Un produs Blogger.

vineri, februarie 26, 2021

În acest weekend dăm startul acțiunii ,,Mărțișorul și Pomul gândurilor bune”

 
 Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organiează în perioada 27 februarie – 7 martie 2021 acțiunea ,,Mărțișorul și Pomul gândurilor bune”. Demersul este unul gândit special pentru a simboliza sosirea primăverii. Vizitatorii pot împodobi astfel crenguțele unui măr cu un mărțișor handmade și cu un gând bun scris pe cartonașe colorate.


 


 

Astfel, pe Aleea Lemnului din Muzeul ASTRA, unul dintre pomii fructiferi din fața Complexului maramureșan (monument care va putea fi identificat cu ajutorul unei hărți puse la dispoziție la intrarea principală în muzeu) va deveni în această perioadă personajul principal al primăverii. 

 


 

În această perioadă, în intervalul orar 09.30-16.30, organizăm și un atelier de împletit fir de mărțișor în Pavilionul Muzeal Multicultural cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. Atelierul se va desfășura pe baza biletului de intrare.

 

 



Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA


miercuri, februarie 24, 2021

Atelier de producere a rachiului în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

 

Data atelierului: 24 -25 februarie, 2021
Locație: Muzeul ASTRA, Gospodăria din Bălănești și Povarna din Sârbești
Orele: 11.00- 15.00
 
 
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 24-25 februarie 2021 un atelier inedit, ce readuce în atenția publicului o tradiție și o practică din satul românesc de odinioară. Vorbim despre producerea tăriei, rachiului,  ilustrând tot drumul fructelor de la cules până la obținerea licorii. Atelierul va fi organizat în Casa din Bălănești Gorj, și în aria Povarnei din Sârbești, Gorj. Cele două monumente, prin arhitectura și patrimoniul lor, spun povestea pomiculturii din țara noastră, prin prezența unei instalații de distilat fructele, de tip povarnă, una foarte importantă în satul arhaic. 
 

 


 
,,Cele două gospodării, unde va avea loc atelierul de producere a tăriei și a rachiului, sunt aduse în Muzeul ASTRA din Oltenia de Nord, din zone colinare recunoscute pentru tradiția pomicolă seculară.
Pentru satele din Gorj și Vâlcea, tradiția producerii țuici coboară în secolul al XV-lea este atestată de documente medievale de cancelarie domnească. Astfel de <<parafe>> confirmă, spre exemplu, faptul că  în anul 1865 județele Argeș și Vâlcea produceau peste 2.500.000 litri de rachiu. Cât despre <<rețeta>> rachiului, aceasta desigur că este una specială. După ce se coceau prunele, se scuturau cu prăjina, se depozitau în vase mari de lemn, numite zăcători. Aici fierbeau câteva săptămâni, adăpostite în șuri sau în șoproane. Pentru a fi distilate, prunele fermentate erau duse la cazane adăpostite în gospodării sau în povernele înșirate de a lungul văilor cu râuri. Pentru fiebere, focul ardea într-o vatră, sub cazanul de cupru. Deasupra cazanului se așeza ermetic capacul, iar țevile pe care circulau vaporii alcoolului erau răcite cu apă, dintr-un răcitor alimentat de o roată masivă, cu gălețele, care aducea apa, prin cădere, chiar din albia râului. La povarnă, cazanele fierbeau și noaptea iar acest moment era prilej de poveste și tocmeală sau socializare, cum îi spunem astăzi. Acolo găseam bursa zvonurilor și a știrilor din satele de odinioară.”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului
 

 
 
Materia primă care va fi folosită în atelierul de producere a tăriei este formată din prunele și merele – în jur de 300 kilograme - adunate în anul pandemic 2020 în Muzeul ASTRA. Băutura rezultată va fi folosită în atelierele gastronomice și evenimentele care vor fi organizate anul acesta. 
 
Info text: Lucian Robu, director Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

marți, februarie 16, 2021

Muzeul ASTRA se pregătește de ,,Săptămâna lui Dragobete”

 
Muzeul ASTRA va organiza în perioada 20-26.02.2021 evenimentul ,,Săptămâna lui Dragobete”. Inițiativa va avea două coordonate, una destinată cuplurilor de îndrăgostiți, cealaltă pregătită special pentru copii cu spirit de inițiativă. Mai precis, timp de o săptămâna toți îndrăgostiții & copii vor putea participa astfel la două concursuri cu premii special pregătite pentru Sărbătoarea Dragobetelui
 

 
 

Primul concurs este unul care cuprinde mai multe elemente vizuale, care reliefează patru povești de dragoste vechi de peste un secol. Este vorba despre  patru fotografii din arhiva Muzeului ASTRA, bine ascunse în diferite case tradiționale din muzeu. Cuplurile de îndrăgostiți trebuie să recreeze, practic, în felul lor, cele patru imagini din trecut și să se fotografieze ca atare. Imaginea aleasă să-i reprezinte, trebuie postată apoi pe eventul   ,,Saptamana lui Dragobete”  de pe pagina Muzeului ASTRA, iar cuplul care strânge cele mai multe likeuri va câștiga o ședință foto în Muzeul ASTRA, realizată de un fotograf profesionist.

 



Pe scurt, cei care vor să participe se cuvine să facă următoarele:

1. Like și share la pagina de facebook a Muzeului ASTRA https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu

2. Să descarce aplicația MUZEUL ASTRA APP de pe Magazin Play sau App Store

3. Să folosească harta din secțiunea ”În apropierea ta” si să găsească gospodăriile unde am ascuns poza aleasă de tine.

3. Să reproducă  imaginea și să încarce poza pe pagina de facebook a muzeului  https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu în cadrul evenimentului ”Săptamana lui Dragobete”

4. Evident că trebuie să convingă mai mulți prieteni să le dea like pozei  ca să câștige…

 

Dragobetele sau Sărbătoarea Dragostei, după tradiția românească, este denumit în unele zone și LOGODNICUL PĂSĂRILOR. Se spune că în această zi păsărelele își aleg perechea pe viață și încep să își construiască cuibul pentru viitorii pui. 

 


 

 

De aceea am pregătit la Muzeul ASTRA și un concurs si pentru cei mici! În perioada 20-26 februarie 2021, toți copii vigilenți care vor găsi cât mai multe cartonașe cu diferite păsărele, ascunse prin Muzeu, vor fi premiați cu o insignă de merit cu Muzeul ASTRA și vor primi titlul oficial de prieteni ai muzeului! 

 

 


 

Toți cei care se vor înscrie, vor avea parte de pliante speciale cu regulamentele concursurilor, pe care le vor primi la intrarea principală în Muzeul ASTRA.

 


Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.  

 

.......

Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

marți, februarie 09, 2021

Muzeul ASTRA lansează prima aplicație mobilă cu ghid audio

 Tradiția se poate păstra și transmite mai departe doar prin adaptarea permanentă la prezent și folosirea metodelor de comunicare de ultimă generație. Cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, lansează aplicația mobilă ASTRA Museum App. Ghidul digital devine un instrument interactiv de interpretare și descoperire a patrimoniului muzeului în aer liber.

Ascultă povestea!

Ghidul audio facilitează accesul la informație a vizitatorilor, care pot asculta poveștile gospodăriilor pe care le privesc. Informațiile prezentate scurt și la obiect sunt „presărate” de efecte sonore speciale. Astfel, când citim despre gospodăria de marmurar auzim sunetul uneltelor ce prelucrează roca, iar fundalul sonor al poveștii gospodăriei pastorale din Poiana Sibiului este o melodie populară din Mărginimea Sibiului. Nu în ultimul rând, auto-ghidarea audio devine un instrument important și util în contextul actual al pandemiei.

Tot ce trebuie să știi despre Muzeul ASTRA

Știai că Muzeul ASTRA a fost conceput sub egida Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, înfiinţată în 1861? Ai idee când a avut loc prima expoziție sau cum a început construcția muzeului în aer liber? Află istoria muzeului și informații generale din articolele aplicației. 

Ai la un click distanță detalii actualizate despre regulamentul de funcționare, program, prețul biletelor și datele de contact, chiar și modul în care poți ajunge la una din intrările muzeului.

Ce faci în muzeul în aer liber

Pentru unii, o plimbare prin muzeu este rețeta absolută de relaxare. Pentru cei mai activi, aplicația mobilă oferă informații despre servicii, activități și calendarul actualizat al tuturor evenimentelor. Află când poți să pedalezi pe aleile muzeului sau de unde poți închiria trăsura trasă de cai sau tricicleta electrică? Cine dansează pe scena de pe lac? Ce e cu mega ecranul gonflabil? De unde vine mireasma de bunătăți la ceaun sau plăcinte? Ce pot face copiii? Unde sunt atelierele de meșteșugărit?

Deschide calendarul evenimentelor pentru a afla ce se petrece în diferitele locații special amenajate pentru evenimentele muzeului. 

Harta cu informații utile

 

Cele 100 de ha împânzite de cele peste 6 km de alei necesită câteva ore bune pentru a fi parcurse. Vizita poate fi îmbunătățită cu o pauză de cafea sau servirea mesei. Găsești în aplicație harta obiectivelor culturale dar și structurile de alimentație, toaletele și locațiile evenimentelor. Filtrul te va ajuta să le selectezi doar pe cele care te interesează. Click pe pinurile afișate pe hartă pentru mai multe detalii și distanța față de poziția ta pe hartă. 

 

Părerea vizitatorilor contează!

 

Misiunea Muzeului ASTRA este, de mai bine de 100 de ani, aceea de a conecta audiența cu valorile tradiționale, prin adaptarea continuă la nevoile culturale ale societății. Vizitatorii muzeului sunt invitați să-și exprime părerea despre obiectivele vizitate oferind recenzii și comentarii utile și altor vizitatori.


ASTRA Museum App este aplicația Complexului Național Muzeal ASTRA .

Se descarcă gratuit din Google Play și Apple Store.

Citește mai multe despre funcționalitățile ASTRA Museum App pe eventya.net

Pentru întrebări tehnice și support nu ezitați să ne scrieți pe support@eventya.net



Ro, Sibiu, Viile Sibiulu nr.i 1

+40786509684

support@eventya.net

www.eventya.net

 

 

 

 

 

 

 

 

Bilanț Muzeul ASTRA în 2020

În perioada 1 ianuarie –  31 decembrie 2020, Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 313.544 vizitatori/ beneficiari de programe culturale.

,,Anul 2020 a marcat profund activitatea și dinamica de vizitare a Muzeului ASTRA, dar în jurul acestuia se află o comunitate puternică pentru care Muzeul s-a dovedit a fi indispensabil. Pandemia cauzată de COVID-19 ne-a convins că cea mai bună strategie este adaptarea și, indiferent de greutăți, suntem datori să continuăm să oferim servicii şi programe culturale diverse și de cea mai înaltă calitate. Această capacitate de adaptare de care colectivul Muzeului ASTRA a dat dovadă în acest an dificil ne-a dovedit reziliența, adevărata forță a unei instituții culturale mature, puternic consolidată și extrem de apropiată de publicul său. Suntem optimiști și încrezători că în 2021, odată ce vaccinarea va crește mobilitatea oamenilor și Muzeul ASTRA va înregistra cifre de vizitare mai mari atât din turismul intern, dar și prin revenirea turiștilor străini., a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.  

 



Întrucât anul 2020 a fost unul pandemic, marcat de rigorile impuse de răspândirea virusului SARS-CoV-2, instituția a fost închisă publicului vizitator în perioada stării de urgenţă (12.03.2020 – 15.05.2020), dar și a carantinării municipiului Sibiu (15.11.2020-14.12.2020). Practic a fost redusă perioada de vizitare la aproximativ 75%, însă în tot acest timp ne-am adaptat/ conformat normelor sanitare pe care le recomandă autoritățile în combaterea pandemiei COVID-19. Deşi a fost un an dificil și provocator, Muzeul ASTRA a reușit prin programele inedite organizate în aer liber să genereze venituri proprii de 3.288.061 lei obţinând, totodată, fonduri nerambursabile în valoare de 1.900.000 lei. Vorbim despre 2 proiecte finanţate prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul programului RO-CULTURA, 1 proiect finanţat în cadrul Programului Operațional Capital Uman, 1 proiect finanţat în cadrul programului Erasmus+ şi un proiect finanțat în cadrul programului Europa Creativă (valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil aferent proiectelor menționate anterior este de peste 10 milioane de lei).

Ediţia cu numărul 27 a festivalului de film documentar ASTRA Film Festival  s-a derulat în premieră în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în perioada 4-13 septembrie. A fost un eveniment organziat în conformitate cu normele sanitare de combatere a pandemiei de COVID-19. Au fost  10 seri de film, 8 locatii în aer liber si 50 de filme urmărite inclusiv din bărci, pe lacul din Dumbravă.

Una dintre componentele de bază a Muzeului ASTRA în anul trecut, a fost cea educaţională. 10.472 de copii au participat la activităţile de educaţie muzeală şi interpretare patrimoniu - ateliere meşteşugăreşti (ţesut, confecționat opinci, olărit, tâmplărie, morărit, împletit fibre vegetale), ateliere gastronomice, ateliere interactive artistice, trasee de tip quiz și treasure hunt, iar pentru cei mai mici dintre vizitatori am pregătit parcursuri motrice, desenate pe aleile din Muzeu. 

În ceea ce privește Departamentul Conservare  Restaurare - Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, au fost efectuate 23 lucrări - intervenţii de restaurare monumente, 6  lucrări de reconstrucţii monumente, 4  lucrări de demontări și transferuri monumente, 286 de obiecte au fost restaurate. De altfel, o amplă operațiune de restaurare a început la Muzeul ASTRA în 2020. Este vorba despre restaurarea Bisericii din Vința, un lăcaș de cult care poartă spiritul unei comunităţi din Munţii Apuseni. Biserica poartă amprenta lui Simion Silaghi-Sălăjeanu, pictor muralist și pictor de icoane pe lemn. La restaurarea Bisericii din Vinţa au participat 21 restauratori, 1 biolog, 1 chimist coordonați de Conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director Centrul ASTRA pentru Patrimoniu. Este vorba despre  65 de elemente din lemn pictat (aproximativ 100 m² de pictură pe lemn: boltă, iconostas, peretele despăţitor dintre naos și pronaos, tavan pronaos) din interiorul Bisericii din Vinţa, toate acestea restaurate de către specialiștii Muzeului ASTRA.

 


Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA 

 


 

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP