Un produs Blogger.

vineri, august 07, 2020

Târgul comunităților rurale, comuna Rîu Sadului, Mărginimea Sibiului

Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu,
organziează în acest sfârşit de săptămână cea de a II-a ediţie din anul 2020 a Târgului comunităţilor rurale. Această ediţie este dedicată comunităţii din Rîu Sadului, zona etnografică Mărginimea Sibiului. Gazdele noastre de la Târgul de ţară îi vor întâmpina pe vizitatorii Muzeului ASTRA îmbrăcaţi în straie tradiționale şi vor ilustra prin ateliere meşteşugăreşti, dansuri populare şi ateliere gastronomice ocupaţia lor strămoşească: păstoritul.
 
"Programul va include dansuri populare specifice Mărginimii Sibiului puse în scenă de membrii Ansamblului de dansatori Rîu Sadului, dar și ateliere practice de prelucrare a lânii ori ţesut la război.
La fel ca la stânile de altădată, un baci va întâmpina oaspeții cu preparate pastorale specifice: balmoș ciobănesc, tocană de berbecuț și un preparat emblematic – sloiul de oaie. Tot la Târgul de țară vor fi prezenți producători din județul Sibiu care pregătesc: pâine, turtă dulce, produse apicole, siropuri și gemuri, produse din lapte de vacă și de oaie. Ca produs vedetă, se va găsi spre vânzare burduf de munte, cel mai valoros preparat din lapte de oaie, atestat ca produs montan de către Agenția Națională a Zonei Montane. Povestea burdufului începe cu pășunarea oilor la munte, la cotă mai mare de 1500 metri, întrucât doar aici iarba este destul de hrănitoare pentru ca oile să aibă un lapte gras. Apoi laptele trebuie închegat cu cheag de miel, pentru a face cașul. După ce acesta stă o săptămână la dospit, se macină și se frământă bine cu sare. Brânza astfel obținută se îndeasă în burdufi din piele de oaie, confecționați special după metode folosite din bătrâni. Dar, până la burduful de munte, mai este un pas foarte important – maturarea lui în anumite condiții: pe scândură de brad, acoperit cu cetină, la loc aerisit și răcoros, așa cum ne demonstrează și stânile reconstruite în Muzeul în aer liber, parte a sectorului păstorit. În timp ce așteaptă maturarea, burdufii se pregătesc de înflorire, căci doar când floarea de pe burdufi prinde o nuanță verzuie, este semn că brânza e bună de mâncat, fie așa cum este, fie topită de un pumn de mămăligă fierbinte.”, a declarant Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA. 
 
Evenimentul va avea loc duminică, 9 august 2020, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de ţară, între orele 10 şi 16. 
 

 
 
Info text: Mihaela Gherghel, muzeograf 
 
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
 
 
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

Posteaza un comentariu

Trimiteți un comentariu

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP