor, cel mai nou muzeu din peisajul cultural al judeţului Sibiu, reunește exponate reprezentative acestei zone, ilustrând aspecte referitoare la istoria, viaţa cotidiană şi ocupaţiile românilor, saşilor, landlerilor etc.  Sediul este într-o clădire aflată în Piaţa Corneliu Medrea, nr. 31, în zona centrală, în apropierea bisericii greco-catolice și a bisericii evanghelice din Miercurea Sibiului. Lucrările de amenajare au durat un an de zile, iar expoziţia de aici  cuprinde toate cele patru încăperi ale clădirii. Muzeul conţine piese de mobilier, textile, costume tradiţionale, mijloace de transport, instrumentar agricol etc., toate puse în valoare (şi) prin intermediul mijloacelor audio-video. Acest proiect a fost posibil cu ajutorul Consiliului Judeţean Sibiu





Program de vizitare - miercuri până duminică, între orele 10:00 -18:00.


Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu



.......
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

GALERIE FOTO














Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP